Primaria cumpara piatra cubica de 6,7 milioane de euro

Municipalitatea clujeana intentioneaza sa cheltuiasca 30 de milioane de lei pe piatra naturala si borduri. Potrivit anuntului publicat ieri in Sistemul Electronic de Achizitii Publice urmeaza sa se incheie un acord cadru pe o perioada de doi ani pentru "piatra naturala de pavare, normala, abnorma, calupuri din piatra naturala si borduri".

Contractele subsecvente se vor incheia ori de cate ori este necesar, in principiu cu frecventa semestriala, iar valoarea celui mai mare contract nu poate depasi 5,5 milioane de lei. Criteriul de atribuire este pretul cel mai scazut, iar data limita de depunere a ofertelor este 16 martie.

“Se va oferta piatra de granit/andezit in tonuri de gri (gri deschis pana la gri inchis) minim 4 nuante. Produsele ofertate trebuie sa fie noi si sa aiba durata de viata de minim 30 de ani. Pretul produselor va cuprinde si pretul de transport al acestora”, se arata in caietul de sarcini.

In ultimii ani achizitia de piatra cubica utilizata in refacerea strazilor devenite pietonale s-a facut de la firma din Targu Mures, Astor Com, despre care presa  nota ca era apropiata PDL. Astor Com a incasat de la Primaria Cluj-Napoca nu mai putin de 3 milioane de euro pentru livrare de piatra naturala si lucrari de intretinere. Numele patronului firmei, Petrica Sala, apare in dosarul de coruptie al fostului primar Sorin Apostu. Procurorii au retinut in rechizitoriu ca edilul se intalnea in cadru privat cu furnizorul de piatra al Primariei Cluj-Napoca.

O cantitate importanta de piatra cubica a fost recuperata si de pe santierul liniei de tramvai in 2013, de pe strada Oasului care a fost pavata cu astfel de piatra in perioada interbelica pe o lungime de doi kilometri. Reprezentantii Primariei spuneau atunci ca piatra va fi utilizata la pietonalizarea unor strazi.

In urma cu o saptamana municipalitatea a anuntat ca va continua proiectul de modernizare a Pietei Unirii, in aceasta ce de-a doua etapa urmand sa fie inchisa circulatia pe latura vestica. Practic aceasta parte a pietei va fi pietonalizata si pavata, dupa modelul deja inceput in 2009.

Foto: ziuadecj.realitatea.net

Adauga comentariu