Prima ședință de Consiliu Local online din istoria Clujului – VIDEO

Starea de urgență din România a dus la organizarea primei ședințe de Consiliu Local online din istoria Clujului. Primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea au fost prezenți în Sala de Sticlă din Primăriei, iar consilierii locali au intrat în legătură video prin intermediul unei aplicații. Ședința a fost transmisă live atât pe Facebook cât și pe canalul de Youtube al Primăriei Cluj-Napoca.

Intervențiile cetățenilor au avut loc atât online cât și în Sala de Sticlă, iar votul s-a realizat online.

„Este prima ședință desfășurată online din istoria Clujului și probabil prima de acest fel din România. Mulțumesc pentru efortul pe care l-ați depus astfel încât această ședință să se poată derula în aceste condiții și rugămintea mea este să respectați recomandările președintelui de ședință. Cetățenii care vor să aibă intervenții pot să facă acest lucru online sau dacă doresc pot să intre, pe rând, în această sală. Votul se realizează online și avem toate datele asigurate de lege: votul online, caracterul public și posibilitatea de a avea o dezbatere pe marginea punctelor aflate pe ordinea de zi”, a declarat Boc, la începutul ședinței.

Înainte de a intra pe ordinea de zi, primarul a făcut și câteva precizări referitoare la măsurile luate de Guvern și le-a transmis, din nou, clujenilor să stea în casă.

„Măsurile luate de Guvern au avut un caracter progresiv și până acum au avut un caracter viabil și am încredere că aceste măsuri vor menține situația sub control. La Cluj-Napoca am aplicat toate măsurile ordonanței militare. Pe site-ul Primăriei se află modelul de adeverință de la angajator sau pe proprie răspundere dacă trebuie să ieșiți din casă și să îl aveți la dvs dacă trebuie să ieșiți din casă după ora 22.00. Recomand să stăm acasă pentru a ne păstra locurile de muncă prezente și viitoare, cu tot ce înseamnă ele, pensii, ajutoare sociale etc. Deplasările să se facă strict atunci când este nevoie. Stăm acasă dacă dorim să fie mai scurtă această perioadă și să revenim mai repede la normalitate. Stăm acasă ca să nu îi îmbolnăvim pe cei dragi sau să ne îmbolnăvim noi”, a mai afirmat Emil Boc.

Primăria a pus la dispoziție mai multe proceduri online pentru a evita deplasarea la sediile de Primărie.

„160 de proceduri și cereri online a pus la dispoziție Primăria. Vă rog să le utilizați și să nu vă deplasați nici la sediul central, nici la primăriile de cartier. Transportul în comun nu intră sub incidența interdicției. Dacă e nevoie să vă deplasați cu transportul în comun folosiți obligatoriu mască pentru a vă acoperi fața și nasul. Poliția Locală asigură în fiecare dimineață, în stațiile de autobuz aglomerate, să se respecte distanța de 1,5 metri între persoane”, a mai spus Boc.

Primarul a îndemnat la responsabilitate și calm.

Prima ședință de Consiliu Local online poate fi urmărită integral mai jos:

Adauga comentariu