Sanatate

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: "Nu contest profesionalismul farmaciștilor. Contest legea și denaturarea ideii de farmacie”

Dincolo de revocarea Codruței Kovesi de la conducerea DNA, subiect ce a reprezentat tema centrală a zilei de luni, Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, după cum informează Administraţia Prezidenţială. Pe 18 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, cu amendamente, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, asupra căruia şeful statului ceruse reexaminarea. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, s-a referit la Legea Farmaciei nr. 266/2008 și a apreciat că aceasta nu sprijină pacientul, ci favorizează doar investitorii. 

Dincolo de aceste aspecte, actul normativ promulgat de Președinte reglementează posibilitatea vânzării şi eliberării prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală numai de către farmaciile comunitare şi drogheriile autorizate potrivit legii şi care notifică Ministerului Sănătăţii intenţia de a desfăşura această activitate, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii. 

Am solicitat un punct de vedere, cu privire la implicațiile noilor prevederi asupra farmaciilor, precum și a modului în care este reglementat comerțul de medicamente, Colegiului Farmaciștilor din Cluj, pentru a analiza modul în care ”completează” legea promulgată de Klaus Iohannis, Legea Farmaciei nr.266/2008.

Deocamdată, conform noilor prevederi, sunt specificate următoarele aspecte:

„În incinta farmaciilor comunitare, a oficinelor locale de distribuţie, a farmaciilor din unităţile medicale aflate în structura ministerelor cu reţea medicală proprie, a drogheriilor, a farmaciilor şi a oficinelor locale de distribuţie din sistemul penitenciar este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar”, prevede unul dintre amendamentele adoptate. 

În proiect se menţionează că această notificare trebuie să conţină mai multe date, respectiv denumirea societăţii, adresa unităţii farmaceutice de unde sunt livrate medicamentele, adresa site-ului unităţii farmaceutice prin intermediul căruia se face vânzarea, numele farmacistului responsabil de vânzarea şi eliberarea prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală, data începerii activităţii.

Potrivit actului normativ, MS trebuie să afişeze mai multe informaţii, precum lista unităţilor farmaceutice care oferă medicamente spre vânzare la distanţă către populaţie prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale şi informaţiile generale privind riscurile legate de medicamentele furnizate ilegal populaţiei. 

Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, s-a referit la Legea Farmaciei și a subliniat faptul că aceasta este în defavoarea pacienților. Mai exact, Irimia are în vedere unele aspecte care figurează în Art. 2 din Legea Farmaciei nr. 266/2008:

Art.2: (1) Farmacia comunitară asigură asistenţa farmaceutică a populaţiei prin următoarele activităţi:

e) vânzarea de produse cosmetice, produse parafarmaceutice, dispozitive şi aparatură medicală de uz individual şi consumabile pentru acestea, suplimente alimentare şi alimente cu destinaţie specială, plante anodine şi produse pe bază de plante anodine, produse de puericultură, articole destinate întreţinerii igienei personale, echipamente, materiale sau produse destinate protecţiei ori îmbunătăţirii sănătăţii, produse pentru protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală sau cu acţiune contraceptivă, produse homeopate, produse destinate aromaterapiei, alte produse destinate utilizării în unele stări patologice;

Am luat atitudine, la un moment dat și am spus clar că farmaciile nu trebuiau să fie autorizate, să aibă licență de distribuție, deoarece devin comercianți, nu-și mai păstrează rolul de farmacie, ci de magazin sătesc, magazin mixt ori un fel de market. Demult nu mai avem farmacie. Înainte, în farmacie primeai și-un sfat, primeai și un preparat făcut în farmacie, astăzi găsim doar comerț, interese financiare, exporturi paralele, unde sunt implicate și farmaciile, care nu fac decât comerț. Adică, nu mai putem vorbi de o farmacie în adevăratul sens al cuvântului, care să fie lângă pacient și să-l sprijine. 

De fiecare dată ești nevoit să aștepți, pentru că ei nu își fac stocuri și nu investesc în medicamentele scumpe, îți întârzie tratamentul, nu ți-l acordă în 48 de ore, după cum prevede relația contractuală cu cel care decontează (CNAS), deci o mulțime de probleme pe care le întâmpinăm.

Și aici nu e de vină decât legea. 

Nu contest profesionalismul farmaciștilor. Contest în schimb legea și denaturarea ideii de farmacie, prin aceste legi care nu se rezumă decât la profitul financiar imediat al investitorilor”, a declarat Cezar Irimia.

Conform unui raport realizat de Observatorul Român de Sănătate, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață, 13 medicamente din Programul Național de Oncologie prezintă risc semnificativ de dispariție din România.

Cauzele riscului de dispariție a medicamentelor sunt: exportul paralel (46%), interesul comercial al producătorului (23%), politica de prețuri a statului român (23%).

Despre implicațiile exportului de medicamente pentru afecțiuni oncologice puteți găsi mai multe informații în Raportul privind Criza Medicamentelor Oncologice Din România: cauze și soluții.

CITEȘTE ȘI: Bolnavii de cancer sunt lipsiți de medicamente. Ungureanu: “În urma dezincriminării Abuzului în serviciu, nimeni nu este responsabil” 

 

 

 

 

sursa foto: sfatulmedicului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *