Primăria intenționează să modernizeze aleile din Parcul Central, și în beneficiul Untold și al investitorilor imobiliari

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi s-a aflat hotărârea privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții „Modernizare alei în Parcul Central Simion Bărnuțiu în Municipiul Cluj-Napoca”.

Suprafața aleilor care ar urma să fie modernizate este de 4 506,75 mp. Valoarea totală a investiției este de 2 761 515,83 lei + TVA, adică peste 500 000 de euro plus TVA. Potrivit proiectului de hotărâre, finanțarea investiției se va realiza din bugetul local și „din alte surse constituite conform legii”.

Potrivit referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, semnat de primarul Emil Boc, „actualmente situația aleilor este una nesatisfăcătoare, stratul de piatră spartă împănată nu asigură un trafic pietonal fluent, suprafața de călcare nu este netedă, bordurile sunt rupte și ciobite, conferă un aspect inestetic, neîngrijit.

Totodată modalitățile de întreținere curentă și deszăpezirea în perioada iernii sunt îngreunate din pricina pietrei care se desprinde din structură și ajunge pe zona verde adiacentă.

Din punct de vedere al planeității și rugozității pentru traficul pietonal existent, starea tehnică este caracterizată ca inadecvată. De asemenea, ca un inconvenient major, pe perioada verii se ridică praful din structură, lucru care produce disconfort.

Se impune luarea unor măsuri urgente de aducere la standardele corespunzătoare a suprafețelor pietonale, în concordanță cu expertiza elaborată de către expertul tehnic atestat.

Situația proiectată prevede reabilitarea acestor alei pe un strat de bază din piatră spartă, pietriș (16-31 mm) în componența căruia va exista un dren riflat (cu goluri) pentru captarea subterană a apelor pluviale și colectarea acestora în canalele colectoare existente. Stratul de uzură va fi o îmbrăcăminte tip mixtură drenantă pe bază de cribluri (agregate de carieră) în grosime de 4-6 cm.

Lucrarea are ca beneficii creșterea incluziunii sociale prin creșterea de oportunități pentru ca persoanele de toate vârstele să interacționeze atât prin contact social informal, cât și prin participarea la evenimentele comunității.

Beneficiile economice se referă la impactul pozitiv care se extinde și în sfera activării vieții economice a orașului. Un mediu plăcut ajută la crearea unei imagini favorabile asupra centrului urban și prin aceasta poate spori atractivitatea pentru investiții și pentru oferte de noi locuri de muncă atât în cadrul parcului, cât și în oraș.”

Ce putem înțelege, citind printre rânduri, din beneficiile enumerate mai sus? Modernizarea aleilor înseamnă o oportunitate în plus pentru ca persoanele de toate vârstele să participe la evenimentele comunității, ori cel mai mare eveniment desfășurat în Parcul Central este Untold, care va beneficia indirect de aleile modernizate.

În plus, un parc modernizat sporește atractivitatea pentru investiții, atât în cadrul parcului, cât și în oraș, în zonele adiacente, care devin mai rentabile pentru investițiile imobiliare. Un proiect rezidențial nou, dar și vechile apartamente vor deveni, cu alte cuvinte, mult mai atractive pentru cumpărători și pentru chiriași.

Bineînțeles că de modernizarea aleilor va beneficia și clujeanul de rând, însă este interesant cum în actele oficiale se au în vedere beneficii și pentru festivalieri și pentru dezvoltatori.

Nu în ultimul rând, dacă Ziar de Cluj ar fi scris că „actualmente situația aleilor este una nesatisfăcătoare”, că „nu asigură un trafic pietonal fluent”, ori că „bordurile sunt rupte și ciobite, conferă un aspect inestetic, neîngrijit”, că „pe perioada verii se ridică praful din structură, lucru care produce disconfort”, că „se impune luarea unor măsuri urgente de aducere la standardele corespunzătoare a suprafețelor pietonale”, am fi fost acuzați că suntem hateri. Dacă primarul Emil Boc constată aceste lucruri, după patru mandate, este doar un primar gospodar.

Adauga comentariu