Prima decizie din România dată la Cluj: Control judiciar în care inculpatul se poate plimba prin toate state UE. Cătălin Cherecheș este „norocosul” prim beneficiar

Magistrații de la Tribunalul Cluj au dat o decizie fără precedent în România. În vederea soluționării plângerii formulată de avocatul Alexandru Rîșniță pe controlul judiciar, măsură luată asupra edilului din Baia Mare, s-a decis ca granițele impuse în controlul judiciar să se extindă de la teritoriul Statului Român la limita teritorială a țărilor memebre UE.

Astfel, Cătălin Cherecheș devine primul inculpat în faza de judecată care are voie să se plimbe prin toate statele din interiorul Uniunii Europene. 

Iata soluția pe scurt:” În baza art. 362 al. 2 C.p.p., menține măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul C.C. În temeiul art. 208/1 C.p.p modifică conținutul obligației instituite în sarcina inculpatului conform art.215 al.2 lit. a C.p.p. constând în interdicția de a nu părăsi teritoriul României, în sensul că extinde limita teritorială impusă la teritoriul statelor membre ale Uniunii Euroene” arată magistratul de la Tribunalul Cluj. 

 

„Ab initio înțelegem să subliniem orientarea Curții Europene a Drepturilor Omului care a decisi, în principiu, că interdicția impusă unui acuzat de a părăsi localitatea sau teritoriu țării nu trebuie aplicată ”în mod automat” și ”fără limită în timp”, deoarece riscă să devinp disproporționată în raport cu scopul urmărit. S-a considerat o măsură care limitează libertatea de circulație a unui individ, chiar dacă a fost justificată la început, poate deveni disproporționată dacă se prelungește în mod automat pe o durată de timp(...). Tot în jurisprudanță se pot regăsi câteva linii directoare importante. Astfel, se arată faptul că instanțele vor înlătura obligația inculpatului de a nu părăsi țara în situația în care măsura „nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia- cum este cazul în care inculpatul a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată și menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecată, s-a prezentat la fiecare termen de judecată și a fost audiat cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu”(...)”, se arată în cererea formulată de avocat la punerea în discuție a contolului judiciar pentru primarul din Baia Mare. 

Cu toate acestea, în termen de 48 de ore decizia poate fi contestată în Curtea de Apel Cluj, unde se va pronunța o decizie definitivă și irevocabilă. 

Adauga comentariu