Povestea de viață a colonelului Ion Moldovan, inspector șef ISU Cluj, un inspectorat în luptă cu situațiile de urgență și cu cele financiare, pentru salvarea de vieți

Colonelul Ion Moldovan este inspector șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, un salvator de carieră, un profesionist care își iubește meseria și subordonații, care îi sunt ca o familie. Pentru a putea practica această meserie, trebuie să iubești oamenii în general, pompierii fiind primii care ajung la locul unei urgențe, cei care trec prin foc pentru semenii lor, pe care îi scot din situațiile cele mai dificile. 

Actualul inspector șef ISU este primul dintre pompierii clujeni, și nu numai. Provenit dintr-o familie modestă, Ion Moldovan a văzut în această profesie o posibilitate de afirmare și a profitat de șansa sa din plin: a intrat primul la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și a absolvit ca șef de promoție al Academiei, pentru toate armele. 

După terminarea studiilor, a învățat în mod practic tainele acestei profesiuni de credință, ca locțiilor al comandantului Detașamentului de Pompieri Dej, ulterior a devenit comandant al aceluiași detașament, în 2006 a avansat în funcția de șef al Centrului Operațional din cadrul ISU „Avram Iancu” al județului Cluj, iar din 2014 conduce Inspectoratul, având în subordine peste 700 de angajați și întreaga structură a ISU din județul Cluj.

Povestea de viață a colonelului Ion Moldovan este una fascinantă pentru că este istoria unui om normal, din popor, cu o ambiție extraordinară, care a reușit să ajungă într-o funcție cu o responsabilitate imensă, salvarea de vieți, prin tenacitate, umanitate, printr-un bun-simț parcă înrădăcinat în ființa sa, prin sacrificii personale și prin multă muncă.

Inspectoratul pe care îl conduce nu se află în luptă, din păcate, doar cu incendiile, cu inundațiile și, în general, cu toate situațiile de urgență în care se intervine, ci și cu situațiile financiare, care ar trebui să constituie și pentru cei în măsură să le salveze, o urgență. 

Pompierii sunt chemați în toate situațiile dificile și fac față cu succes tuturor greutăților specifice muncii lor, însă aspectul cel mai greu și mai solicitant este cel financiar, pentru că resursele care li se alocă sunt foarte limitate. Sunt extrem de multe lipsuri, parcul de mașini este deosebit de vechi, s-au cumpărat unele mașini noi, dar foarte puține în raport cu numărul intervențiilor la care sunt solicitate, existând încă și mașini din 1980, care ies în prima linie, pe care încă se mai contează în salvarea de bunuri și vieți, deși au norma de casare cu mult depășită. În plus, personalul ISU Cluj ar trebui să numere în jur de 900 de oameni, dar sunt numai 700 de, am putea spune, eroi, care, chiar și așa, fac față tuturor problemelor, mergând înainte fără să ceară nimic, decât, poate, un simplu și sincer „Mulțumesc!”, de la cei pe care i-au salvat.

Cu toate acestea, deși „se poate și așa” și lucrurile merg mai departe și cu un Inspectorat subdimensionat ca resursă umană, cu salvatori care, în 2015, salvează cu mașini din 1980, în ciuda faptului că sistemul, cu greu, dar încă funcționează, cei responsabili de asigurarea resurselor acestei instituții ar trebui să fie cu adevărat responsabili și să remedieze de urgență lipsurile unui serviciu aflat în slujba populației, pentru ca acesta să poată rezolva cu eficiență, și de acum înainte, toate urgențele la care este solicitat. Oameni inimoși, precum colonelul Ion Moldovan, există, și ei fac rotițele sistemului să se învârtă fără greș, însă, totuși, urgența nu se poate face fără bani, iar întregul angrenaj de oameni și de mijloace tehnice ar trebui asigurat cu mijloacele financiare corespunzătoare, înainte, și nu doar după ce se întâmplă catastrofe.

Cariera de ofițer de pompieri l-a ales pe el, și nu invers

Ion Moldovan s-a născut în 3 octombrie 1973, în satul Diviciorii Mici, comuna Sânmărtin, județul Cluj, într-o familie de muncitori. Clasa I a făcut-o la școala din sat, după care s-a mutat împreună cu părinții în Gherla. În 1988 a dat prima treaptă de examen și a intrat la Liceul Industrial „Petru Maior” din Gherla, la profilul de mecanică. În clasa a X-a a dat examenul pentru cea de-a doua treaptă și, în 1990, a intrat la același liceul, care a devenit între timp Liceul Teoretic „Petru Maior”, la profilul de mate-fizică.

A terminat acest liceu în 1992 și proaspătul absolvent își punea problema ce va face mai departe, în acel context dificil. Situația de ansamblu, la nivelul României, era una incertă, având în vedere că erau anii imediat după Revoluție și încă nu exista o stabilitate guvernamentală. Nici situația financiară a familiei Moldovan nu era una foarte confortabilă. Sora sa, cu 3 ani mai mare, era studentă, iar părinții, oameni simpli, nu și-ar fi permis să îi țină pe ambii lor copii la facultate. Așa că, tânărul de atunci a căutat mai multe variante și, la sugestia prietenilor, a rudelor și a unor cunoscuți, s-a îndreptat spre domeniul militar. A răsfoit revista „Preuniversitaria”, unde erau trecute toate facultățile din țară și, fiindcă era foarte bun la fizică și la matematică, unde a fost olimpic în liceu, a căutat să se îndrepte spre o facultate cu profil real, unde să se dea examen din cele două materii:

„Am studiat revistele respective și am găsit pe domeniul militar Marina, Academia de Tehnică Militară și, căutând eu așa, mai des, mi-am aruncat un ochi și peste Academia de Poliție și am văzut Facultatea de Pompieri. Era al doilea an când se organizau cursuri pentru specializarea ofițeri de pompieri – inginer instalații.

Am optat pentru această facultate fără să știu absolut nimic din ceea ce înseamnă a fi pompier, nu am avut pe nimeni în familie pompier, nici prieteni sau cunoscuți. Îmi amintesc cu plăcere prima vizită pe care am făcut-o la fostul Grup de Pompieri «Avram Iancu» al județului Cluj, care era amplasat vizavi de Regionala CFR. Am mers să mă interesez la Resurse Umane, Compartimentul Cadre, cum era pe atunci, ce presupune examenul, ce trebuie să fac. Îndrumat de cei de acolo am întocmit toate documentele pentru dosarul de candidat.

Prima dată când am intrat pe poartă și am văzut, cum erau pe atunci, militarii în termen, nu pot să spun că a fost o imagine care mi-a creat o senzație deosebită, dar a fost un sentiment plăcut, dat probabil și de statutul foarte bine definit în societate al militarilor de atunci.”

24 de locuri pe țară, 5 candidați pe un loc și a intrat primul

Ion Moldovan a intrat primul la facultate, dând examen pe 24 de locuri, la o concurență de 5 candidați pe un loc. După reușita la admitere s-a bucurat de o scurtă vacanță de o lună de zile după care, în ziua de 13 septembrie, Ziua Pompierilor, s-a prezentat la Academie, unde a avut un prim șoc:

„Ne-am prezentat vineri dimineața, am intrat pe poarta școlii, undeva la 6:30-7, și la ora aceea toți studenții făceau instrucție de front, erau pe platou, băteau pas de defilare, făceau mișcări de front… Eu, văzându-i și făcând legătura cu militarii în termen de la Cluj, mi-am zis că ăștia sigur nu sunt studenți, sunt militari în termen!

A venit cineva, m-a luat, m-a dus într-o încăpere, a venit comandantul nostru de pluton, ne-a repartizat în dormitoare, ne-a spus programul și ne-a trimis la masă. După masă am fost trimiși la magazia de echipament și au început să ne echipeze, bineînțeles, cu haine kaki, de miliari în termen. Acela a fost al doilea șoc pe care l-am avut, când au început să ne dea hainele. 

A doua zi dimineața am început să facem primele mișcări de front, pentru ca să ne învețe cum să ne comportăm ca militarii. Deja eram militari. Și din acel moment a urmat tot ce a însemnat partea de pregătire de bază în ceea ce privește milităria. Am fost trimis într-o tabără de instrucție la Drajna, undeva pe lângă Vălenii de Munte, împreună cu toți studenții de la Academia de Poliție, jandarmi, poliție, grăniceri, cu toate armele care se pregăteau în Academie. Acolo am stat o lună de zile și în timpul acesta efectiv am fost pregătiți și instruiți, învățați, în mare parte, tot ce înseamnă a fi militar. Au fost momente foarte grele acolo, eu eram obișnuit cu efortul, având în vedere constituția mea mai atletică, dar unii colegi s-au și îmbolnăvit. În fiecare zi ne trezeau la ora 6 cu înviorare și apoi, efectiv în fiecare minut, eram în program, nu aveai liber decât după prânz, o jumătate de oră, o oră, în rest, nimic, făceai totul la comandă și, bineînțeles, combinat cu alergare, cu mișcări de front, instrucție pentru tragere cu armamentul, pregătire pentru depunerea jurământului, foarte multe lucruri legate de partea aceasta de pregătire specifică, pentru a deveni militar.”

După această perioadă de pregătire, studentul Ion Moldovan s-a întors la facultate, unde a depus jurământul de credință la Academie, în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul de Interne și alte oficialități. Odată cu depunerea jurământului, au început și cursurile facultății, care presupuneau, pe lângă pregătirea ofițerului de pompieri din punctul de vedere al specialității, și pregătirea din punct de vedere tehnic:

„Efectiv, noi la vremea respectivă am urmat Facultatea de Instalații pentru Construcții din București, deci eram ingineri.”

De la gândul de a renunța la facultate, la reușita de a fi șef de promoție

Chiar dacă în primul semestru de facultate Ion Moldovan a învățat relativ bine, încă nu reușise să se obișnuiască cu specificul acestei școli de ofițeri, cu programul milităresc, așa că a început să se gândească la a renunța:

„După primul semestru mi-a venit mie în cap că nu e de mine această facultate și să renunț… Am sunat acasă, iar mama mi-a spus foarte simplu: «Ok, dar gândește-te bine ce faci, pentru că noi nu o să te putem ajuta prea mult.”

Facultatea îi oferea cazare, masă și haine, plus o soldă de militar, părinții nu trebuiau să cheltuiască decât foarte puțin pentru școlarizarea sa, așa că, pentru Ion Moldovan, decizia de a renunța nu era una ușor de luat. În acel moment, comandantul său de batalion, Ion Homeag, „un tip extraordinar de deștept și de aplecat asupra formării oamenilor”, l-a luat deoparte, și-a deschis sufletul în fața lui și i-a spus primele lucruri cu adevărat reale legate de ce înseamnă munca unui ofițer de pompieri:

„Atunci am auzit prima dată ce va face un ofițer de pompieri și care va fi statutul lui în societate, faptul în sine că va fi respectat, apreciat, că va fi un om de care va depinde viața multora, mai ales în timpul intervențiilor, că va fi un salvator, lucruri pe care mi le-a spus un om care a trecut prin toate acestea și atunci nu am mai avut decât nădejdea să ajung și eu ofițer.

Din acea clipă, lucrurile s-au schimbat, țin minte că m-am dus și mi-am făcut așa un refresh și mi-am propus în sinea mea să termin acea facultate; mi-am zis că, dacă am intrat primul, trebuie să dau dovadă că într-adevăr sunt bun! Și, începând din semestrul doi, am început să învăț, dar mi-a și plăcut ce am învățat!”

În urma acestei hotărâri, Ion Moldovan a terminat anul cu medie mare, a fost nominalizat pentru a fi reprezentantul studenților de la Pompieri în Senatul Academiei și a continuat să deprindă tainele pompieristicii, „o meserie foarte frumoasă, pe care o faci cu drag dacă îți place, dar foarte riscantă, foarte iubită de cei care într-adevăr o înțeleg”.

În 1997, tânărul ofițer a terminat studiile universitare, primul pe Facultatea de Pompieri și în același timp șef de promoție al Academiei pentru toate armele:

„Țin minte și acum, la festivitatea de încheiere a fost ministrul de Interne, care m-a felicitat, mi-a urat multă baftă, și a contat pentru mine lucrul acesta, să te întâlnești, ca tânăr absolvent de facultate, cu un ministru, care să mai dea și mâna cu tine! În cadrul aceleiași ceremonii m-a felicitat și prim-ministrul de atunci. Pentru mine acel moment a însemnat începerea carierei militare cu adevărat, a carierei de ofițer de pompieri!”

„Încă de la început mi-a plăcut, am pus mult suflet în ceea ce am făcut”

Terminând primul, ofițerul Ion Moldovan a putut alege locul unde urma să fie nominalizat pentru a executa meseria de pompier și a ales Clujul. Grupul de Pompieri „Avram Iancu” a scos două posturi libere și astfel a ajuns locțiitor al comandantului de unitate la Compania de Pompieri Dej:

„Și acum țin minte, în data de 16 august 1997 a fost prima mea zi de lucru în acea subunitate. Pe vremea aceea erau militari în termen, iar în atribuțiile unui locțiitor al comandantului intra pregătirea militarilor în termen pentru a participa la incendii și la celelalte tipuri de intervenții.

Încă de la început mi-a plăcut, am pus mult suflet în ceea ce am făcut și am fost apreciat de toți comandanții mei, am fost propus pentru avansare înainte de termen și recompensat cu premii. Am organizat și o școală a gradaților la Dej, școală de gradați cu rezultate excepționale.

Timp de 6 ani am fost locțiitorul comandantului Matei Morar, de la care am învățat foarte multe lucruri, ce trebuie și ce nu trebuie să fac. Am învățat în primele zile inclusiv de la soldați, de la caporali, de la fruntași, nu mai spun de la subofițeri, foarte multe lucruri practice, care efectiv m-au ajutat în intervenții.”

În 2003 comandantul Detașamentului de Pompieri Dej s-a pensionat și, în urma unui examen, Ion Moldovan a ajuns comandantul acelei subunități. Din această funcție a reușit să stabilească un climat optim de muncă pentru subordonații săi, o atmosferă plăcută, chiar familială:

„Îi înțelegeam, eram ca o familie! Mergeam la intervenții cu ei, dar mergeam și la petreceri, ne cunoșteam între noi, se cunoșteau soțiile noastre, mergeam la chefuri împreună, era un cerc foarte bine ancorat în realitate!

Aceasta a fost a doua mea familie, după familia pe care mi-am întemeiat-o în 1999, când m-am căsătorit cu o domnișoară pe care am cunoscut-o din liceu, cu care am fost prieten din 1992, și căreia și acum vreau să-i mulțumesc pentru faptul că a avut răbdare să mă aștepte în timpul școlii și pentru că a înțeles că viața unui militar este foarte delicată. Pe de o parte, este foarte dificil a trăi cu un militar, dar, pe de altă parte, cred că este și foarte frumos!”

În anul 2000 s-a născut primul copil al familiei Moldovan, Andreea Ioana, iar tânăra familie locuia în Gherla și ofițerul de pompieri făcea zilnic naveta la locul de muncă, în Dej.

Șeful Centrului Operațional și, ulterior, inspector șef al ISU Cluj

În 2006 a apărut un post vacant la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, ca șef Centru Operațional, adică omul care gestionează tot ce înseamnă intervenții, la nivelul județului. Generalul Vasile Șomlea, fostul șef al ISU Cluj, a încercat să îl convingă pe Ion Moldovan să vină la Cluj, pentru a prelua această funcție. Îi știa activitatea, au lucrat împreună de când tânărul ofițer a absolvit Academia și astfel generalul își dorea să aibă în echipa sa de salvatori un pompier cu adevărat pasionat de această nobilă profesie.

Mutarea la Cluj însă presupunea pentru Ion Moldovan și anumite eforturi materiale, pentru că nu avea unde locui aici, iar soția lucra în Gherla, unde era înscrisă și fetița la grădiniță:

„Problema se punea în felul următor: fac pasul spre această funcție, sau rămân în continuare comandant acolo, la Dej, unde aveam funcția cea mai mare în cadrul Detașamentului. Partea cea mai grea era familia, ce o să facem, fiindcă, dacă vindeam casa din Gherla, nu puteam să ne cumpărăm în Cluj decât, cel mult, o garsonieră. Era o situație foarte delicată și am stat într-o seară cu soția mea și ne-am decis împreună să facem pasul spre Cluj. Așa că, am participat la examen și în 1 mai 2006 mi-am luat funcția în primire.

Am făcut un an de zile naveta, cu aprobarea comandantului de atunci, și, în 2007, s-a născut cel de-al doilea copil al nostru, pe care noi îl așteptam mult mai devreme. Am trăit o situație foarte delicată, socrul nostru s-a îmbolnăvit, a trecut în neființă și apoi am vândut casa socrului și am reușit, cu un  credit, să ne luăm un apartament în Cluj, unde am pornit o nouă viață. Soția mea era în concediu de maternitate, nu avea un loc de muncă, după 9 luni a participat la un concurs pentru un post la Cartea Funciară din Cluj, a luat examenul, dar se punea problema ce facem cu băiețelul, care avea 9 luni. Am căutat o bonă, fiindcă nu aveam pe nimeni în Cluj, a fost o perioadă foarte grea, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am depășit-o.”

După mutarea în Cluj, pentru ofițerul de pompieri lucrurile au căpătat o altă dimensiune, din punct de vedere profesional:

„Am intrat într-un cerc în care trebuia să îți faci treaba, altfel nu rezistai pe funcția respectivă. Au fost momente și situații delicate pe care într-adevăr le-am trecut, am participat la intervenții grele, am condus multe intervenții dificile, efectiv, în teren, și, în 2003, domnul general Șomlea, inspectorul șef de atunci, a ieșit la pensie și se punea problema cine va ocupa funcția vacantă de inspector șef.

A fost, timp de 6 luni, împuternicit la comanda Inspectoratului domnul colonel Ungur, apoi s-a scos postul de inspector șef la concurs și, după ce i-am cerut aprobarea și dânsului, ne-am prezentat amândoi la concurs. Din păcate, la prima încercare nu a luat nimeni. Examenul a fost foarte dificil și ancorat mai mult pe legislație, genul acela de examen pentru care trebuie să memorezi din lege și să expui, iar eu nu am fost genul de om care să memorez și să expun, nu mi-a plăcut niciodată.

La al doilea examen, domnul colonel Ungur nu a mai vrut să participe și m-a încurajat, cu toată puterea, să ajung pe această funcție. Am luat examenul și, din 1 aprilie 2014, sunt inspector șef al ISU Cluj.

Am lucrat extraordinar de bine cu domnul general Vasile Șomlea și cu domnul colonel Ungur, au fost doi profesioniști care într-adevăr și-au pus amprenta asupra evoluției mele în carieră, doi oameni pe care întotdeauna îi voi aprecia și cărora le voi mulțumi mereu pentru ce au făcut pentru mine, pentru faptul că m-au susținut atunci când am avut nevoie.”

La ISU, cea mai gravă urgență este situația financiară

Ca inspector șef ISU Cluj, funcția cea mai înaltă din inspectorat, colonelul Ion Moldovan are în subordine peste 700 de oameni, acum răspunzând de toate compartimentele acestei structuri județene:

„Este o funcție foarte solicitantă, pentru că șeful unei asemenea instituții trebuie să știe absolut tot, trebuie să fie responsabil, trebuie să fie corect cu oamenii lui și, în primul rând, trebuie să țină la aceștia, pentru că un șef fără subordonați nu realizează absolut nimic. 

De când am preluat această funcție am luat fiecare compartiment în parte și am încercat, și încerc și la ora asta, să imprim o direcție normală pentru această instituție. Nu spun că ar fi fost anormală înainte, dar evoluția societății din ziua de astăzi, nouă, celor de la ISU, ne rezervă multe surprize. Suntem ca o moașă comunală, facem de toate, dar absolut de toate! Pe lângă intervențiile normale, incendii, descarcerări, avem și solicitări de genul «mi-a căzut câinele într-o groapă», a căzut o tencuială de pe o casă, este un sloi de gheață la streșina unui imobil, s-a pierdut o casetă de valori în Someș, și la toate acestea intervin pompierii, deci suntem buni la toate!

Cel mai greu și mai solicitant este însă faptul că resursele financiare sunt foarte limitate. Credeți-mă că am încărunțit, zi de zi ne confruntăm cu probleme financiare, cărora le găsim greu soluții. Sunt foarte multe lipsuri, mașinile sunt vechi, s-au cumpărat câteva noi, dar sunt foarte puține în raport cu volumul de muncă pe care îl avem. Avem mașini din 1980, care ies în prima linie. Cu toate că au norma de casare depășită de nu știu câte ori, sunt mașini pe care încă mai contăm. Sigur, avem și mașini noi, pe care le trimitem primele la urgențe, dar după ele vin acestea vechi; ele mai cad, se strică, bugetul e mic, nu avem bani să le reparăm, nu găsim piese pentru ele.

Și personalul este insuficient. Inițial, când s-au făcut statele de angajare, în 2006-2007, trebuia să fim în jur de 900 de oameni și suntem 700.

Lipsurile materiale și financiare sunt câteodată foarte apăsătoare pentru noi și problema este că, dacă nu ai bani să cumperi ceea ce ai nevoie, pentru strictul necesar, nu poți să îți faci treaba. Sigur că încercăm să le rezolvăm pe toate, dar nu poți cu mâinile goale și am mai spus-o și o mai spun tuturor: urgența nu se poate face fără bani!

Până acum, anul acesta am avut 13 139 de intervenții, la care am participat efectiv cu forțe și mijloace. Noi avem 9 subunități în județ și sunt zile când avem câte 50 de intervenții în 24 de ore.”

„Ne ajunge un «Mulțumesc!», spus din inimă”

În momentul în care a ales să participe la concursul pentru funcția de conducere a Inspectoratului, colonelul Ion Moldovan și-a asumat în mod conștient această decizie, luând în calcul și lucrurile bune, și cele rele, și momentele frumoase, și cele grele, și problemele financiare cu care se confruntă instituția:

„Toate le-am ales și le duc înainte. Sigur, se pot afirma multe despre această meserie… eu personal spun că îmi place ceea ce fac, că mă mândresc cu faptul că sunt pompier și mă voi mândri tuturor generațiilor care urmează după mine! Mai mult decât atât, nepotul meu este student la Facultatea de Pompieri, urmează să termine la anul, deci, într-un fel, îmi calcă pe urme.

Meseria de pompier îți oferă o satisfacție cu care nu cred că se întâlnește multă lume, aceea de a salva vieți. Nu am cerut și nu cerem nimic pentru ceea ce facem, ne ajunge un «Mulțumesc!», spus din inimă, de la cei pe care îi salvăm. Sunt oameni care ne scriu, care participă la evenimentele noastre frumoase, care ne opresc pe stradă, care ne mulțumesc și unii chiar ne ajută cu ce pot, mă refer la firme, care ne ofereau sponsorizări, ne ajutau cu drag.”

Colonelul Ion Moldovan consideră meseria sa drept una deosebit de frumoasă, dar, în același timp, și foarte solicitantă și apăsătoare. Salvarea de vieți poate presupune, in cazuri extreme și nefaste, chiar sacrificiul vieții salvatorului și, cu toate acestea, pompierii rămân în slujba cetățeanului, cu eroism, cu pasiune și cu conștiința responsabilității pe care o poartă:

„Eu îmi fac treaba cu entuziasm, cu dăruire, cu simțul răspunderii și sunt convins că toți colegii mei au această atitudine. Noi suntem în slujba cetățenilor 24 de ore din 24, 7 zile din 7, suntem acei oameni care mergem și salvăm, care protejăm și care aducem liniștea semenilor.

Cu aceste lucruri ne confruntăm noi. Sunt momente frumoase în activitatea unui inspector șef, sunt și momente grele, când trebuie luate decizii în fracțiuni de secundă, momente în care pleci de acasă dimineața și nu știi dacă te întorci în aceeași zi sau în ziua următoare, sau poate deloc, Doamne ferește! Sunt momente când îți neglijezi familia, momente când toată lumea este împotriva ta… dar, tu trebuie să mergi înainte!”, exclamă, cu convingere, inspectorul șef ISU Cluj.

Comentarii

andrei

12.12.2015 13:30

Un portret frumos, realist, total opus de multele rele din ISU Cluj. E printre putinii sefi ce a realizat totul doar prin munca, fara ajutor, contrar stilului cum au ajuns multi ofiteri  la Isu Cluj proveniti din tati fosti pompieri cu grade mari, sau angajati pe pile cum e marea practica din trecut....Sa speram ca isi va pastra coloana vertebrala si nu va accepta compromisuri doar de dragul pastrarii functiei. Felicitari si An nou fericit tuturor!

Adauga comentariu