Povestea lui Ciprian Porumb, antrenorul micilor campioni de la Tenis Club Cluj

Ciprian Porumb e un fost tenismen de performanță, actualmente antrenor în cadrul propriului club, Tenis Club Cluj, fondat cu peste 15 ani în urmă. Sportivul și-a dedicat viața tenisului, în cei aproape 20 de ani petrecuți pe teren, ca jucător, iar mai apoi ca mentor pentru copiii pe care îi pregătește, de la ABC-ul jocului, până la a deveni campioni.

Ciprian Porumb a fost implicat și în conducerea Federației Române de Tenis, al cărei vicepreședinte a fost ales în 2009 și, din 2011, a fost și căpitanul echipei României de Cupa Davis. 

Ciprian a investit pasiune și resurse materiale în micul său club sportiv din Gruia, unde a antrenat de-a lungul timpului și campioni naționali și europeni. Tenis Club Cluj a fost primul club din țară ce a adus o medalie României la cel mai important turneu european Under 10, Smrikva Bowl, antrenorul Ciprian Porumb fiind și primul român declarat membru de onoare al comunității Smrikva Bowl.

„Am avut șansa să am rezultate destul de timpurii”

Ciprian Porumb și-a început activitatea sportivă la 7 ani, când juca tenis de masă. La 10 ani, tatăl său l-a îndrumat către tenisul de câmp, unde performanța a venit foarte repede:

„Am avut șansa să am rezultate destul de timpurii. După ce m-am apucat, la un an - doi, am și ajuns campionul țării de juniori, și de acolo totul a venit de la sine. Într-o inerție, am început să joc turnee, să mă antrenez tot mai bine, să îmi placă tot mai mult și să câștig titluri de campion și la simplu, și la dublu.

Am avut șansa să joc, pe vremurile alea, înainte de '89, și în străinătate, chiar și în Occident. Îmi aduc aminte de circuitele de aproape două luni, pe care le făceam în Italia, care erau extraordinare pentru noi, ca jucători și viitori performeri, și viitori jucători ai României, la un moment dat.”

A câștigat 3 meciuri de Cupa Davis

În perioada de juniori mari, 17-18 ani, Ciprian a mai câștigat câteva titluri, ce i-au întărit ideea de a rămâne în tenis și de a face o carieră în acest sport. Odată cu deschiderea de după 1989, a început să aibă o percepție mult mai clară asupra a ceea ce înseamnă tenisul mondial, de seniori și de ATP, asupra a ceea ce însemna adevărata performanță în tenis:

„Deschiderea s-a făcut relativ târziu pentru noi, la 19 ani era destul de târziu să înțelegi efectiv ceea ce înseamnă tenisul mondial, dar am reușit să recuperăm repede și să putem să ajungem să fim protagoniștii celor mai mici turnee din circuitul ATP, turneele Satellite.”

La turneele Satellite Ciprian a avut rezultate bune și astfel a reușit să intre în clasamentul ATP:

„Am reușit să mă mențin undeva la un clasament destul de bun, spun eu, pentru vremurile acelea. Am început să joc și dublu, am reușit un rezultat extraordinar prin anii '93, făcând finala la turneul de la București, care era pe atunci 500 000 de dolari. A urmat, zic eu, încununarea mea ca jucător de tenis și ca jucător profesionist, participarea la Cupa Davis de 5 ori, unde am câștigat 3 meciuri și am pierdut de două ori, jucând cu nume foarte mari ale momentului.”

S-a retras din competiții la 27 de ani și și-a deschis propriul club de tenis

La 27 de ani sportivul a decis că e momentul să se retragă, forțat de accidentări și de oboseala fizică și psihică, acumulată de-a lungul timpului. Între timp, terminase și Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu specializarea în tenis, și, retras din activitatea competițională, a încropit un mic club, Tenis Club Cluj, care de peste 15 ani stă la dispoziția micilor și marilor tenismeni, în Gruia, pe strada Augustin Bunea, nr. 1.

Fostul sportiv de performanță a încercat în permanență să își dezvolte propriul club, iar de-a lungul timpului a avut și jucători foarte buni. Fiul său, Ciprian Alexandru, a luat-o pe urmele tatălui, fiind un bun jucător la nivel de juniori.

Vicepreședinte al Federației Române de Tenis și căpitan al echipei de Cupa Davis

Din 2009, până în 2013, Ciprian Porumb a fost ales vicepreședinte al Federației Române de Tenis, iar în perioada 2011-2013 a fost căpitanul echipei naționale de Cupa Davis:

„Și acolo am avut satisfacții foarte mari, câștigând două meciuri pe care le-am adus aici, la Cluj, împotriva Finlandei și Danemarcei. Am fost foarte fericit și pentru că am adus în fața spectatorilor din Cluj un eveniment care nu mai fusese niciodată organizat aici.”

Despre tenis, Ciprian Porumb spune că este un sport scump, însă doar în momentul în care începi să îl joci bine. La nivel de amatori, e unul accesibil, pentru că e nevoie doar de un abonament, plus echipamentul, ce poate fi utilizat o perioadă îndelungată:

„Când începi să pleci în turnee, însoțit de antrenori, de fizioterapeut, începe să devină din ce în ce mai scump. Deplasările sunt multe pentru un sportiv de performanță, care trebuie să joace cel puțin 30 de săptămâni pe an, și atunci cheltuielile apar inevitabil, iar banii vin doar târziu, și numai pentru cei, probabil, 150 de jucători ai lumii. Până acolo e investiție, care trebuie susținută.”

Cât timp a fost implicat în activitatea Federației și a echipei de Cupa Davis, Ciprian Porumb a încercat să ajute sportivii de vârf, dezvoltând un proiect numit „Cupa Davis - Pentru Viitor!”, ce se adresa juniorilor, de la 16 la 18 ani.

„Am capacitatea și cunoștințele care ar putea să facă diferența între clubul nostru și alte cluburi”

Din 2013, Ciprian Porumb s-a implicat consistent în dezvoltarea propriului club, unde a investit în terenurile pe care le-a adus la standarde foarte înalte, în nocturnă, și în clădirea de vestiare și recepție:

„Deși nu este un club mare, încerc să fac lucrurile cât mai bine, și cred că am capacitatea și cunoștințele care ar putea să facă diferența între clubul nostru și alte cluburi. Încercăm să creștem copiii și să îi facem campioni, dorim să le împărtășim copiilor cunoștințele pe care le avem. Clubul e axat în special pe copii, dar pot veni și adulți.”

La Tenis Club Cluj se antrenează în medie 15-20 de copii, printre care și unii ce practică sportul la nivel de performanță. Ciprian Porumb consideră că în zilele noastre e foarte greu să ajungi un mare campion, din marea masă de jucători reușind doar câțiva performeri. Însă important e faptul că tenisul e un sport ce, practicat din copilărie, te pregătește pentru viață, te învață și să câștigi, și să pierzi, și te ajută să socializezi cu ceilalți copii, cu antrenorii, având în același timp și beneficii pentru sănătate.

Sportul a însemnat pentru Ciprian Porumb viața sa. Tenisul i-a oferit realizări și satisfacții, și a învățat multe lucruri, pe care acum dorește să le transmită mai departe copiilor pe care îi antrenează:

„Vreau să îmi dezvolt clubul tot mai mult, și să îi ajut pe toți copiii care vin aici la mine la club, să învețe tenis, iar pe cei care au aptitudini de performeri să îi antrenez să joace cât mai bine, și, de ce nu, să scoatem un jucător foarte bun, fie el băiat, fie fată.”

Comentarii

costin

11.06.2015 08:41

Foarte slab material! Ma mir ca Alexa si a dat acordul ca sa fie publicat!

FLORIN

22.09.2016 16:08

totul e la general pentru ca e "vrajeala"!cine sunt marii campinoi invinsi de ciprian p in cupa davis???cand a jucat ca in echipa cu segarceanu,pavel ,hanescu n a fost !!!o fi jucat la ...echipa a 2 a"???e nascut in 1971 trebuia sa fie in echipa cu pavel,cosac,hanescu, adrian marcu sau gabriel trifu!!!ce turnee in Italia a jucat ca n a auzit nimeni de el vreodata in Italia!"acum ii antreneaza pe cei care au calitati de peformeri sa joace bine!!!? e haios tipul !!!cam asta e stilul celor care au pacalit sportulk si acum vor sa i pacaleasca pe parintii care n au avut tangenta cu tenisul sa plateasca ...ca doar nu e scump trebuie numai un abonament si un echipament!!!

Adauga comentariu