Pressing în cazul Parcului Zorilor/ Emil Boc: „Și domnul Pușcaș va înțelege că viața orașului trebuie să meargă mai departe... Ce ne deranjează pe noi este această împotrivire fățișă”

Edilul Emil Boc continuă să detalieze din proiectele de viitor promise în campanii electorale, să vorbească despre nanotehnologie și proiectele verzi pe care administrația le tot dezvoltă pe hârtie, dar și despre blocajul în cazul Parcului Zorilor unde administrația penelistă se află în proces cu proprietarul terenului, Sile Pușcaș. În acest sens, Emil Boc nu a ezitat să facă pressing în «interes public»: „Cred că până la urmă și domnul Pușcaș va înțelege că viața orașului trebuie să meargă mai departe...”, a declarat Boc în cadrul unei intervenții telefonice la un post de radio local. Acesta s-a arătat deranjat de „împotrivirea fățișă” a proprietarului terenului din Zorilor unde Primăria intenționează să realizeze un parc, amintind de procesele din instanță și despăgubirile pe care autoritățile locale sunt dispuse să le ofere propretarului terenului din Zorilor, dar „conform legii”. Astfel, municipalitatea este gata să ofere mărunțiș în schimbul unui teren unde Sile Pușcaș intenționa să realizeze un ansamblu imobiliar.  

„Repet, mă bucur că instanțele clujene au fost solidare cu interesul public și până în acest moment, toate procesele care ne-au fost intentate au fost câștigate de primărie, pentru a nu face blocuri, la fel, până acum am câștigat toate procesele în Zorilor, cu proprietarul care nu vrea nicicum să... 

Bun, eu cred că până la urmă și domnul Pușcaș va înțelege că viața orașului trebuie să meargă mai departe în interesul public. 

Va începe (realizarea parcului - n.red.), n-am oprit nici o procedură, toate sunt în graficul legal, toate procesele în instanță de până acum au fost câștigate de către Primărie, și sunt multe: 10-15, nu mai știu. Douăzeci de procese, pe care le-a intentat pe toate părțile. 

Ceea ce nu e normal, spun eu, pentru că, repet, putea găsi o soluție, să înțeleagă că-i pentru oraș.

Să nu înțelegeți că terenul acela va fi folosit ca parte gratis.

Nu, noi respectăm dreptul de proprietate, va fi expropriat cât e valoarea la zi a terenului conform legilor statului român, deci să nu ne înțelegem că luăm noi cu japca ceva.

Niciodată, nu luăm cu japca nici de la Expo Transilvania parcarea aia, nici terenul de vis a vis de Recuperare nu-l luăm cu japca, luăm pe baza legilor statului român. 

Ce ne deranjează pe noi este această împotrivire fățișă și amânare cu orice preț a proceselor de derulare a proiectului”, a ținut să afirme Emil Boc pe calea undelor radio. 

Câți bani îi puteți da dumneavoastră, în baza legilor statului român, față de un cartier de blocuri construit acolo?! Cam care-i diferența, nici nu vreau să mă gândesc – a remarcat moderatorul.

„Orașul ăsta se construiește și pentru oameni, nu pentru profit”, a replicat Boc, făcând uz de deviza inițiativei civice Căși Sociale ACUM!„Oraș de locuit, nu pentru profit!” – pe care a preluat-o doar la nivel de discurs. 

De altfel, joi, 17 decembrie 2020, se împlinesc 10 ani de la evacuarea forțată a peste 70 de familii de pe strada Coastei, un număr de 350 de persoane, care au fost mutate în Pata Rât.

În decursul unui deceniu, Primăria nu a reușit să ofere soluții la schimb persoanelor defavorizate pe care le-a evacuat, nu a elaborat un program funcțional de susținere a accesului la locuințe a persoanelor cu posibilități reduse, marginalizate, dar nici a tinerilor și vârstnicilor.

Mai multe detalii în articolul de mai jos:

 17 DECEMBRIE 2010/ Zece ani de la evacuările forțate de pe Coastei: „Clujul pentru toți e un oraș fără rasism, un oraș pentru locuit” Pentru o altă politică de dezvoltare urbană

Altfel, deviza uzitată de primar nu pare a fi altceva decât gargară electorală sau publicitară. 

„În primul rând, trebuie să ne gândim, noi dorim să locuim în orașul ăsta, nu să plecăm din el. În momentul în care creezi un spațiu care nu mai poate fi locuit, oamenii zic: Bă, plec de acolo, nu mai pot să stau. 

Pe termen mediu și lung ai pierdut orașul dacă-l scapi de sub... ”, a conchis Boc. 

În iulie 2019, edilul clujean Emil Boc își anunța alegătorii că în municipiul Cluj-Napoca vor răsări 10 noi parcuri. Primele 4 proiecte în acest sens au trecut de decizia consilierilor locali: Parc Zorilor, în Bună Ziua, Canalul Morii și Parcul Est. 

Pentru Parcul Zorilor a fost aprobat studiul de oportunitate prin care s-a identificat terenul pe care se va amenaja parcul.

Dar aici administrația locală s-a confruntat cu propriile hățișuri și tovărășii pe care le-a cultivat de-a lungul anilor, iar asta în detrimentul clujenilor:

terenul din cartierul Zorilor, vizat de municipalitate pentru realizarea parcului, aparține patronului firmei Florisal, milionarul Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ucu Rus, fost ministru de Interne și tovarăș de drum cu Emil Boc. 

CITEȘTE ȘI: În ciuda promisiunilor Primăriei, cartierul Zorilor rămâne deocamdată fără parc

Proprietarul terenului nu s-a arătat dispus să cedeze terenul de 12.095 mp din Zorilor ca Primăria Cluj-Napoca să amenajeze parcul promis de Emil Boc.

Terenul în cauză a fost cumpărat de patronul Florisal în 2015, iar de atunci a așteptat oportunitatea de a obține autorizația de construcție pentru un nou proiect imobiliar. 

Cazul parcului din cartierul Zorilor are și o componentă specifică: administrația locală poate oferi contravaloarea acestui teren conform prevederilor legale, ceea ce înseamnă un mizilic financiar comparativ cu potențialul câștig financiar pe care-l poate înregistra patronul Florisal printr-un nou ansamblu imobiliar. 

Ori, în acest caz Primăria Cluj-Napoca nu poate oferi nici un teren la schimb în zonă, situație care a dus la contestații a procedurilor initiate de administrația Boc în justiție. 

Primăria Cluj-Napoca susține că va investi 19 milioane de lei în parcul din Zorilor, de pe strada Observatorului, sumă din care 9 milioane de lei sunt pentru exproprierea terenului de 12.095 de mp.

Astfel, Florisal a acționat deja Primăria Cluj-Napoca în judecată, din cauza sumei de bani alocate pentru expropriere, precum și pentru că administrația locală refuză să supună dezbaterii Planul Urbanistic Zonal, realizat pentru proiectul imobiliar de pe strada Observatorului.

CITEȘTE ȘI: Sile cel Rau si gogosile de aur

 

Adauga comentariu