Povestea spitalului unde sunt tratate animăluțele exotice din Cluj-Napoca

În urmă cu câțiva ani, în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca a fost deschisă o clinică pentru animale exotice. Gândită inițial ca un loc unde studenții din anii terminali pot învăța cum să trateze aceste animale de companie, a ajuns să fie salvarea puținilor clujeni care dețin șerpi, tarantule, scorpioni sau alte suflete necuvântătoare. 

Animalele exotice se numără printre preferințele clujenilor care doresc să iasă în evidență prin nonconformismul lor. Astfel, în loc să cumpere un câine, o pisică sau un hamster, aleg animale mai puțin obișnuite, cum ar fi tarantule, gecko, scorpioni, șerpi, cameleoni. Din dorința de a oferi studenților șansa unui curs interactiv și care poate să îi ajute pe viitor în cazul în care doresc să se orienteze spre locuri de muncă în țări îndepărtate, conferențiarul Andrei Mihalca a devenit coordonatorul unei clinici care este specializată tocmai în animale exotice. 

„La USAMV funcționează o clinică veterinară extrem de modernă care are mai multe segmente care s-au dezvoltat recent prin efortul tuturor din universitate. Acum câțiva ani s-au renovat clinicile și printre secțiunile sau zonele noi abordate a fost medicina animalelor exotice. Această clinică funcționează deja în regim destul de intens de vreo 2-3 ani de zile. Eu am fost doar promotorul ideii, am contribuit foarte mult la introducerea acestui opțional în curicula facultății fiindcă se făcea doar marginal, la anumite discipline. Acum este o disciplină de sine stătătoare și vine în întâmpinarea noilor trenduri. Tot mai mulți proprietari dețin astfel de animale de companie noi sau exotice. Cum sunt de exemplu foarte multe specii de șopârle, șerpi, țestoase, păsări exotice, tarantule, scorpioni. Lumea are tot ce vă puteați imagina și nu vă puteați imagina. Înainte mergeau la cabinete veterinare. În general medicul veterinar este generalist, dar la ora actuală se tinde și în medicina veterinară tot mai mult pe specializări. Și asta este una dintre ele”, a explicat profesorul universitar Andrei Mihalca. 

Dintre cele trei cursuri opționale care există pentru tinerii care studiază medicina veterinară, cel despre animale exotice este cel mai căutat, deoarece mulți dintre studenți visează să ajungă să lucreze în străinătate, în țări cu climat tropical, să fie veterinari în Africa. Puțini ajung însă să își îndeplinească visele, dar au posibilitatea, pe perioada studiilor să lucreze cu astfel de animale. 
Însă, oricât ar părea de simplu cred proprietarii că este să aibă grijă de un animal care doar stă într-un terariu, lucrurile nu sunt atât de simple. Și ele se pot îmbolnăvi, iar de cele mai multe ori stăpânul nici nu realizează, fiindcă semnele sunt greu de citit. 

„În general sunt mai greu de tratat din mai multe motive. În primul rând dimensiunea lor. Aceste animale exotice sunt animale de dimensiuni foarte mici. Închipuiți-vă o șopârlă sau o țestoasă cât este față de un câine sau chiar o pisică. Inclusiv tehnicile de care dispunem, să îi faci o injecție, să pui o perfuzie, să faci o ecografie cu o sondă care trece prin animal. Există de asemenea și problema recunoașterii rapide a simptomelor de către proprietar pentru că un câine, o pisică, altfel rezonează un proprietar. Imediat îi observă schimbările de comportament. Dar la un șarpe care toată ziua stă pe o piatră sub un bec, observă foarte greu că ar fi ceva în neregulă cu el. De asemenea medicamentele care se găsesc pe piața farmaceutică nu sunt făcute pentru animalele exotice. Din cauză că sunt mici și dozele sunt greu de administrat” a spus Andrei Mihalca. 

Cu toate acestea, clujenii, chiar dacă sunt iubitori de animale și orașul devine pe zi ce trece din ce în ce mai „pet friendly”, nu sunt foarte tentați să achiziționeze necuvântătoare exotice. Marius Rotaru, administratorul magazinului online nevertebrate.ro care se ocupă întocmai cu comercializarea acestor animale, spune că ei ridică comenzi din întreaga țară, însă în Cluj-Napoca, cererea este relativ redusă. 

„Nu sunt foarte mulți doritori de animale exotice în Cluj și în țară. Dar cele mai căutate animale sunt reptilele. Se merge spre Gecko, poate și tarantule și iguane. Noi ne adresăm întregii țări, iar în Cluj căutarea nu este foarte mare. Însă, cei care totuși doresc un animal exotic, de cele mai multe ori optează pentru iguane în această zonă”, a explicat Marius Rotaru.


Trebuie reținut că cei care vor achiziționa o șopârlă sau o tarantulă nu trebuie să aștepte afecțiune din partea lor și trebuie îndeplinite câteva condiții minime, în funcție de animalul ales.


„Animalele se țin în terarii, trebuie asigurate niște condiții minime: o anumită temperatură, o anumită umiditate, trebuie asigurată o lumină specială care să imite lumina solară cu raze UV, să poată produce vitamine B.  Trebuie ținut cont că nu sunt ca un cățel sau o pisică, să arate afecțiune față de stăpâni. Îl recunosc după un timp pe cel care le dă de mâncare, dar nu există un nivel de simpatie față de oameni. Animalele exotice sunt mai mult decorative. Poți să te plimbi cu ele, să interacționezi cu ele, dar într-o anumită limită”, a spus administratorul site-ului nevertebrate.ro. 


Adauga comentariu