Povestea lui Raul Oltean, elevul de la Barițiu care a luat nota 10 la Bacalaureat: „Bacul e un examen făcut pentru toți, un examen mediu, pe care toată lumea ar trebui să îl ia!”

Raul Oltean este un tânăr de 18 ani care a reușit la examenul de Bacalaureat de anul acesta o performanță remarcabilă: a luat nota 10 curat. Acest rezultat a reprezentat o încununare a eforturilor sale continue, începând din clasa I și până pe clasa a XII-a, pentru că Raul nu a învățat doar înainte de Bac, ci zi de zi, nu doar pentru școală, ci pentru că i-a plăcut întotdeauna să învețe și să descopere lucruri noi, să evolueze intelectual. 

Poveștile bunicilor i-au insuflat dragostea față de cuvântul scris și vorbit

Născut în Cluj, Raul a copilărit în Dezmir, unde a mers și la grădiniță. Părinții și bunicii i-au citit, de mic, povești, îl ajutau la teme și, împreună cu primul său dascăl, educatoarea Silvia Mezei, i-au insuflat dragostea față de carte:

„A început să îmi placă cartea din poveștile bunicilor. Mi-a plăcut mereu să învăț, să aflu informații noi, îmi place să știu multe, să citesc, să mă informez, să mă documentez. Citesc multă literatură română, dar și literatură universală, și mă documentez și de pe internet sau din presă.”

Raul a început clasa I la Școala Gimnazială „Alexandru Vaida-Voevod”, unde a avut o învățătoare foarte implicată, Viorica Cristolțan, iar din clasa I a început să învețe zilnic. Clasele V-VIII le-a continuat la aceeași școală, iar din gimnaziu a început să participe la olimpiade și la concursuri școlare.

Cu toate că s-a simțit mai atras de limbile străine, de geografie, istorie și de limba română, Raul s-a străduit întotdeauna să aibă note mari și la științele exacte. A ales să meargă la liceu la Colegiul Național „George Barițiu”, la profilul de științe sociale, cu toate că părinții săi și-ar fi dorit ca el să urmeze un profil real, de matematică-informatică:

„Eu le-am spus că nu mă simt atras de partea aceasta reală și să mă lase să merg unde vreau eu, pentru că o să fie bine.

La Barițiu am avut profesori care și-au dat foarte mult interesul pentru noi, iar pe parcursul liceului m-am implicat și în multe activități extracurriculare – am călătorit, am fost într-o excursie-circuit în care am ajuns și în Paris, oraș pe care îmi doream să îl văd, iar în clasa a XI-a am fost la Euroscola, am vizitat Parlamentul European din Strasbourg, unde am petrecut o zi întreagă.”

Vizita la Parlamentul European i-a stârnit lui Raul interesul și dorința de a urma Facultatea de Studii Europene, profilul de Relații Internaționale și Studii Europene. El și-ar dori ca, pe viitor, să lucreze în diplomație, să devină ambasador, simțindu-se atras de tot ceea ce înseamnă relații interumane, cooperări, colaborări între oameni, instituții și țări.

Raul intenționează să urmeze facultatea în Cluj, la UBB, iar, după licență, să se specializeze printr-un masterat în străinătate. Clujul este singura sa opțiune, în ceea ce privește studiile în țară:

„Clujul mi se pare un oraș cu foarte multe oportunități, cu foarte multe evenimente, un oraș foarte dinamic. Cred că mulți și-ar dori să locuiască aici sau în apropierea unui astfel de oraș!”

Bacul de nota 10, fără meditații

Raul a început pregătirea pentru examenul de Bacalaureat încă din septembrie, de la începutul clasei a XII-a:

„Nu am lăsat totul pe sfârșit, mi-am făcut un program strict, mai ales în ultimul timp, când dedicam mai multe ore studiului. Am început să învăț simultan la toate disciplinele. La scris am dat din română, istorie și geografie, și am mai avut și examenele de română – oral, de competențe digitale și de limba franceză. Am obținut nivelul experimentat la toate.”

Raul nu a luat niciodată meditații pentru că nu a simțit nevoia, nu a considerat că ar fi necesar. S-a pregătit cu ajutorul profesorilor de la clasă și și-a făcut singur sinteze, schițe și notițe, pentru a aprofunda materia:

„Probabil că celor care merg la meditații li se pare că astfel vor ști mai bine, dar și ei trebuie să învețe, nu este de ajuns numai să meargă la ore, și atât! Am avut colegi care au făcut și meditații, chiar la toate 3 disciplinele, numai că eu mi-am zis că mai bine fac altceva cu banii aceia. Făceam, oricum, și consultații la școală, mai ales la geografie.”

Raul Oltean consideră că sunt utile consultațiile făcute de profesorii de la clasă cu elevii. Chiar dacă nu sunt toți elevii dispuși să participe, elevii care iubesc școala și care iau în serios examenul de Bacalaureat ar fi interesați să beneficieze și de această formă de pregătire. O problemă pe care Raul o sesizează în organizarea procesului de învățământ este supradimensionarea claselor, care, în opinia elevului, ar trebui să fie mai puțin numeroase:

„Noi am fost 36 în clasă și așa este greu să te concentrezi! Cam 30 este media, noi am început 30 în clasă, dar au tot venit colegi noi, care s-au transferat pe parcurs. Pentru că eram mulți, unii nu erau foarte interesați, făceau gălăgie, deranjau ora, iar profesorul trebuia să se oprească din predat, să le facă observație. Dacă ar fi mai puțini elevi într-o clasă, altfel ar fi, profesorii ar putea preda mai bine sau ar putea să se facă înțeleși.”

„Raul are o calitate pe care nu o suplinești cu 10 facultăți: cei 7 ani de-acasă!”

La română, Raul Oltean a făcut cu profesoara Cristina Motocu, la  geografie cu Monica Ilieșiu, iar la istorie a avut o profesoară care s-a pensionat anul trecut, Ani Popescu, și din clasa a XII-a l-a avut profesor pe Vladimir-Alexandru Bogosavlievici. 

Profesorul său de istorie, Alexandru Bogosavlievici, l-a descris pe Raul ca fiind un elev excepțional, cu foarte mult bun-simț, un tânăr talentat și serios, genul de persoană de care societatea are nevoie pentru un viitor mai bun:

„Este un elev excepțional, el și la istorie a fost anul acesta la olimpiadă, pe faza județeană; a luat și mențiune pe județ. El s-a dus din plăcere, a participat și la olimpiada națională la geografie, și la sociologie, așa că nu a avut timpul necesar de pregătire, altfel ar fi ajuns și la istorie la etapa națională. 

Raul face parte dintr-o clasă foarte bună, eu în general nu am avut căzuți la istorie în niciun an, dar anul acesta, elevii din această clasă, de științe sociale, au luat la istorie 9 note de 10. 

Vă spun sincer, m-am bucurat foarte tare, rezultatele acestea nu ți le poate lua nimeni! Sentimentul acesta de împlinire, când reușesc copiii pe care i-ai pregătit, reprezintă cea mai mare satisfacție! La istorie, elevii din clasa XII B, din care face parte și Raul, au luat 9 note de 10 curat, 9 note peste 9 și 9 note peste 8. Trei sferturi din clasă au luat la istorie note peste 8, jumătate din clasă au luat peste 9. 

Clasa a fost foarte bună, Raul a avut și concurență. El a mers și la olimpiade, și la multe concursuri, chiar și europene; copilul e unul foarte bun. Cu clasa lui am făcut și Istoria Clujului, cu ei am început acest opțional. Făceam cu ei și ore în plus, dar era o plăcere să le faci! Făceam pregătire suplimentară, ori îi duceam prin Cluj, depinde - când erau obosiți, îi duceam prin Cluj. Se fac și consultații la școală și se fac gratuit. Însă, când ai pasiune pentru această profesie, și când ai și o clasă cum a fost clasa aceasta, ți-e mai mare dragul!

Raul a făcut parte dintr-o clasă competitivă, iar el e un copil deosebit! Societatea are nevoie de oameni de genul acesta, inteligenți, foarte talentați, viitori buni profesioniști! 

Și echipa de profesori de la Barițiu este una foarte bună, dar și echipa de elevi – aici se coroborează mai mulți factori. 

Raul este și un elev cu foarte mult bun-simț, are o calitate pe care nu o suplinești cu 10 facultăți: are cei șapte ani de-acasă! Asta, moral, contează extrem de mult, pentru că poți să ai 10 facultăți, dacă nu ai cei 7 ani de-acasă!”

„Bacul e un examen făcut pentru toți, un examen mediu, pe care toată lumea ar trebui să îl ia!”

Deși învață foarte mult, Raul are și o viață personală activă – îi place foarte mult să călătorească, să fotografieze, să se plimbe prin oraș cu prietenii:

„Este timp să și înveți, să ai și viață personală. Am fost la multe majorate ale colegilor, în iarnă am avut eu majoratul și, colac peste pupăză, am făcut și școala de șoferi. Este timp și pentru școală, și pentru distracție și alte activități.”

Pe cei care intră acum în clasa a XII-a, Raul îi sfătuiește, dacă își doresc să obțină o notă mare la Bacalaureat, să înceapă studiul încă din toamnă:

„Să învețe câte un pic în fiecare zi, să nu lase totul să se aglomereze în ultima lună. Și, referitor la meditații, dacă consideră ei că este necesar, dar eu aș zice că nu este; eu i-aș sfătui să își investească banii în alte lucruri și să învețe serios pe cont propriu pentru că Bacalaureatul este un examen care poate fi promovat, care nu este imposibil de promovat.

Bacul e un examen mediu, pe care toată lumea ar trebui să îl ia, chiar dacă nu îl ia! Nu mi s-a părut foarte dificil, din moment ce m-am pregătit mult și l-am tratat cu seriozitate. Probabil că unii nu îl tratează cu seriozitate, iar din acest motiv nu îl iau.

Bacalaureatul nu este ca o olimpiadă. Olimpiada e făcută numai pentru cei mai buni elevi, Bacul este făcut pentru toți și, astfel, toți elevii ar trebui să promoveze acest examen!”

Foto: Facebook Raul Oltean

Adauga comentariu