Primaria are deja un Serviciu de administrare a Salii Polivalente, cu 36 de angajati, dar prefera sa infiinteze o societate

Primaria Cluj-Napoca intentioneaza sa infiinteze o societate de administrare a Salii Polivalente din Cluj-Napoca, care urmeaza sa fie inaugurata in luna septembrie. Cu toate acestea, in 2012, pe vremea primarului Radu Moisin, aceeasi institutie a infiintat Serviciul de administrare a Salii Polivalente, cu o organigrama de 36 de angajati.

Serviciul public pentru administrare obiective culturale si sportive a fost infiintat in 2012, tocmai pentru administrarea mai multor obiective culturale si sportive din oras, printre care Sala Polivalenta, cinematografele Dacia si Marasti, Bastionul Croitorilor, Cladirea Casino, Casa David Prodan si Turnul Pompierilor.
Serviciul a fost infiintat  cu un numar total de 59 de posturi . Potrivit organigramei, numai pentru administrarea Salii Polivalente au fost alocate 36 de posturi. Este vorba de un Sef serviciu, cinci supraveghetori de sala, 10 paznici, 14 ingrijitori, 3 muncitori calificati, un expert sportiv, un referent si un inspector de specialitate.

Potrivit HCL 107/2012, cei 36 de angajati urmau sa aiba atributii de gestionare a Salii Polivalente din Cluj-Napoca , de intretinere si de organizare a competitiilor sportive.

Cu toate acesea, primaria intentioneaza sa infiinteze o societate de administrare a Salii Polivalente. La sedinta de Consiliu Local de astazi, se va vota proiectul HCL. Potrivit acestuia, vitoarea societate va conduce si va gestiona activitatile Salii Polivalente, va intretine si va exploata obiectivul, va organiza competitii sportive si va intretine sala. In proiectul HCL, se arata ca viitoarea societate se va ocupa inclusiv de contractarea spatiilor ce apartin Salii Polivalente.

“Personalul angajat trebuie sa prezinte calificarea si experienta adecvata pentru a asigura marketingul si suportul pentru planificarea activitatilor desfasurate”, se arata in proiect.

Reprezentantii primariei sustin ca gestionarea Salii Polivalente depinde de infiintarea unei societati de administrare, deoarece primaria nu mai poate face angajari la serviciul respectiv.

“Din punct de vedere al cadrului legal, nu avem voie sa facem angajari. Nu se poate suplimenta personalul, iar oamenii angajati acolo nu au cum sa faca fata. Din 2012 s-a modificat cadrul legal si noi suntem plafonati la o anumita limita financiara. Avem posturi vacante, dar nu avem cum sa facem angajari”, a explicat Oana Buzatu, purtator de cuvant al Primariei Cluj-Napoca.

Comentarii

Nelu Deac

31.07.2014 14:56

36 de angajati nu pot gestiona sala si asta e motivul pentru care infiinteaza S.A. ? Bullshit !!! Sa-si dea demisia ca o administrez eu !!!

Chuck Norris

31.07.2014 15:24

Eu pun pariu ca n-as avea nicio problema, cu zece oameni,  sa conduc hardughia aia !

Adauga comentariu