In vizor

Primaria despre constructiile ilegale de pe Eugen Ionesco: atunci cand s-au facut controale, se incadrau in proiect

Reclamatiile locatarilor de pe strada Eugen Ionesco nr. 47 si 49 privitoare la construirea unor blocuri cu mai multe etaje decat ar avea voie, plus alte nereguli, nu au avut prea mare ecou in randul responsabililor municipalitatii. Acestia au raspuns doar ca la data efectuarii controalelor constructiile erau in regula si i-au avertizat sa respecte prevederile autorizatiilor.

Cativa clujeni ii acuza pe detinatorii unui teren de pe strada Eugen Ionesco nr 47 si 49 de o serie de ilegalitati, de la nerespectarea obligatiilor de racordare la utilitati a locatarilor din zona, la ridicarea unor etaje care nu sunt prevazute in acte si, implicit, incalcarea Planului Urbanistic Zonal. Mai exact, oamenii se plang ca actualii proprietari, Sorin Rusu si Ovidiu Tivadar – care si-ar fi pus proprietatile pe numele parintilor – nu le-au amenajat drumul de acces si nici nu au efectuat racordurile la utilitati, cum s-au obligat la semnarea contractului de achizitie al terenului de pe strada Eugen Ionesco, nr 47 si 49. Mai mult, le-ar fi cerut mii de euro pentru asta. Pe langa acestea, vecinii se tem ca acestia adauga etaje suplimentare cu locuinte, desi nu au aprobari.

“Eu inteleg ca domnii Rusu si Tivadar doresc sa faca un profit din aceasta “afacere imobiliara” si este absolut normal. Ce nu este normal, insa, este ca dansii in loc sa construiasca niste case insiruite sau duplexuri si sa aibe un profit total de 50.000-100.000 EUR (in loc de 200.000-250.000 EUR), ei doresc si construiesc 3 blocuri + etajele ilegale.
Toate in detrimentul a 10-15 familii care au cumparat acolo terenuri stiind ca pentru toate parcelele exista PUD doar pentru locuinte unifamiliale/cuplate mici.

I-as intreba pe cei responsabili (in special pe cei de la Urbanism) sa-mi spuna o zona in Cluj-Napoca unde pot sa-mi cumpar un teren si sa stau linistit ca nu vor aparea blocuri langa mine? De ce nu se pot construi blocuri doar in zone de blocuri si case doar in zone de case? De ce trebuie sa avem casa-bloc-casa-bloc-casa-bloc?”, a declarat Calin Bunea, unul dintre clujenii afectati de situatie in comentariile la articolul care semnaleaza anomalia.

Oficialii primariei au remis o pozitie privitoare la acest caz in care precizeaza ca imobilele de locuinte colective la care se refera petentii se executa in baza autorizatiilor de construire nr. 1453/23.12.2011, 1445/23.12.2011, 1465/23.12.2011 si ii are ca si beneficiari pe Tivadar Ioana si Vasile, respectiv Rusu Ana si Vasile. Conform actelor, este vorba de imobile de locuinte colective cu 6 apartamente P+2E, împrejmuire si amenajari exterioare.

“Precizam ca la corpul 1 s-a autorizat ulterior , cu A.C. nr. 658/7.06.2012, si realizarea unui subsol. In cadrul acestor autorizatii s-a avizat si construirea cate unui etaj tehnic deasupra celorlalte doua, amplasat in retragere fata de acestea (etaj retras); la data efectuarii controlului, lucrarile erau in curs de executie in diferite stadii fizice la cele 3 corpuri, si se incadrau in prevederile proiectului tehnic vizat spre neschimbare”, se arata in raspunsul Biroului Mass-Media al Primariei Municipiului Cluj-Napoca.

Vecinii blocurilor in cauza se mai tem ca, pe langa etajului superior aflat in constructie, s-ar mai construi apartamente ilegale si la subsolul uneia dintre cladiri.

“Acest lucru nu se poate constata deoarece subsolul este in curs de executie si pana in prezent se respecta plansa vizata spre neschimbare. S-a atras atentia beneficiarilor sa respecte prevederile autorizatiilor de construire, in caz contrar urmand a se aplica sanctiuni conform Legii 50/1991 rep.cu modificarile si completarile ulterioare”, au mai spus reprezentantii municipalitatii.

Articolul despre ilegalitatile de pe strada Eugen Ionesco a atras pe forum mesaje de solidaritate cu cei afectati de fenomen. Unii comentatori au semnalat si alte situatii similare, cum ar fi amplasarea unei cladiri cu doua etaje intre blocuri pe strada Hateg. De asemenea, au mai fost semnalate 6 blocuri fara parcare intre case pe strada Mircea Eliade, un bloc de 7 etaje intre case pe strada Gruia, precum si un bloc ridicat pe un spatiu verde si fara parcari pe Observatorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *