Președintele Klaus Iohannis nu se grăbește să semneze decretul de revocare a șefei DNA și anunță un posibil referendum pe marginea întrebărilor ridicate de ultima decizie a CCR

Președintele Klaus Iohannis a declarat într-o intervenție publică, azi, la Palatul Cotroceni că a citit motovarea deciziei CCR și mai are puțin de citit. În esență motivarea ridică mai multe întrebări, în opinia sa, care-și pot afla răspunsul și într-o consultare publică a cetățenilor României.

“Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară o confuzie. Eu am spus de prima dată că o voi citi până o înțeleg foarte bine. Mai avem un pic de citit. Citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină. După o primă citire foarte atentă: vreau  să spun că în această etapă recunosc că motivarea aduce la suprafață mai multe întrebări decât clarificări.

Toată dezbaterea a pornit în jurul luptei anticorupție, dacă atâția politicieni au fost nemulțumiți, se pune întrebarea dacă mai avem nevoie de luptă anticorupție. Răspunsul meu este da.

PSD încearcă să amputeze puterile președintelui. Am văzut această dorință când s-a modificat legea ANCOM. La legile Justiției puterea președintelui a fost diminuată. Nu cumva aceste legi au fost modificate pentru a diminua puterea președintelui. Din păcate, decizia CCR vine în aceeași linie și logică de diminuare a rolului președintelui în procedura de revocare a unui înalt procuror. Dacă citim motivarea se pune întrebarea care este statutul procurorilor în România. Mai sunt independenți sau sunt duși în subordinea ministrului Justiției decât sub autoritatea ministrului Justiției. O altă întrebare care se pune, avem un nou super-ministru al Justiției care decide și președintele execută fără să se țină cont de avizul CSM. Altă întrebare: unde mai este CSM? Eu sunt dispus să pun aceste întrebări într-o dezbatere deschisă. Referendumul poate fi finalul. Este nevoie de o dezbatere largă, și poate la final poporul trebuie să-și spună cuvântul. Motivarea foarte amplă ne dă câteva indicații, ne ridică câteva probleme.

Eu nu am afirmat în vreun fel ce voi face în perioada viitoare. Unii politicieni s-au grăbit să dea în spațiul public cu suspendarea. Nu va fi nicio suspendare pentru că nu există niciun temei. Este nevoie să reacționez într-un timp rezonabil, nu pot să stau până în decembrie. Nu-mi doresc să ajungem într-un stat care se bazează pe o formă fără fond.

Întrebările au fost puse, lucrurile au fost scrise întro motivare a deciziei CCR, trebuie să primească răspuns. Lupta anticorupție trebuie să continue, procurorii trebuie să fie independenți, nu putem avea un super-ministru care să dicteze președintelui”.

Adauga comentariu