Editorial

Poză din democraţia României: Doi lupi şi o oaie votându-şi cina

Dacă luăm la purecat autobiografii depuse ca „sivică” la dosărelul de politician/funcţionar public superior, aflăm că mai mult de jumătate din şeptelul politic/funcţionari publici superiori şi-au strunjit limba şi apucăturile pe la “academiile” zise “de securitate națională” (noile “Ștefan Gheorghiu”, dar nu ale Partidului Unic, ci cele ale unicei și necălcatei la timp în picioare Securități). Și mă și sperii să iau la mână „siviurile” unor magistraţi, procurori și milițieni, să nu mai zic de brava noastră breaslă a ziariștilor, că mi-e frică să-mi confirm supoziția că vechea Securitate bătea doar cu bâta, nu și cu afacerea, informaţiile și legile ca acum.

Atâta s-au “penetrat” politicienii şi “societatea în civil” cu securiștii, în ultimii 30 de ani, mai ceva ca Borcea scăpat printre bonele thailandeze, că au plodit monstruozitatea cu care ne confruntăm în prezent: statul securisto-mafiot român.

Nici ei nu mai știu care pe cine să se toarne, să-și sufle afacerile și să-și nenorocească “famigliile” – că nici onoarea borfașilor care sunt nu o mai au!

Să vă dau un exemplu despre “onoare” în lumea acestor “famiglii”. Puţină istorie recentă despre cine vă sunt şi „liberalii” nu vă strică.

În 2014, fix când avocaţii lui Dinu Patriciu ne anunţau că acesta renunţase la cetăţenii ţării pe care o devalizase de sute de milioane de euro să se facă “londonez”, Marius But, comisarul de la Gardă Financiară care făcuse Dosarul „Transformatorul”, prin care s-a dus să guste nişte binemeritată temniţă “liberalul” Relu Fenechiu a fost concediat. Fost şef al Gărzii Financiare Cluj, este cel care l-a înfundat şi pe baronul de Botoşani, Vasile Contac, şi cel care a lucrat la afacerea „Copos-Loteria Română”. În 2014 “liberalii” împărţeau “dreptate” cot la cot cu Victor Viorel Ponta, în alianţa numită Uniunea Social Liberală.

Dinu Patriciu (despre morţi, numai de bine) a fost instrumentul subminării mişcarii liberale în România. Sub hoţiile sale şi pe diversele “aripi” inventate “liberalismului” (de braţ cu Tăriceanu, Antonescu, Orban şamd), PNL s-a transformat în “famiglie” (cu baroni, cu tot tacâmul de cumetrii), în cuib al corupţiei şi al anti-reformei. El a fost artizanul distrugerii existenţei dreptei româneşti pentru mulţi ani. A devalizat, apoi a fugit cu cele 200 şi ceva de milioane de euro care i-au mai rămas – după ce s-a dovedit incapabil, ca om de afaceri, să sporească, sau măcar să menţină, restul. Bune şi alea 200 de milioane de euro, nu? Chiar dacă acum se bucură alţii de ele, Patriciu decedând, suspect.

Între timp, omul care şi-a făcut datoria în condiţiile toxice create de alde „Puturiciu” şi alte găşti securisto-politice de care a avut parte România în ultimii 30 de ani, a fost pus pe drumuri – exemplu că în România se lucrează „dosare de succes”, numai la comandă. În rest se doarme.

Acesta este “modus operandi” pentru toate “famigliile” acestea care folosesc România ca pe moşia lor personală, în scopuri şi interese personale. După care ei, sau progeniturile lor, dispar cu prada.

Unde sunt în tot acest timp cei care ar trebui să vegheze ca aceste lucruri să nu se întâmple? Cei plătiţi să aplice şi să se asigure că Legea este aplicată?

Printre ei, dansând cu lupii. Ei, înşişi, lupi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *