Presedintele de onoare al AMR dezvaluie ca majoritatea magistratilor aflati in “campul tactic” al SRI au semnat angajamente ca vor solutiona dosare pe documente secrete

Unul dintre magistratii de tinuta ai Romaniei, judecatorul Viorica Costiniu de la Sectia a II-a penala a Curtii de Apel Bucuresti, fost presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania, in prezent presedinte de onoare al AMR, a facut recent o declaratie soc la o dezbatere organizata de FACIAS, in prezenta unor parlamentari si reprezentanti ai presei si ONG-urilor, informeaza luju.ro.

 Viorica Costiniu a afirmat ca in cauzele penale in care exista documente secrete provenite de la serviciile de informatii, magistratii au fost obligati sa semneze angajamente secrete, potrivit carora vor judeca pe baza documentelor clasificate, cu obligatia de a nu le arata inculpatilor si nici avocatilor acestora. Viorica Costiniu a fost foarte categorica, precizand ca: “Angajamentele s-au semnat. Toata magistratura romana... sunt putini care n-au semnat.”

Declaratia Vioricai Costiniu scoate la iveala faptul ca prin asemenea metode, dreptul la aparare este incalcat flagrant in Romania, cata vreme exista situatii in care verdictele de condamnare se iau pe probe la care apararea si acuzatii nu au acces. Asa ceva apare de neconceput intr-o justitie dintr-un stat democratic, dar se coroboreaza cu declaratia generalului SRI Dumitru Dumbrava, care a recunoscut public ca SRI isi pastreaza interesul in cauzele penale si ii urmareste pe magistrati pana la solutionarea definitiva a dosarelor.

“Legea sigurantei nationale s-a promulgat recent si a prevazut, sub sanctiune disciplinara... s-a introdus o litera: I (din Legea 51, Legea Sigurantei), in care obliga, sub supravegherea unui director de securitate, a unui ofiter se securitate care poate sa ma verifice ce masuri iau in dosar, sa imi iau angajamente cu privire la instrumentarea anumitor documente care sunt in dosar. Adica ce presupune? Ca eu daca am intr-un dosar anumite documente, pot sa am acces la ele numai eu, sa-mi formez o opinie, nici inculpatul, nici avocatul nu au acces la aceste documente si eu pot sa judec dosarul si sub influenta acestor documente la care ceilalti nu au voie. Daca eu incalc, lucru pe care l-am facut o data, si pun la dispozitie si avocatului si inculpatului, sunt sustenabila (susceptibila – n.r) de sanctiune. La ce a dus acest lucru? Angajamentele s-au semnat. Toata magistratura romana... sunt putini care n-au semnat”, a declarat Viorica Costiniu.

Adauga comentariu