PORTRET

Povestea IT-istului atipic Tudor Constantin – de la Internet Cafe la termopane si apoi la "viata dulce de programator"

Tudor Constantin e un IT-ist atipic, ce nu a pierdut vremea în viață. Crescut într-o familie fără posibilități materiale strălucite, a fost nevoit a-și croi prin muncă, pe propriile forțe, un drum strălucit în carieră. Pasionat de mic de calculatoare, dar rebel și deloc pasionat de învățătură, a deprins mai mult singur limbajele de programare, în timp ce muncea pentru a-și întreține propria familie, întemeiată devreme. A făcut și politică, dar nu cu gândul la vreo sinecură, ci din responsabilitate și din dorința de implicare, fiind un IT-ist extrovertit și sociabil, ce nu s-a putut închide în turnul de fildeș conferit de viața decentă pe care i-a oferit-o profesia sa.

Un elev rebel, pasionat de calculatoare de la 10 ani

A făcut cunoștință cu calculatorul la 10 ani, în anii ’90, când calculatoarele erau mult diferite față de ce avem azi. Jocurile se încărcau de pe casete audio și, când i s-a stricat casetofonul, a început să butoneze HC-ul pe care îl avea, până când, din joacă copilărească, i-a ieșit primul ,,progrămel”. Împreună cu tatăl său, inginer electronist, au reușit să facă primele programe, simpliste, dar care i-au stârnit pasiunea, ce a devenit una permanentă. Fiindcă îi plăcea să stea pe calculator toată ziua și îl strica astfel frecvent, părinții săi, deși nu era bun la învățătură, l-au obligat să meargă la Liceul de Informatică, pentru ca să știe să-l repare.
Tudor a fost mereu un rebel, către coada clasei la învățătură, cu media scăzută la purtare, „mai sălbatic pe atunci”, dar cu conștiința vie că dacă vrea poate, și cu voința nestinsă de a face ceea ce îi place.
Profesorii nu îi dădeau șanse să intre la Liceul de Informatică, dar le-a infirmat supozițiile, intrând, chiar dacă printre ultimii. Informatica era singura materie care îi plăcea, la restul rămânând și corigent, continuând pe parcursul liceului golăneala începută din clasele primare:

„Temele nu mi le mai făceam la școală din clasa a doua la mai nimic și tot de atunci am început să iau primele note de 2 și de 3. Informatica era singura materie care îmi plăcea din tot liceul, noroc că aveam 8 ore de informatică pe săptămână, fiind profil intensiv. Liceul de informatică îți pune niște baze foarte sănătoase, cine termină liceul de informatică e mult mai bun programator decât unul care termină o facultate de informatică și care nu a avut liceul de informatică făcut, pentru că la facultate treci în primul semestru cam prin tot ce se face în 4 ani de liceu și una e să ai vreme 4 ani să prinzi niște concepte de bază, față de facultate, unde ai doar un semestru de 3-4 luni la dispoziție.”

După terminarea liceului, viața grea l-a obligat să muncească pentru a se întreține

După terminarea liceului a dat în mod firesc la Calculatoare, dar a picat și a intrat la Energetică Industrială. A renunțat după primul semestru pentru că nu i-a plăcut și, în 2001, și-a găsit primul job, la un Internet Cafe. Următorul an a intrat la Automatică, la colegiul de la Politehnică, fiind admiterea mai ușoară, dar în anul cât a stat acasă a urmat o „școală informatică a vieții”:

„În anul ăla cât am stat acasă am lucrat 3 luni la Internet Cafe și în rest stăteam acasă și învățam programare. Mă duceam la Internet Cafe cu niște dischete și luam cărți de programare, fiindcă nu aveam net acasă. Mergeam apoi acasă și încercam să programez ce scria în cărțile respective. Atunci m-am pus la punct și cu engleza, fiindcă toate cărțile respective erau în engleză. Apoi, din 2002 am intrat la Automatică.”

Automatica a fost prima școală la care chiar s-a descurcat. Deși nu îi plăceau materiile ce se făceau, a reușit să ia și bursă, de voie, de nevoie: „nu aveam altfel bani nici de țigări, nici de bilet de autobuz”. Mama sa, crescându-l singură, trebuia să țină casa „și bani nu prea erau”, așa că, din bursa primită se descurca, din anul II Tudor angajându-se din nou la un Internet Cafe. Lucra câte 50 de ore pe săptămână, noaptea și în weekend, pentru 100 de dolari pe lună, iar în timpul zilei mergea la școală ca să tragă tare pentru bursă.

La Internet Cafe a reînceput să aprofundeze partea de programare fiindcă, lucrând noaptea, avea o perioadă legată de câteva ore, numai bună pentru studiu. Rugat de câțiva prieteni să le facă o aplicație web pentru o agenție imobiliară a învățat și PHP, MySQL și HTML.

La 23 de ani era pe punctul de a emigra în Canada, dar a renunțat, primind o șansă de afirmare în România

Exact când a terminat colegiul de 3 ani s-a închis și Internet Cafe-ul, așa că, la 23 de ani, Tudor s-a decis să plece cu proaspăta nevastă în Canada, pentru o viață mai bună. Deși erau împreună de la 17 ani, cei doi s-au căsătorit în 2005 special pentru a emigra, considerând epuizate aproape toate opțiunile din România:

„Nu aveam un viitor fericit aici, ne-am gândit să emigrăm în Canada și ne-am căsătorit ca să facem mai multe puncte la fișa de evaluare. Noi așa am gândit căsătoria, deși eram deja împreună de 5 ani jumate.”

Dar, fiindcă de fiecare dată când se închide o ușă, se deschide un geam, tinerii căsătoriți nu au mai emigrat, lui Tudor apărându-i oportunitatea de a se angaja ca director de vânzări la o firmă de termopane. El era director de vânzări, iar soția asistent manager; erau împreună o echipă eficientă, ajungând în scurt timp să câștige suficient de bine, încât să renunțe la gândul de a pleca.

Tudor a lucrat în noua sa funcție „de prestigiu” doar 6 luni, pentru că fostul patron de la Internet Cafe și încă un prieten i-au propus să deschidă împreună o firmă de prestări servicii în IT.

În chinurile prefacerii profesionale, pe nevasta lui Tudor au apucat-o și chinurile facerii, și astfel i s-a născut în 2006 fetița, Eliza, o fată care nu a pășit deloc pe urmele de „golan” ale tatălui, fiind un copil ambițios, ce merge la concursuri, își face temele și pentru care 2 reprezintă doar un număr, nu și o notă.

Însă firma tânărului antreprenor de 23 de ani nu mergea deloc bine din punct de vedere financiar, și, având în vedere și abia născutul membru al familiei, a fost nevoit să renunțe și să se angajeze la o nouă firmă de termopane. Aici se ocupa de mai multe județe, într-un ritm de lucru infernal, de 12-14 ore pe zi, așa că nu a rezistat mai mult de 3 luni și a început iar să ia în calcul întoarcerea în IT:

„Deja nu mai programasem de un an jumate și mi-am adus aminte că asta e ceea ce îmi place să fac. M-am dus la interviuri și m-am angajat la Nethrom (actuala Yonder). Acolo făceau un training de 3 luni cu posibilitate de angajare la sfârșit, dar trainingul era plătit și mi s-a părut o chestie extraordinară.”

Soția l-a încurajat să își urmeze pasiunea

Tudor încă lucra la firma de termopane când mergea la interviuri, avea 1.000 de lei salariu și i s-au oferit în perioada trainingului 600 de lei. Așa că, într-o luni dimineața, a plecat spre firma de IT cu gândul de a refuza oferta de angajare, din cauza salariului mai mic. Însă, pe drum, a primit un telefon decisiv pentru evoluția sa ulterioară, din partea nevestei: ,,M-a sunat nevasta că, uite, m-am gândit mai bine și, ce ar fi să accepți? Facem un sacrificiu, chiar dacă e salariul ăsta, dar măcar faci ce îți place.”

Când a ajuns la Nethrom le-a explicat că a plecat de acasă cu gândul de a îi refuza,  fiindcă tocmai se născuse fiica sa de două săptămâni, iar salariul era mai mic decât la firma anterioară, dar că, totuși, acceptă. Atunci cei de la Nethrom l-au considerat un caz special, fiind singurul dintre toți cursanții căsătorit și cu un copil, așa că i-au mărit salariul pe perioada trainingului. Ulterior l-au și angajat, fiind printre cei mai buni: „Din 12-14 cursanți am terminat în primii 3, am început acolo de la zero limbajul respectiv de programare, era un limbaj de nișă.”

A intrat în politică din nevoia de socializare

Noul job i s-a părut lui Tudor „ca un fel de rai”. Cursul dura maxim 5 ore, față de cele 12-14 cât era anterior în priză, nu era foarte intens, și era și plăcut, pentru că îi plăcea programarea. Dar, după vreo 3 luni, a început să simtă lipsa socializării, a interacțiunii cu oamenii, așa că s-a decis să se înscrie într-un partid politic, în ideea de a schimba contextul social:

„Lucrând înainte pe vânzări interacționam mai mult cu oamenii și am ajuns aici în IT unde lumea e mai socially awkward, mai ciudată social, ca să mă exprim mai elegant, ca să nu spun că își bagă privirea în pământ, nu sunt foarte vorbăreți și de-asta m-am gândit să încerc să mă duc la un partid politic, în ideea de a schimba contextul social. Și într-adevăr l-am schimbat. În politică ajungi să cunoști o grămadă de oameni, de la foarte proști la foarte deștepți și ce mi se pare cel mai tare e că la început mi se părea că ne întâlneam și nu se discuta nimic, chestii clare și concrete.”

Tânărul programator, cu mintea formată la modul pragmatic, pe principiul că fiecare acțiune trebuie să aibă un efect vizibil, nu înțelegea la început din politică o serie de acțiuni, ce i se păreau inutile: lipitul de afișe, ieșitul în stradă și împărțitul de materiale electorale, în final înțelegând că totul în politică e de fapt un joc de imagine, jocul aparențelor fiind cel care contează foarte mult:

„Am învățat că imaginea contează enorm, dar am învățat și despre corectitudine de la liderii pe care i-am apreciat. Am văzut că să fii corect e cea mai sigură cale pe termen lung pentru succes. Adevărul, chiar dacă e mai dur, e de preferat în locul unei minciuni frumoase, și ăsta e un lucru care contravine normelor, fiindcă te aștepți ca cei din politică să fie mincinoși și parșivi.”

După Nethrom și-a continuat „viața dulce de programator” la Evozon

La Nethrom (Yonder) a lucrat până în 2010, an în care, considerând ,,un pic prea de nișă” limbajul pe care îl programa la această firmă, fiind singura din Cluj care programa limbajul Progress, s-a decis să își reevalueze opțiunile:

„Aveam aproape 4 ani la ei și am zis că dacă stau mai mult va ajunge salariul să îmi crească atât de tare și mă voi obișnui atât de mult cu nivelul de viață oferit de un salariu prea mare, încât nu îmi voi mai permite să trec pe un alt limbaj, pe un salariu mai mic, și aș fi rămas cu singura opțiune, Progress, iar dacă se întâmpla ceva cu firma, eu aș fi rămas în offside.”

A început să meargă la interviuri și s-a angajat la Evozon, pe un salariu similar, datorită backgroundului pe care l-a câștigat în cei 4 ani de programare. Când s-a angajat Tudor, firma avea 60 de angajați, acum are 350 și e în creștere. Viața de programator o definește ca fiind una dulce, firmele de IT „fiind obligate de economie să își trateze angajații foarte bine”:

„Cu Evozon am început să mă duc la primele conferințe internaționale și viața asta dulce de programator continuă: avem sală de jocuri, Happy Friday gastronomic în fiecare săptămână, abonamentul la sală decontat, asigurări medicale private, team-buildinguri de două ori pe an cu deplasări în alte orașe, deplasările la conferințe decontate. Un junior în principiu primește de la 400-450 de euro, la mine așteptarea în perioada respectivă era ca în 5 ani să am 1500 de euro, salariile putând urca până la 2000-2500 de euro pentru un programator cu experiență de 10 ani.”

Șahul și politica, jocurile lui Tudor din timpul liber

Viața dulce din IT, Tudor și-o îndulcește suplimentar prin pasiunea sa, șahul, jucând chiar și în Parcul Mare, cu bătrânii, și și-o amărăște prin politică, de la care nu urmărește a avea câștiguri materiale, fiindcă oricum salariile bugetarilor sunt mici față de cele din IT și o sinecură l-ar dezavantaja din punct de vedere financiar.

„Dar sunt alte lucruri bune pe care le poți face”, reflectează Tudor, „eu cred că ar trebui să fie mai mulți oameni care să se implice și care să nu aibă obiective sau interese directe sau avantaje de obținut din politică, pentru că eu, ca om care nu depind de politic, îmi permit în permanență să zic ce nu mi se pare corect și să atrag atenția, atunci când mi se pare că cineva greșește, indiferent de funcția pe care o are, lucru care nu e tot timpul apreciat în politică. Dacă noi, care avem o meserie în spate și o carieră, nu ne implicăm, or să se bage ăia care altceva nu pot face, care nu sunt capabili, și vor ocupa poziții cei care lipesc afișe două campanii electorale și, gata, ajung directori pe la instituțiile deconcentrate, pe la Finanțe, primării, fără să aibă calificarea necesară, și apoi ne mirăm de ce lucrurile merg prost, de ce incompetenții decid bugetele și de ce fac lucrurile pe care le fac.”

Tudor se vedea odinioară ca un om fără principii, îi plăcea să creadă despre sine că are mintea atât de deschisă, încât să nu se încastreze în niște valori morale impuse de societate, însă, după ce experiența de viață și-a spus cuvântul, și-a dat seama că de fapt îl deranjează incorectitudinea și necinstea, atât față de el, cât și față de semeni: ,,Mă deranjează prea tare și când mă deranjează ceva și nu mi se pare corect, nu tac. Chiar dacă e în detrimentul meu, mă bag în lupte care nu mă privesc, numai fiindcă mi se pare că i se face cuiva o nedreptate.”

Un IT-ist, așadar, de care vom mai auzi cu siguranță în viața publică, inteligența, dezinvoltura și spiritul său ludic, atât în politică, cât și în viață, stârnind mereu controverse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *