Primăria cumpără 50 de troleibuze cu fonduri europene

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra 50 de troleibuze, cu fonduri europene, în valoare de peste 147 milioane lei (32 milioane euro). În ședința de îndată de Consiliu Local de vineri au fost aprobate două proiecte de hotărâre referitoare la achiziționarea acestor mijloace de transport și a contribuției financiare a administrației publice locale. 

„Dat fiind termenul de luni pentru depunerea acestor proiecte cu fonduri europene, termen care ne-a fost comunicat cu doar câteva zile în urmă în vederea pregătirii documentației, astfel încât am fost nevoiți să apelez la instituirea ședinței de îndată pentru a putea să rămânem în graficul atragerii de fonduri europene așa cum Primăria a anunțat”, a declarat primarul Emil Boc. 

Troleibuzele vor fi achiziționate în două faze. În prima fază, este vorba de 30 de troleibuze, a căror valoare se ridică la suma de 88,5 milioane lei, din care contribuția Primăriei este de 21,7 milioane lei. În faza a doua, vor fi  cumpărate 20 de troleibuze, iar valoarea investiției este de aproape 60 milioane lei, din care contribuția autorităților locale este de 14,5 milioane lei. 

„Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de carbon în municipiul Cluj-Napoca, prin achiziționarea și darea în exploatare a 30 de troleibuze, având la bază Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și Studiul de oportunitate, care au avut scopul de a anliza situația existentă pentru investițiile propuse prin proiect și care au justificat necesitatea și oportunitatea achiziționării a 50 de troleibuze. Datorită valorii maxime eligibile a cererilor de finanțare privind componente de infrastructură de transport public de călători și mijloace de transport public, în cuantum de 20.000.000 euro au fost depuse două proiecte distincte, respectiv fazele 1 și 2”, se arată în proiectul de hotărâre. 

Cererea de finanțare a fost depusă pentru evaluare în data de 2 octombrie. 

Adauga comentariu