Portret de consilier: Mariana Les vrea o alocare corecta a banilor publici

“Portret de consilier” este o serie de articole menite sa ii ajute pe clujeni sa ii cunoasca mai bine pe alesii judeteni, cei care le decid soarta in urmatorii ani. Mariana Les, consilier judetean PDL, este la primul sau mandat in acest for. Aceasta face parte din Comisia de amenajare a teritoriului, urbanism si investitii. Absolventa a Facultatii de Chimie, Mariana Les detine din 1991 o afacere de familie, impreuna cu sora sa, in domeniul turismului. Cele doua administreaza Hotelul Topaz din Cluj-Napoca.
In 2009, a schimbat domeniul privat cu administratia publica, fiind numita in vremea mandatului lui Alin Tise la CJ Cluj, director al Agentiei de Protectie a Mediului. "Obiectivul meu principal este implementarea unui proiect de management, astfel incat APM sa devina o institutie eficienta, organizata rational, transparenta si orientata spre cetatean. As vrea sa nu fim perceputi ca «bau-bau» atunci cand un investitor vrea sa investeasca, sa perceapa un partener in noi", a spus Les la numirea sa in functie.
Intre timp, Les s-a reintors in domeniul privat, ocupandu-se de administrarea hotelului. Aceasta este divortata si are un baiat de 23 de ani, student la Cluj-Napoca.
In Consiliul Judetean, Mariana Les s-a luptat cu consilierii USL, majoritari in forul judetean, cerand o mai buna administrare a banului public. “Printre amendamentele sustinute a fost reluarea studiului de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenta. Am avut o interventie si la votarea bugetului judetului. Mai exact, impartirea pe comune a banilor publici. Imi amintesc, spre exemplu, ca Poieniul mai avea nevoie de 50.000 de lei pentru finalizarea lucrarilor de investitii la Reteaua de Apa-Canal, bani pe care nu i-a primit aceasta comuna deoarece s-au alocat pentru mansardarea Pescariei din Apahida”, spune Les.
Consilierul judetean detine doua case de locuit in Cluj-Napoca, una cumparata in 1996, iar cealalta in 2004. Aceasta are plasamente si investitii de 60.000 de lei la SC LB-Meteor SRL si detine 35% din actiunile la SC Topaz Compania de Turism SRL. La Agentia de Protectie a Mediului Cluj, aceasta a obtinut un venit de 32.695 de lei intr-un an. De asemenea, aceasta a semnat un antrecontract de vanzare-cumparare cu Alin Tise si sotia acestuia in valoare de 114.500 de euro, potrivit declaratiei de avere.    

Adauga comentariu