Prefectul Județului Cluj, apel către clujeni: ”Rugămintea mea este să vă îndrumați cunoștințele și rudele, să nu vină acasă de sărbători, pentru că nu vor petrece sărbătorile așa cum se cuvine”

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, le recomandă clujenilor să lși îndrume rudele din străinătate să nu vină acasă de sărbători deoarece își vor petrece concediul în izolare la domiciliu sau în carantină. 

”Este foarte important mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor cetățenilor din jud. Cluj, pentru următoarea perioadă. Vă rog foarte mult, să vă anunțați de acest lucru rudele, prietenii, cunoștințele, care intenționează să vină de sărbători acasă:  nu vor petrece sărbătorile în condiții normale, vor sta în izolare la domiciliu împreună cu familia, pentru că automat și familia va intra în izolare la domiciliu, sau în carantină în locații special amenajate (dacă vin din Italia). Rugămintea mea este să vă îndrumați cunoștințele și rudele, să nu vină acasă de sărbători, pentru că nu vor petrece sărbătorile așa cum se cuvine”, transmite Abrudean.

Începând cu ieri, 15.03.2020, ora 21:00, toți cetățenii care vin  din țările cu peste 500 de cazuri confirmate de COVID-19, intră automat în izolare la domiciliu. Lista acestor țări poate fi consultată pe site-ul Institutului de Sănătate Publică, este o listă actualizată în permanență. În acest moment vorbim de următoarele țări: Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii și Suedia. Toate persoanele care vin din aceste țări, vor intra direct în izolare la domiciliu, timp de 14 zile. 

Toate persoanele care vin din Italia, care a fost declarată zonă roșie, intră automat în carantină instituționalizată. Asta presupune că sunt chestionați, evaluați și transportați către locațiile de carantină de pe raza județului Cluj, urmând să le fie prelevate probe care vor fi testate la aparatele de testare.

În acest moment în județul Cluj sunt 981 de persoane în izolare la domiciliu, 132 de persoane carantinate instituționalizat. Sunt 4 cazuri confirmate de pacienți infectați cu Coronavirus, din jud. Cluj: 3 sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, 1 este la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Timișoara. Starea lor este una bună, fără elemente de gravitate. La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj sunt internate 13 persoane diagnosticate pozitiv cu coronavirus (3 Cluj, 1 Maramureș, 4 Covasna, 1 Satu Mare, 1 Iasi, 2 Mureș, 1 Sălaj).

Pe lângă cele 4 sancțiuni contravenționale care au fost acordate până în prezent sub forma de 10.000 lei, pentru nerespectarea regimului de izolare la domiciliu, s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art.352 Cod Penal, cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a se face cercetări de autoritatea competentă.

La nivelul  Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unde se desfășoară în acest moment toată procedură de testare, pentru  toată regiunea, capacitatea maximă de testare este în continuare de 70 de probe/zi, în condițiile în care avem sute de probe care așteaptă să intre în testare din toată Transilvania. 

”Au fost identificate mai multe aparate care pot prelua testarea, ele sunt în proces de validare. Sunt proceduri foarte stricte privind optimizarea lor, urmând ca în cel mai scurt timp să fie operaționale și să poată crește numărul de testare până la peste 500 de probe pe zi. Așteptăm kiturile pentru aparate, pentru că sunt diferite în funcție de modelul fiecăruia. La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase urmează să ajungă încă 1.500 de kituri de testare pentru aparatul pe care îl au în dotare”, potrivit lui Abrudean.

Capacitatea de terapie intensivă de la nivelul jud. Cluj, în prezent este de 200 de paturi ATI și 100 de ventilatoare. Au fost comandate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență încă 21 de paturi ATI, complet dotate, inclusiv cu unități de ventilare. Au fost montate 5 corturi de triaj la intrarea în Unitatea de Primire Urgențe, la Spitalul Clujana, la Institutul de Oncologie, la Spitalul Clinic de Copii și la Spitalul de Pneumoftiziologie, cu scopul de a tria pacienții  și de a-i dirija  către alte unități spitalicești inferioare, pentru a nu congestiona inutil activitatea acestora.

Adauga comentariu