În prag de iarnă, două drumuri judeţene arată ca după bombardament. Incompetența în imagini: DJ 109 şi DJ 109 A

Întrucât prioritatea numărul 1 a Consiliului Județean Cluj a devenit construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, drumurile județene nu mai prezintă interes pentru Alin Păunel Tișe. În prag de iarnă, mai multe drumuri judeţene arată ca după bombardament, în condiţiile în care reabilitarea lor nu se produce cu comunicări faraonice din biroul de presă de la Consiliul Judeţean Cluj. Realitatea din teren este una sumbra, iar supărarea clujenilor este îndreptăţită.

De această dată vă propunem imagini incredibile a două drumuri de interes județean: DJ 109 și DJ 109 A. Nu este prima dată când Ziar de Cluj a semnalat lucrările repetate la aceleași drumuri, lucrări care sunt centrate doar pe anumite porțiuni de drum, adică, ceea ce se numește cârpeală sau peticeală. 

CITEȘTE ȘIVezi cum arată un drum din judeţul Cluj reabilitat anul trecut. Cine sunt responsabilii?

Drumul judeţean 109 A ce uneşte oraşul de 5 stele Cluj-Napoca de comuna Recea Cristur a fost reabilitat în urmă cu doi ani sub atenta oblăduire a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Cluj. La niciun an de la marea asfaltare, locuitorii comunelor Chinteni şi Recea Cristur erau nemulţumiţi de starea drumului, invocând faptul că îşi distrug maşinile în gropile apărute după sezonul rece.

Lucrările sunt realizate cu atât de mult profesionalism, calitatea materialelor utilizate este într-atât de înaltă, încât lucrările țin din toamnă până-n primăvară. Și lucrările se reiau, pe aceleași drumuri, într-o muncă sisifică, de o amploare fără margini, din bugetul public al județului, sacul fără fund din care administrația județeană scoate fără milă bani publici pentru cârpirea acelorași drumuri.

CITEȘTE ȘIDrumul Județean 161 este de 8 ani un coșmar pentru șoferi. De 8 ani, autoritățile promit promisiuni

Realitatea din teren nu este identică cu cea din biroul domnului președinte de CJ Cluj, Alin Păunel Tișe.

Iată de ce, social-democrații clujeni îi sugerează lui Alin Tișe să viziteze totuși „reabilitările” de drumuri judeţene şi abia apoi să se laude cu acestea.

”De asemenea, grupul consilierilor judeţeni social-democraţi îi asigură pe clujeni că indiferent de nepăsarea actualului lider al Consiliului Judeţean Cluj, va susţine proiectele judeţului în permanenţă şi va solitica Guvernului României sprijin pentru acestea, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul obţinerii de finanţare pentru reabilitarea mai multor drumuri judeţene prin Programul National de Dezvoltare Locala, program iniţiat de Guvernul PSD prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice”, arată reprezentanții PSD Cluj prin intermediul unui comunicat.

Alocări de la bugetul de stat 2017-2020 prin PNDL II:

DJ 109 și DJ 109 A în imagini:

CITEȘTE ȘIDrumuri județene asfaltate pe jumătate. În Lista lui Tișe, proiectele sunt finalizate

Adauga comentariu