Primăria Florești se pregătește de procesul cu firma Napoca: va contracta servicii de reprezentare juridică

Relația contractuală dintre Primăria Florești și firma Napoca se va consuma în instanță, ambele părți fiind hotărâte să recupereze prejudicii financiare. O lucrare care trebuia finalizată în șase luni, adică în toamna anului 2019, este departe de a fi finalizată. Acum cele două părți își aruncă vina de la unul la altul și ambele pretind că au dreptul la compensații financiare. 

Mănușa a fost aruncată de primarul Piavariu care a anunțat că va penaliza firma cu 1,2 milioane de lei pentru întârzierea lucrărilor de pe strada Eroilor. 

„Din păcate, pe parcursul celor două luni șantierul nu a înaintat așa cum ne dorim cu toții. Având în vedere toate aceste considerente, am luat următoarele măsuri. Am emis facturi de penalități conform contractului, în cuantum total de 1,2 milioane de lei. S-a emis o adresă prin care evidențiem neregulile și cerem remedierea lor cu celeritate”, declarase edilul din Florești la începutul săptămânii trecute.

Trei zile mai târziu, firma Napoca a anunțat că reziliază contractul și că deschid proces pentru recuperarea daunelor. 

„Constatând inutilitatea demersurilor noastre legale, întreprinse prin intermediul unei corespondențe cu sens unic, cărora li se adaugă acuzații publice extra-contractuale SCC NAPOCA SA a decis rezilierea contractului de execuție lucrări de modernizare a străzii Eroilor din comuna Florești. Totodată, SCC NAPOCA SA se va adresa instanțelor competente de judecată, pentru recuperarea daunelor și prejudiciilor create de Administrația Comunei”, a transmis directorul general al Napoca SA, Dănuț Canta.

În replică, Primarul Bogdan Pivariu propune Consiliului Local Florești un proiect de hotărâre pentru contractarea unor servicii de asistență, consultanță și reprezentare juridică în vederea reprezentării comunei Florești în relația contractuală cu firma Napoca. 

„Menționez că aprobarea acestui proiect se impune datorită complexității contractuale pe care comuna Florești a avut-o cu SC. Napoca SA, iar luând în considerare toată corespondența avută cu această societate din care reiese o continuă dorință de tergiversare în executarea contractului, precum și refuzul acestora de plată a penalităților, se apreciază extrem de importantă contractarea de servicii de asistență, consultanță și reprezentare juridică, fiind evidentă urmarea unui proces juridic pe acest subiect”, se arată în proiectul de hotărâre.

Locuitorii din Florești vor fi cei mai afectați de întorsătura pe care au lut-o lucrurile în cazul proiectului de modernizare a străzii Eroilor. Ei nu vor putea circula în condiții decente prea curând. Primăria Florești va trebui să reia licitația iar noul contructor fie va continua lucrările, deși se vehicula că au fost prost executate, fie va trebui să reia lucrarea de la zero. 

 

Adauga comentariu