Primăria face reparații din pix în jurul blocurilor

O lucrare de reabilitare a aleilor și trotuarelor din jurul unui imobil din cartierul Mănăștur se face numai în imaginația angajaților Primăriei. Aceștia i-au anunțat pe locatari că s-a dat startul lucrărilor, dar de fapt nu se face nimic. 

Alexandru Pintea, administratorul blocului situat pe Calea Florești nr. 131 a cerut de luni de zile Primăriei să refacă aleile și trotuarele extrem de degradate din jurul imobilului. La ultima sesizare la care a primit răspuns, în primăvară, clujeanul a aflat că lucrările se vor face, dar depind de alte lucrări private care au loc în zonă.

„La ultima mea sesizare am primit următorul răspuns : Stimată doamnă/stimate domn, sesizarea dumneavoastră cu numărul 193094/21.04.2017 a fost închisă având rezoluția: favorabil - nu am uitat să menționăm anul execuției aleilor, ci lucrările noastre se execută în corelare cu lucrările deținătorilor de rețele edilitare, precum și alte probleme adiacente, precum și programele demarate anterior (cu care suntem în întârziere). Vă mulțumim pentru înțelegerea de care dați dovadă și răbdarea arătată”, a relatat Alexandru Pintea, pe portalul de sesizări a Primăriei.

alei calea floresti

În urmă cu câteva zile, Alexandru Pintea a văzut că la bloc s-a montat un afiș prin care locatarii erau informați că lucrările de modernizare au început deja în 22 septembrie, însă nici măcar un utilaj sau muncitor nu a apărut în zonă. Bărbatul a urmărit în fiecare zi dacă angajații Primăriei se prezintă la datorie.

„Eu am făcut nenumărate sesizări cu privire la starea proastă a aleilor, trotuarelor și drumurilor din jurul blocului și tocmai am văzut că s-au pus afișe care ne înștiințează despre începerea lucrărilor, doar că citind mai atent am observat că lucrările ar fi trebuit să înceapă de săptămâna trecută, mai precis din 22.09.2017 din păcate azi 25.09.2017 nu am văzut vreun muncitor, utilaj sau măcar un târnăcop și o lopată prin zonă. Se pare că este doar o promisiune politică mincinoasă, asemenea Guvernului”, a mai afirmat Alexandru Gabriel Pintea.

alei calea floresti

Toată zona din jurul blocului 131 de pe Calea Florești arată în continuare ca după un bombardament.  Chit că Primăria a anunțat că vor reface aleile sparte și pline de gropi, afișul a dispărut la scurt timp după ce a fost montat. 

Adauga comentariu