Președintele Asociației Alcoolicilor, despre inconștiența persoanelor afectate de alcoolemie. Accidentele, crimele și violurile sunt consecințele alcoolicilor care nu se tratează

Milioane de români sunt alcoolici şi riscă nu mai puţin de 60 de boli, iar dintre aceștia o mare majoritate se urcă sub influența alcoolului la volan. Problema consumului de alcool este un subiect atât de dezbătut de către specialiştii din întreaga lume, încât există deja foarte multe controverse pe baza acestui subiect. România se află pe loc fruntaș la consumul de alcool, dar nu se ia nicio măsură.

Orașul tinerilor, Cluj-Napoca nu face excepție de la regulă. Că e zi, că e noapte pe străzile Clujului găsim persoane sub influența alcoolului, iar multe dintre acestea sunt chiar la volan. Alcoolul la volan este o combinație periculoasă, care de cele mai multe ori a fost cauza unor accidente grave. Este de reținut faptul că în România nu ai voie să consumi deloc alcool când te urci la volan, dar mulți cetățeni cât și oameni ai legii uită de această regulă.

În Cluj-Napoca tot mai multe persoane se urcă la volan după ce consumă o mare cantitate de alcool și produc grave accidente rutiere. Chiar dacă acest fapt este bine cunoscut de autoritățile locale măsurile legale pe care le aplică sunt în așa fel încât să îi mai permită infractorului să se mai urce băut la volan. Problema este că victimele accidentelor produse de alcoolici sunt persoanele nevinovate, care circulă regulamentar. Cu toate acestea statul român până la o anumită limită, sancţionează alcoolemia doar contravenţional, ajungându-se la măsuri penale doar dacă șoferul consumă o mare cantitate de alcool.

 

Cele mai multe cazuri de crime, violuri, accidente se fac în stare de ebrietate. La aceste persoane boala este la nivel de subconștient și manipulează persoana în așa fel încât să nu mai știe ce face. Un om normal știe consecințele condusului sub influența alcoolului, dar după ce a băut un pahar de alcool nu mai știe acest lucru. La nivel de subconștient, alcoolicilor li se pare firesc să conducă în stare de ebrietate. Persoana este răspunzătoare de fapte, dar în momentul în care le face nu le conștientizează, este ceva mai presus de propria conștiință. Alcoolici merg pe definiția nebuniei: „Să faci aceleași lucruri sperând că vei obține rezultate diferite”. E o doză de nebunie, iar în momentul în care o persoană alcoolică are această problemă merge pe încredere.

 

Președintele Asociației Alcoolicilor, despre riscul conducerii în stare de ebrietate 

Pentru acest viciu care ne pune viața în pericol, în Cluj-Napoca există o asociație a Alcoolicilor Anonimi. Președintele acestei asociații ne-a povestit cât de cruntă este această boală și ce drame pot produce persoanele alcoolice.

„Noi nu ținem statistici de nici un fel, dar ajung foarte multe persoane la noi într-un an. Sunt aproximativ 3 cereri pe zi, deci peste 1000 pe an. Am avut și persoane care au produs accidente. Sunt persoane care se trezesc după un astfel de incident, dar nu total. La noi în țară parcă e ceva firesc să te urci beat la volan” spune președintele Asociației Alcoolicilor Anonimi

Acesta ne-a prezentat propria „pățanie” care era să ducă spre o nenorocire din cauză că s-a urcat beat la volan.

„ Îmi aduc aminte despre ce am pățit eu. Am condus fără carnet, băut, după aceea am luat mașina firmei. Eram la un chef care se închisese și am luat mașina să merg în altă localitatea ca să beau. Era spre dimineață deja, am condus mașina și am ieșit de pe carosabil și îmi aduc aminte că erau niște copiii mici care au apucat să fugă. Eu m-am oprit în șanț și ca norocul nu am atins niciun copil. În acel moment m-am trezit instantaneu din beție și am lăsat mașina acolo. La vremea aceea tot nu am făcut niciun demers să mă vindec. A fost acel episod, după care am băut și am mai condus fără nicio problemă. Ca norocul nu am fost prins niciodată de autorități și cred că pe asta se bazează mulți” mai spune președintele asociației.

Întrebat cam cât la sută din cei care apelează la Asociația Alcoolici Anonimi se vindecă, președintele asociației ne-a transmis că nu există vindecare ci este nevoie de o recuperare continuă.

„Nu se vindecă niciunul. Noi nu mergem pe vindecat, noi suntem într-o recuperare continuă. Eu nu mai beau de 18 ani, dar nu sunt recuperat. Eu dacă iau paharul nu sunt așa cum am fost când m-am lăsat de băut ci ca și cum aș fi băut toată perioada aceasta. Boala aceasta nu are de a face cu băutul, ci în prezența băuturii se manifestă progresând indiferent că bei sau nu bei. E foarte greu de înțeles și de crezut acest lucru, dar așa este. Este exact ca și diabetul. Și diabetul progresează indiferent că mănânci sau nu mănânci zahăr, dar dacă mănânci zahăr  se manifestă urât. La alcoolici e mai rău. Au fost persoane care au băut și din recădere au murit. Oamenii nu conștientizează, dar e vremea să se trezească lumea. Alcoolici produc accidente rutiere și e cumplit ce se întâmplă la noi deoarece mor oameni nevinovați din această cauză” ne mai spune președintele AA, care la rândul să a fost o victimă a alcoolului.

Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de barbați și femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, se finanţează prin contribuţiile propri.


 

 

Adauga comentariu