Povestea fascinantă de viață a lui Ovidiu Crișan, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Teatrului Național

Ovidiu Crișan e unul dintre cei mai simpatici actori ai Teatrului Național, iar aflarea poveștii sale de viață mi l-a făcut mult mai simpatic ca om. E un actor care a devenit ceea ce este printr-un lung travaliu și printr-o luptă neîncetată cu viața care a încercat de multe ori a-l devia de la cursul devenirii sale. A dat admitere de câteva ori la teatru și, până să intre, s-a inițiat și în meserii mai profane, în ,,arta” lăcătușeriei mecanice sau a casei de marcat de la magazin. Talentul înnăscut, însă, a triumfat și, în ciuda nenumăratelor piedici întâlnite pe drumul lung și anevoios până la scenă, a reușit, prin tenacitate și muncă neobosită, să ajungă ceea ce este.

Să intre a fost mai greu, dar, o dată intrat la secția de teatru, a dat cu vârf și îndesat măsura valorii sale. Alura sa copilărească îi asigură farmecul fiecărui rol, pe care îl pregătește întotdeauna perfecționist și asiduu, cu o seriozitate deosebit de matură. Poate tocmai dificultatea cu care a ajuns actor îl face să aprecieze acum atât de mult această profesiune de suflet. Vorbește despre scenă și despre viața sa profesională cu drag și cu dragoste, lipsit de orgoliu, dar cu conștiința lucidă a valorii sale, demonstrată în zeci de roluri îndrăgite de public.

Actorul s-a născut la Galați (,,Asta e, nimeni nu e perfect!”, îmi spune glumind), dar de orașul natal nu îl leagă ,,decât faptul că scrie în buletin”. Părinții săi au fost inspirați și, gândindu-se la evoluția și la viitorul fiului lor (,,la faptul că va trebui la un moment dat să ajungem într-un oraș care să aibă deschidere mai mare, un oraș universitar), au ales să vină la Cluj, pe când copilul Crișan avea doar 10 ani.

Ajuns la Cluj la 10 ani, Ovidiu Crișan a și început să joace teatru

Clujul i-a priit și, încă de la sosire, a debutat în teatru, pe clasa a patra, când învățătoarea i-a recunoscut înclinațiile native și l-a distribuit în primul său rol principal:

,,Numele meu dădea numele piesei: «Toderiță în lumea semnelor de punctuație». Nu vreau să dau dovadă de lipsă de modestie, dar am avut un succes teribil, pentru că la un moment dat trebuia să mănânc ceva care nu îmi plăcea și, ca să fie totul mai adevărat, mai veridic, am pus agrișe și m-am strâmbat.”

Apoi, în clasa a cincea, la Școala Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca a întâlnit o profesoară de română ,,extrem de dedicată și de iubitoare de teatru”, alături de care a făcut mai multe spectacole pe care le-a prezentat în cadrul serbărilor școlare: ,,Am jucat Domnul Goe, Moș Ion Roată și Unirea și tot felul de spectacole drăguțe și cu mare succes la public.”

În ciuda debutului timpuriu, ulterior a abandonat ideea de a urma o carieră teatrală, pentru că îl atrăgeau foarte mult materiile umaniste, istoria, geografia, literatura română, și i-ar fi plăcut să fie, nu neapărat profesor, dar ,,ceva” legat de aceste domenii.

,,Nici acum nu mă părăsește gândul de a încerca o carieră de ghid turistic pe lângă, în timpul liber, dar nu prea am timp liber”, îmi spune Ovidiu Crișan, cu nostalgie. I-ar fi plăcut să fie și arheolog, dar nici asta nu a fost să fie.

Plăcerea de a călători, însă, nu și-a pierdut-o nici astăzi, dar nici timpul ,,și nici alte lucruri” nu îi permit să călătorească pe cât și-ar dori. Se descurcă, însă, după cum mi se destăinuie, și își urmează pasiunea turistică în mod imaginar.

,,Sunt cel mai frumos din orașul acesta”

Dragostea sa cea dintâi, teatrul, i-a revenit însă, cu și mai multă forță, în clasa a XI-a, când a citit într-un ziar un anunț că Școala Populară de Arte căuta elevi. În primul an nu a avut curajul să încerce, considerând că cei care merg acolo sunt extraordinar de buni, el neavând astfel ce căuta. În anul următor, a revenit la sentimente mai bune, și-a făcut curaj și s-a prezentat la examen:

,,În anul următor mi-am luat inima în dinți, m-am dus la admitere și am recitat poezia, îmi aduc aminte foarte bine, «Sunt cel mai frumos din orașul acesta» (Corydon) de Radu Stanca. Cu asta am intrat și acolo am întâlnit un profesor foarte cald și foarte apropiat de noi toți, de puii lui, în persoana lui Peter Bereczy și fiind în an terminal nu am apucat să fac decât un singur spectacol, un recital de poezie de Minulescu. A fost primul afiș pe care l-am văzut răspândit peste tot prin oraș cu numele meu și mergeam la fiecare stâlp și îl contemplam. Stăteam și mă uitam ca nebunul, îmi venea să strig în gura mare: «Eu sunt ăsta!», atât de fascinat eram de chestiunea asta!”

De altfel, fascinația contemplării propriilor afișe a rămas vie și nestinsă până în prezent, Ovidiu Crișan admirându-și cu o duioasă mândrie afișul ultimei sale premiere de la TN, Elling, la care m-a condus să-l pozez, după terminarea acestui interviu.

A picat la Institutul de Teatru din Târgu-Mureș și a ajuns lăcătuș mecanic

După absolvirea liceului, dorind cu ardoare să continue povestea sa de dragoste cu teatrul, a luat hotărârea de a da examen la Institut, la Târgu-Mureș. A căzut, fapt ce l-a deviat pentru o lungă perioadă din traseul său spre scenă. A fost nevoit să plece în armată un an și jumătate, apoi a lucrat tot felul de meserii, din care cea mai reprezentativă considerând-o a fi cea de lăcătuș mecanic.

Ghinionul ratării admiterii la teatru l-a urmat însă și în noua sa profesie, fiindcă, la început, nu reușea să-și facă norma impusă, iar mai apoi, după vreo 2 ani, pe când deprinsese mai bine meseria, a fost disponibilizat. Îmi povestește acum cu amuzament momentul ,,tragic” din tinerețe:

,,Ne-au trimis în șomaj pe mine și pe încă unul și noi eram disperați că, Doamne, ne pierdem locurile de muncă, și le-am zis: «Nu găsim o soluție, să nu ne pierdem locurile de muncă?» Și ne-au întrebat: «Ați vrea să fiți dulgher?» Și noi: «Da!» Și ne-au trimis pe strada Donath la maistrul Bria, iar când am ajuns acolo erau niște persoane foarte ciudate, majoritatea cam negricioși, și am întrebat: «Domne, dulgher, ce e aia dulgher? cu ce se ocupă?» Și ne-a zis: «Îl vedeți pe ăla pe turla bisericii, care aranjează lemnele? Ăla este dulgher!» Când am văzut, am dispărut de acolo cu viteza luminii, și așa am intrat în șomaj.”

După ce a mai picat încă o dată la teatru, a treia oară a fost cu noroc

Dar șomajul nu a durat mult și Ovidiu Crișan s-a angajat ca vânzător de noapte la un magazin. Dat fiind faptul că noaptea erau mai puțini clienți, s-a reapucat să învețe cu gândul de a da din nou la teatru. Primul an nu a intrat, resimțind eșecul ca pe unul doborâtor. A strâns din dinți, s-a reapucat din nou de învățat, și-a reconstruit un repertoriu și în '94 s-a prezentat din nou la admitere, devenind de această dată proaspătul student al doamnei Miriam Cuibus și al regretatei Mona Chirilă, la secția de teatru a Facultății de Litere:

,,Concluzionând, pentru mine a fost mult mai greu să intru, parcursul a fost mult mai sinuos până la intrarea în facultate, am intrat printre ultimii, dar după aceea am vrut și mi-am dorit, am încercat să demonstrez că am ce căuta în această meserie. Era frumos de tot, stăteam toată noaptea și lucram și era superb! Lucram enorm în facultate. Cu colegii de la clasa de regie la fiecare final de semestru făceam câte 5-6 spectacole și repetam zi și noapte. Tata mă întreba ce fel de facultate e asta, că pleci de acasă și vii după 3 zile, dar asta mi-a fost de mare folos. Era o mare efervescență și mi-a fost suficient un an ca să arăt că pot.”

A fost angajat la un teatru profesionist începând din anul II de facultate

În anul doi de facultate a participat la un festival de teatru studențesc la Slobozia, unde a și luat primul său premiu de interpretare. Acolo a fost remarcat de către directorul de atunci al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, care i-a propus un angajament permanent, devenind astfel primul student al facultății din Cluj care a avut un contract permanent cu un teatru profesionist.

,,Pentru mine Piatra-Neamț a fost practic o a doua școală”, consideră Ovidiu Crișan, pentru că acolo a avut ocazia de a lucra cu regizori cu adevărat mari: ,,Acolo l-am cunoscut pe Vlad Mugur, cu care am lucrat la două spectacole. Meșterul m-a iubit foarte mult.” La Cluj mai venea doar pentru examene, profesorii manifestând înțelegere pentru studentul ce prinsese o șansă unică de afirmare, pe care nimeni nu și-ar fi permis să o îngrădească.
Vlad Mugur i-a influențat decisiv cariera tânărului actor, revenirea lui Ovidiu Crișan la Cluj datorându-i-se marelui regizor. Ion Vartic îl chema deja de doi ani să se întoarcă la Cluj, doar că lui îi era foarte bine la Piatra-Neamț, unde îi plăcea, fiind ,,ca un fel de postuniversitară”.

În primăvara lui 2001 a venit acasă, la Cluj, unde Vlad Mugur era pe ultima sută de metri cu Hamlet. A intrat la repetiții, cerându-i voie, cu toate că fusese avertizat că ,,meșterul” nu permite nimănui să asiste: ,,S-a bucurat enorm și la final m-a întrebat dacă nu vreau să vin la Cluj, pentru că vrea să facă «Puricele în ureche» de Feydeau.” Propunerea l-a făcut pe Ovidiu Crișan să ia o hotărâre imediată și fermă de a se reîntoarce la Cluj, dar, în vara acelui an, Vlad Mugur s-a stins și nu a mai apucat să-și ducă la îndeplinire planul.

La 31 de ani revine la Cluj ca actor la Teatrul Național

Cu toate acestea, după 5 ani de stagiatură la Piatra-Neamț, deja experimentatul actor a revenit la Cluj, devenind la 31 de ani angajat al Teatrului Național, unde a jucat până în prezent zeci de ,,roluri frumoase, cu regizori importanți și cu colegi buni”.

,,Eu abia aștept să intru în scenă”, exclamă entuziast Ovidiu Crișan, ,,e un sentiment atât de frumos, în ciuda faptului că ai emoții! Dar cert e că atât de mult îmi doresc să intru în scenă, încât mi se pare mereu atât de grea așteptarea la arlechin...!”

Ovidiu Crișan e și actor de film

Crișan lucrează, ca actor invitat, și la teatrele din Arad și din Timișoara și joacă și în filme de scurt sau de lungmetraj. ,,Despre oameni și melci” și ,,Superman, Spiderman sau Batman”, în regia lui Tudor Giurgiu, sunt poate cele mai cunoscute, dar actorul a jucat și în ,,Hârtia va fi albastră”, ,,Krabat”, ,,La urgență”, ,,Un altfel de Crăciun”, și în numeroase spoturi publicitare, pe care le definește ca fiind ,,bucățele din niște filme de lungmetraj”. În februarie-martie va începe filmările la un nou lungmetraj în regia lui Adrian Sitaru. Artistul consideră că punctul comun al filmului cu teatrul este adevărul și sinceritatea, care trebuie să existe în ambele.

Actorul a primit de-a lungul timpului numeroase premii pentru activitatea teatrală și cinematografică, din partea unor instituții și festivaluri naționale și internaționale, ca dovadă a talentului său și a faptului că, într-o lume cu valorile inversate, mai există și excepții de la regulă.

Un artist perfecționist, căruia îi plac regulile

,,Mie îmi plac regulile”, afirmă Ovidiu Crișan, ,,și nu pentru a fi încălcate, ci, dimpotrivă, pentru a fi respectate și durerea mea cea mare este că trăim într-o țară în care anormalitatea a ajuns la rang de normalitate – regulile morale, sociale, s-au degradat teribil, valorile cele reale, cele adevărate, nu mai sunt recunoscute, din contra.”
Perseverența și voința sunt trăsăturile de caracter ce-l definesc cel mai bine, plus dorința de a face totul ,,mai bine și mai bine”. Acuzat de mulți de perfecționism, actorul își recunoaște ,,vina”, socotind că doar tinzând spre perfecțiune poți să ajungi să faci lucrurile foarte bine, ,,nu perfect, că asta nu se poate”. ,,În treacăt fie vorba”, reflectează artistul, ,,eu nu sunt mulțumit decât de 3-4 roluri pe care le-am făcut în cariera mea; consider că pe multe dintre ele ar fi trebuit să le fac mai bine, în orice caz, suficiența e moartea actorului. Dacă tu consideri despre tine că ai fost perfect și că nu ai nimic de reglat, nimic de căutat, nimic de studiat, atunci poți să pui pușca jos.”

,,Simplitatea și firescul se obțin cel mai greu”

Ovidiu Crișan e căsătorit cu Liliana, profesoară de fizică și chimie, iar cei doi au o fetiță, Iulia, elevă în clasa a șaptea. O familie de care se simte mândru, sperând ca fiica sa să nu îmbrățișeze cariera de actriță, ,,nu pentru că nu ar fi frumoasă, ci pentru că este îngrozitor de grea; puțină lume înțelege lucrul ăsta, câte ore de muncă sunt necesare pentru a ajunge la mișcările naturale ale scenei, la simplitate și la naturalețe, dar sunt spectacole la care slăbești 2 kilograme, fiind foarte dificil. De altfel, simplitatea și firescul se obțin cel mai greu.”

De la arta spectacolului, ce îi ocupă cea mai mare parte a timpului, Ovidiu Crișan se deconectează prin alte arte: arta culinară și, mai recent, cea fotografică. Gătește de toate și pentru toți (colegii din teatru), fiind apreciat de prieteni în special pentru faimoasa sa ciorbă de burtă.

Un actor, așadar, nescos din burtă, ci șlefuit îndelung prin pietrele de încercare ale vieții, ce-au scos la iveală într-un final un artist inconfundabil, o marcă înregistrată deja a teatrului clujean, un om simpatic și de bun-simț, pe care e o adevărată plăcere să-l cunoști, atât pe scena vieții, cât și pe cea a teatrului.

Comentarii

Adevarul si sin...

18.12.2014 23:25

Galati e un loc la fel de bun ca oricare altul.Brancusi s-a nascut la Hobita, Eminescu la Botosani,... Al Pacino in Sicilia, etc. Insa, imi amintesc de un copil foarte vioi, subtirel si foarte blond, mergand cu parintii la cinematograful dintr-un orasel de mineri, Motru. Avea multi prieteni acolo. Avea o bicicleta verde. Cu ea facea opt-uri in fata cinematografului(!). Intr-o zi a cazut si si-a rupt pantalonii in genunchi. In drum spre casa s-a rusinat atat de tare... era impreuna cu o fetita foarte draguta si fratele ei. Niste copii... Parca vad lanul de rapita de la marginea orasului, vecin cu blocurile in care locuiau. Acolo, toata lumea locuia in centru. Noaptea se auzea huruitul de la banda de carbune a minei Ripa. Si niste copii zbenguindu-se fericiti, in primii lor 10 ani de viata, ce nu se pot uita. Never! Cum sa uiti copilaria? Oamenii, prietenii, ... etc. (prima etapa din viata). Adicatelea, nu se face sa nu pomenesti nimic despre adevaratele inceputuri de drum. In alta ordine de idei, perseverenta, ambitie, un tel fixat, placere pentru ce face si la cele dinainte se pune talent. Cel mai nou rol, al unui ...urias. Din cele mai vechi, vazute, il apreciez in "Revizorul" si "D'ale carnavalului", regia Mona Chirila, in "Cand noi cei morti, inviem", etc. In filmul "Despre oameni si melci", replica adresata lui Andi Vasluianu, cu accentul inconfundabil, marca Ovidiu Crisan,  <Ai fost la dracu!>.Sa fie convingator, simplu, credibil, ca perfectiune nu exista, si-atunci publicul va da navala la spectacolele lui!

Adauga comentariu