FOTOGRAFILA

Preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor de Presă Cluj, Remus Florescu, produce fake news. Până şi erata e un FAKE

Apoi cei din asocierea pe care acesta o conduce se arată ofuscaţi şi indignaţi că-i tratăm ca pe nişte boschetari de presă care nu-şi verifică sursele şi, în general, scriu numai după dictarea procurorilor, securiştilor, politicienilor şi oamenilor de afaceri din Cluj (nu neaparat în această ordine).

Cică: „O fotografie a ajuns virală pe reţelele de socializare: un cal a fost surprins legat de balustrada unui balcon, iar autorii articolului susţin c-ar fi fost realizată în comuna Floreşti, din Cluj” – scria ieri, cu poză, Remus Florescu.

Azi la materialul respectiv apare erata: „În realitate, imaginea este surprinsă undeva în Italia.”

Şi scuza ABSOLUT PENIBILĂ că: „Imaginea a fost făcută publică iniţial pe site-ul stiridecluj.ro, iar autorii articolului au vorbit despre o mare comunitate de romi din comuna clujeană Floreşti ai căror membri obişnuiesc să-şi lase caii nesupravegheaţi.”

De aceea a pus botul Remus Florescu şi a preluat fără să verifice? Azi, odioasa sursă a fost verificată, să nu cumva să facă buba „papagalul de presă” că şi-a turnat singur dulceaţă în şoşoni.

În realitate, au început să-şi bată joc internauţii de papagali, de aceea au modificat şi au pus erata penibilă. Cu atât mai penibilă cu cât şi „în realitatea” pe care o invocă la material este FAKE. O simplă „gugălire” ne arată ca fotografia ar fi fost făcută în Malta. Iar Malta e în Italia numai în Geografia papagalilor profesionişti de presă. Mă rog, şi a Veoricăi. Dar râdem de Veorica şi nu vedem bârna din monitorul personal.

Aştept cu interes următoarea auto-pupare în fund a APP Cluj, cea în care îşi auto-administrează premii, să-şi dea şi la categoria”Papagalul cel mai profesionist”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *