Poșta Română din Cluj, încremenită în timp: rampele de acces pentru persoanele cu dizabilități lipsesc, iar cozile au rămas ca pe vremea lui Nea Nicu FOTO&VIDEO

Fondată prin 1862, Compania Nationala Poșta Română S.A. a trecut de primul centenar. Iar acest aspect este resimțit, din păcate, de către toți cei care trec pragul acestei companii. Trecută prin câteva etape de restructurare, Poșta Română din Cluj-Napoca rămâne încremenită în timp: lipsa personalului este resimțită de către pensionarii care nu-și primesc cupoanele de pensii, iar dacă veți încerca să accesați perosnal serviciile acestei companii, ei bine, atunci va fi nevoie să vă înarmați cu răbdare pentru a sta la coadă. Cozile au rămas neschimbate, ca o punte aruncată peste timp, care ne vor aminti de vremurile ceaușiste. Dincolo de orice, serviciile Poștei Române sunt inaccesibile persoanelor cu dizabilități motorii. 

La nivelul municipiului Cluj-Napoca funcționează un număr de 16 subunități poștale:

Activitatea Oficiului Poștal din Piața Lucian Blaga a fost suspendată.

Inițial, între 01.09.2018 și 31.10. 2018

 Doar că activitatea de aici nu a fost reluată după data de 31 octombrie, ci pur și simplu s-a mai aplicat un afiș cu următorul anunț:

Altfel spus, cu un oficiu poștal mai puțin, pe care s-a pus cruce, iar activitatea a fost subordonată Oficiului Poștal din strada Regele Ferdinand.

Ghișeul Poștal din strada Moților nr 98 nu beneficiază de o incintă atât de primitoare.

Ca să nu vă mai spunem că accesul persoanelor cu dizabilități este pur și simplu exclus.

Oficiul Poștal nr 15 din Mănăștur arată, printre multe alte ghișee, cât de cât onorabil. Problemele însă nu lipsesc. Oamenii așteaptă cuminți la coadă. Iar scările de acces sunt ca după război.

Clujenii așteaptă aliniați pentru a fi deserviți. Un singur ghișeu le este dedicat în acest sens. 

Oficiul Poștal nr 13, din Piața Mărăști, este unul dintre cele mai prost semnalate ghișee. Trebuie să dai târcoale pe lângă blocurile din zonă ca să înțelegi cum poți ajunge aici.

Dacă nu ești din zonă, atunci nu ai nici o șansă să ajungi la acest ghișeu. E bine că scrie ceva mai mare:”Emag”, iar în acest fel, știind de parteneriatul dintre Compania Națională Poșta Română și Emag, ne îndreptăm cu curaj spre oficiul cu pricina.

Pragul buclucaș

Când colo, surpriză: angajatele unității poștale erau preocupate de lipirea unor afișe extrem de importante, în vreme ce oamenii stăteau, cuminți, la coadă.

Oficiul Poștal nr 1, unde își află sediul și Direcția Regională de Poștă Cluj-Napoca de pe strada Regele Ferdinand.

Pe lângă criza majoră de personal, angajații Direcției Regioanle de Poștă uită care le este programul. De exemplu, la ghișeul numărul 1, specializat în „relații cu publicul”, clienții Poștei Române nu au cu cine să stea de vorbă, întrucât ghișeul este gol. 

click foto pentru imagine completă

Tot la Direcția Regională de Poștă, la ghișeul nr 4 - ”prezentarea corespondență, timbre poștale și fiscale” al cărui program este până la ora 14:00,  la ora 13.56 își încheiase deja activitatea.

Cu intenția de a afla cum și pe unde au acces persoanele cu dizabilități în incinta Direcției Regioanle de Poștă, lipsiți de posibiltatea de a lua legătura cu personalul responsabil pentru „relații clienți”, ne-am adresat către un alt ghiseu. 

Reporter: Bună ziua, cu o întrebare: Pentru persoanele cu dizabilități am văzut că se poate intra pe poarta doi. Unde e mai exact poarta doi?

Angajat: Așteptați vă rog să întreb

Rep.: Am întrebat și la domnișoara de la asigurărări și ne-a spus că se intră pe baza unei cartele. 

Angajat: Pe bază de cartelă? Vreți să aduceți pe cineva?

Rep.: Vreau să o aduc pe bunica aici și vreau să știu cum pot să o aduc 

Angajat: Pentru ridicatul pensiei? 

Rep.: Da, da.

Angajat: Deci, dacă doriți să o aduceți pentru ridicat de pensie și veniți cu mașina puteți să parcați în spate, o lăsați în mașină, sunați la poarta și iese cineva cu pensia și cu cuponul. 

Rep.: Am înțeles, dar înăuntru nu se poate intra? 

Angajat: Nu este nevoie să o mai aducem pe bunică înăuntru, ieșim noi cu ce este nevoie.

Deși amabilă și cu intenții bune, doamna cu care am reușit să stăm de vorbă a evitat, totuși, răspunsul concret, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că accesul propriu-zis, pentru persoanele cu dizabilități, este imposibil. Chiar dacă, de ochii lumii, pe afișul de la intrare este specificat contrariul.

La poarta nr 2 din strada Poștei, din păcate, nu te așteaptă nimeni.

Și totuși, nici la Direcția Regională de Poștă Cluj-Napoca, nu există măcar o singură rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități.

 

Adauga comentariu