Sanatate

Premiul obținut de Olivia Steer, sau despre cum ai premia pumnul pentru că-ți face o vânătaie

Dacă ar exista un premiu pentru cea mai stupidă diplomă, cu siguranță acesta ar fi castigată de către “Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate” pentru premiul acordat Oliviei Steer  pentru “rolul ei activ în societate”.

Dacă nu știți de unde să luați numele și cu ce să -l asociați , va reamintesc că este vorba exact despre acea persoană insalubră care “ lupta ” cu toate mijloacele împotriva vaccinării și evitarea tratamentului medical pentru cancer. Fără a avea studii minime în domeniul medical, profitând de faptul că este soția soțului și că are mijloace de promovare, vine cu sfaturi elucubrante în domeniu.

Șocul a fost atât de mare la aflarea veștii că distinsă habarnista a primit un astfel de premiu, încât azi s-a ridicat un val de indignare imaginabil și obișnuit până acum doar în sfera politică.

“Am ajuns la culmea absurdului! La ” Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate” a fost premiată Olivia Steer. Și nu în mod sarcastic ci pentru „Rolul ei activ în societate”, respectiv pentru încurajarea părinților să își omoare copiii prin nevaccinare. Asta a fost decizia Florentinei Opriș, ceva vedetă de TV cu bani de la sponsori de cheltuit. E că și cum ai premia șobolanul pentru „rolul lui activ în a împrăștia ciumă ” E că și cum ai premia alcoolul pentru „rolul lui activ în a cauza comă alcoolică” Alte lucruri pe care le așteptăm la premiere la ” Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate” : Pumnul și cureaua pentru rolul lor activ în umflat ochii femeilor. Avortul pentru rolul său activ în promovarea nașterilor. Bărbații pentru rolul lor activ în discriminarea femeilor. ” a fost reacția Coaliției Pentru Sănătate

 “ În legătură cu premiul acordat dnei Olivia Steer pentru un stil de viață sănătos, în cadrul „Galei femeilor care dăruiesc sănătate”, eveniment desfășurat în dată de 18 aprilie 2018, facem următoarele precizări: Compania Hofigal pune în topul priorităților sale sănătatea românilor și de aceea ne bucurăm ori de câte ori putem fi sponsori ai unor evenimente dedicate sănătății. Faptul că la această gală a fost premiată dna Olivia Steer – care nu desfășoară o activitate profesională în domeniul medical, deci nu este calificată să facă recomandări de acest tip – ne obligă să ne delimităm de activitatea socială a acesteia și de recomandările publice pe care le face. Deja organizatoarea galei a decis retragerea oficială a acestui premiu, gest pe care îl salutăm! În schimb știam că vor fi premiate doamne care au atins excelența în domeniul sănătății, care au o activitate  rofesională remarcabilă și, în acest context, am dorit să le omagiem și noi, cu tot respectul. Această poveste are și o morală, pe care de altfel ne-o însușim, și anume aceea de a ne informa pe viitor – atunci când vom mai avea calitate de sponsor – despre TOATE persoanele ce vor fi premiate și care în principiu ar trebui să împărtășească aceleași valori cu ale brandului nostru.”  A fost poziția companiei Hofigal prin vocea d-nei Anca Daniela Raiciu director de marketing .

Deși  în urma reacției publice și a sponsorilor, organizatorii au decis să retragă premiul acordat Oliviei Steer pentru activitatea în sănătate, faptul că premierea fost posibilă , spune multe despre profesionalismul brandurilor care au sponsorizat evenimentul în ceea ce privește marketingul. Este greu de imaginat că nu au știut că banii lor vor fi folosiți pentru a premia și a promova un personaj toxic pentru sănătatea românilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *