Povestea lui Laszlo Alexandru, unul dintre puținii profesori mulțumiți de învățământul actual: „Sistemul a evoluat în bine, s-au produs ameliorări consistente”

Laszlo Alexandru e profesor de limba italiană la Colegiul Național „George Barițiu”, un filolog cu dragoste pentru profesia sa de suflet. Dascălul a traversat, în cei 26 de ani de carieră didactică, două „ere” ale învățământului clujean, de la „era primitivă”, când, din lipsă de orice fel de material didactic era nevoit să le scrie elevilor cu creta pe tablă sute de versuri, ajungând acum la „era digitală”, în care proiecțiile PowerPoint, xeroxul și aplicațiile multimedia sunt la ordinea zilei. 

Laszlo Alexandru e un profesor modern, perfect adaptat contemporaneității, un dascăl ce folosește în mod curent la clasă noua tehnologie informațională, căreia îi recunoaște utilitatea în cadrul procesului de învățământ. El înțelege totodată schimbările de mentalitate, produse în rândul tinerelor generații de către mediul digital, și a fost unul dintre primii profesori din Cluj care a creat o sală de clasă multimedia, pentru a veni în sprijinul elevilor săi.

Literat și traducător, Laszlo Alexandru e ancorat deopotrivă în clasic și în modern. Scrie articole pe blog, în publicații electronice sau print, a publicat 18 cărți, a tradus alte 11, a semnat capitole în 9 volume colective, dintre care, cel mai recent, „Clujul memorabil” în „Povești despre Cluj”, o lucrare ce se adresează tuturor celor care vor să cunoască istoria inedită a acestui oraș. Filologul consideră Transilvania drept o zonă interculturală, ce predispune la multiculturalism, e un poliglot care vorbește, pe lângă română și maghiară, și limbile germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, latină și engleză.

„Pașnic” și liniștit în aparență, cu o structură de personalitate tipică unui dascăl de carieră, Laszlo Alexandru a fost unul dintre cei 4 lideri ai revoluționarilor mănăștureni, care au fost la originea mobilizării a peste 1000 de oameni, care, în toiul evenimentelor din seara de 21 decembrie 1989, au mărșăluit din Mănăștur spre centrul orașului, pentru a face joncțiunea cu protestatarii de la Librăria Universității. În drumul lor, revoluționarii au fost întâmpinați de trăgătorii Armatei, care au deschis focul asupra mulțimii. În calitate de martor ocular și conducător al revoltei, Laszlo Alexandru e un personaj cheie al acelor evenimente, despre care a scris pe larg în cărțile sale și pe care ni le povestește și în cadrul acestui interviu.

„A fi ardelean înseamnă a fi poliglot”

Laszlo Alexandru s-a născut la Cluj, întreaga sa biografie fiind legată de numele acestui oraș și de specificul zonei în care se află. „A fi ardelean înseamnă a fi poliglot”, afirmă filologul ce consideră  că Ardealul este, prin excelență, regiunea comunicării multiculturale:

„Noi suntem undeva la intersecția dintre imperii și Transilvania a fost chiar un spațiu de conlocuire. Din punct de vedere lingvistic această zonă geografică a avut astfel un statut privilegiat. Istoric, au fost dispute, au existat unele frământări, dar lingvistic și cultural aceasta a fost o zonă extrem de prolifică, de bogată.”

Născut într-o familie maghiară, prin opțiunea părinților Laszlo Alexandru a învățat la școală în limba română, și astfel a devenit bilingv din primii săi ani de viață. Acasă vorbea ungurește, iar în societate și la școală românește, și asta l-a predispus și i-a deschis dorința către „poliglotism”. A învățat limba germană, timp de 10 ani, din clasa a II-a, până în a XII-a. Din clasa a V-a a început să studieze și limba franceză, pe care mai apoi a aprofundat-o în facultate, unde ulterior s-a transferat la secția de italiană. La facultate a făcut și câte doi ani de portugheză și de spaniolă și un an și jumătate de latină.În paralel, a învățat engleza în mod autodidact.

„Sistemul a evoluat în bine, s-au produs ameliorări consistente”

După absolvirea studiilor universitare filologul a predat timp de un an limba și literatura română într-un sat din Moldova, după care a revenit la Cluj, unde a predat inițial stenodactilografie și corespondență comercială la o școală postliceală. Din 1992 a devenit profesor de limba italiană la Colegiul Național „George Barițiu”, unde, în anul 1990, a fost creată  o secție bilingvă, cu sprijinul Ministerul de Externe al Italiei. Secția funcționează de atunci neîntrerupt, beneficiind de finanțări pentru dotări materiale, pentru excursii în Italia și de un lector italian.

Strategia Ministerului de Externe al Italiei din acei ani a fost cea de a înființa o rețea de școli bilingve în Europa, în mediul preuniversitar. În România există doar patru școli de genul acesta, una fiind cea de la Cluj. În cadrul catedrei de italiană a Colegiului Național „George Barițiu”, pe lângă Laszlo Alexandru mai predau încă 3 profesori români și un italian, cadre didactice cu rezultate deosebite. Elevii lor participă la concursuri în fiecare an, obțin premii la Olimpiada Națională, sunt interesați, motivați și studiază cu plăcere această limbă străină, în condițiile în care au la clasă profesori deosebiți și condiții tehnice dintre cele mai moderne:

„Am 26 de ani de învățământ. În tot acest timp, sistemul a evoluat în bine, s-au produs ameliorări consistente, în primul rând cele de natură tehnică, ce presupun digitalizarea procesului de învățământ. 

În primii mei ani, prin ʼ92-ʼ93, predam Dante Alighieri și aveam un singur volum din «Divina comedie» în limba italiană, pe care îl cumpărasem ca student, în comunism, de la anticariat. Ca să pot preda Dante le scriam elevilor sute de versuri cu creta pe tablă și ei își copiau în caiete, după care treceam la traducerea și la comentarea lor. În 1994 eu personal am realizat o înfrățire cu o școală din Lecco și astfel am reușit să aduc în școala noastră vreo 50 de exemplare din «Divina comedie», în limba italiană. Pe acestea am studiat 20 de ani, dar în primii 2-3 ani scriam versurile pe tablă, cu mâna. Acesta era învățământul în 1990.

Odată cu semnarea acordului cu Italia, prin 2001, am primit bani să cumpărăm computere. Chiar eu am făcut licitația și am amenajat sala multimedia, sala Dante, după modelul Institutului Italian de Cultură din București, unde se țineau conferințe cu proiectorul suspendat din tavan, cu ecran mobil și cu difuzoare. A fost  prima sală multimedia din școală, cei care au instalat echipamentele nici nu știau că se poate așa ceva. Eu le-am explicat, după cum am văzut la București. Sala e multifuncțională, și pentru lecții clasice, și pentru cele digitalizate sau tehnice. După un timp, au venit și proiecțiile PowerPoint, iar de vreo 4-5 ani încoace elevii mei din clasa a XI-a, a XII-a, pregătesc expuneri în limba italiană având la bază proiecții PowerPoint.

Comparând cu ce a fost în 1990, când eu scriam cu creta pe tablă, acum nu mai avem cretă, avem tablă de plastic cu marker, copii xerox și proiecții de pe internet. Aceasta a fost o evoluție cât de la o eră la alta.”

Noua eră digitală a adus, pentru profesorul ce a străbătut în școală peste două decenii, și o nouă generație de elevi, cu o mentalitate aparte:

„Există cultul pentru imagine, de pe Facebook și de pe diverse bloguri. Asta le dă copiilor, pe de o parte, o mai mare mobilitate, o viteză de reacție sporită, mai multă dezinvoltură, dar, pe de altă parte, și mai multă superficialitate, o mai ușoară mulțumire de sine, sunt prea siguri pe ei câteodată, pentru că ei știu că e totul foarte simplu, când de fapt lucrurile sunt mai complexe, mai ales când vorbim despre clasicii literaturii, care sunt înrudiți cu filosofia, unde nu funcționează până la capăt intuițiile și sunt necesare analizele de profunzime. Acum copiii sunt mult mai intuitivi datorită cultului imaginii, iar ritmul vieții e mai rapid, nu mai avem timp: următoarea chestie, următoarea senzație, și nu mai au răbdare să aprofundeze unele lucruri care sunt importante; viteza îi împinge înainte și nu mai aprofundează treburile serioase.”

„Am contribuit la mobilizarea populației din Mănăștur, în seara de 21 decembrie 1989”

Laszlo Alexandru a fost unul dintre liderii revoluționarilor mănăștureni, participând activ la evenimentele sângeroase din seara de 21 decembrie 1989:

„În acea zi am contribuit la mobilizarea populației din Mănăștur și am mărșăluit cu lumea prin zona complexului Minerva, pe Mehedinți în sus, către pădure, vreo două ore. Am coborât pe lângă Big și ne-am întors în centrul Mănășturului, strigând lozinci anticomuniste. Am strâns peste 1000 de oameni, care au venit împreună cu noi. Eram însurat atunci, nevasta mea era ferventul, un personaj foarte activ, și mai era Mihai Hurezeanu cu soția lui, Daniela. Noi 4 am fost la originea mobilizării oamenilor din Mănăștur și intenția era să coborâm spre Centru, să ne întâlnim cu protestatarii de la Librăria Universității, pentru că noi aveam informații că aici s-a tras, că sunt răniți și numeroși protestatari. Voiam să ne întâlnim cu ei și să contribuim împreună la succesul Revoluției.

Mai în jos de Fabrica de Bere, unde se despart drumurile spre Piezișă, era un lanț de trăgători. Era întuneric, dar se distingeau uniforme militare, soldați care aparțineau de Armată, nu de Securitate sau de Miliție.

Noi, știind că ne expunem unui pericol, am avut inițiativa de a opri niște camioane, am tras jos șoferii – eram sute de oameni furioși – și am dispus 4 camioane în fața mulțimii, pe cele două sensuri de deplasare. Camioanele mergeau la pas în fața mulțimii, ca să nu ne împuște ca pe gușteri. Cel mai mare efort al nostru a fost să dirijăm sutele de oameni să treacă pe carosabil, în spatele camioanelor, ca să fie protejați. Unii ne-au ascultat, alții nu. 

Planul era să mergem să forțăm lanțul de trăgători, pentru ca să ajungem în Centru. Și ne-am gândit la două variante: soldații se sperie când văd sutele de oameni cu camioane în față și se dau la o parte să trecem, sau, a doua variantă, noi mergem la pas și, dacă ei trag, nu forțăm, să moară oamenii - oprim camioanele, șoferii se dau jos cu farurile cu faza lungă în ochii soldaților, ca ei să nu vadă unde să tragă, iar lumea să se adăpostească. Dacă ne lăsau să trecem, treceam, dacă nu, ne-am propus să nu forțăm.

Când am ajuns în dreptul soldaților nu s-a auzit somația. Eu eram chiar în spatele unui camion, motoarele mergeau, deci nu pot să precizez dacă am fost, sau nu, somați. S-a tras în populație, camioanele au fost ciuruite. Șoferii, când s-a tras prima rafală, au sărit jos, au fugit și au rămas camioanele blocate, cu motoarele mergând și cu farurile în ochii soldaților.

Într-o primă etapă, la primele rafale, ne-am aruncat pe jos pe carosabil, pe burtă, și cei care au fost împușcați erau pe partea dreaptă, pe trotuar. A murit o fată, Luminița Micșan, de 23 de ani. S-a speriat probabil, când a auzit prima rafală, și a luat-o la fugă, în loc să se arunce pe jos; a fost din spate împușcată în inimă. Alerga spre Mănăștur, nici vorbă să atace, cum au afirmat soldații ulterior, că au tras ca să se apere, că erau în legitimă apărare. Eu am văzut-o pe jos horcăind, a fost mutată din fața farmaciei cam vreo 20 de metri spre Mănăștur, ca să fie protejată de gloanțe, și cred că acolo a și murit.”

În cărțile sale, Laszlo Alexandru a descris pe larg întâmplările la care a luat parte în decembrie 1989, mărturiile sale având valoare de document istoric.

De asemenea, timp de 7 ani a semnat articole în paginile revistei Tribuna, comentarii de literatură română și universală, dar și analize de etică publică și polemici. Fire tăioasă, prin această rubrică permanentă, fostul revoluționar și-a exprimat și numeroasele nemulțumiri legate de demnitatea scriitoricească, de etica publică a unor scriitori, de colaborarea lor cu fosta Securitate.

„Am o relație extrem de călduroasă cu elevii mei”

Laszlo Alexandru e un filolog prin vocație și un dascăl din pasiune și convingere. Ține mult la meseria sa și are o relație extrem de călduroasă cu elevii săi, care văd în el un adevărat mentor:

„Eu apreciez la ei spontaneitatea, buna-credință și onestitatea, pe care încă nu și le-au pierdut. Țin legătura cu foști elevi de-ai mei de acum 10-20 de ani, care îmi scriu din America, din Australia, din Italia și care consideră că i-am ajutat în formarea unei personalități, în paralel cu eventuale competențe profesionale”, se destăinuie, la finalul acestui interviu, cu satisfacție în glas, profesorul.

Comentarii

Pop Florica

20.10.2015 21:48

Felicitari si mult succes in continuare.

Adauga comentariu