Populismul electoral, armă în războiul pentru ștampila de vot. Azi, Boc și Petarda!

E an de alegeri locale și edilii noștri își ciulesc urechile, își clătesc ochii și își ascut restul simțurilor. Sunt mai implicați decât oricând, fac să fie bine, găsesc soluții la probleme vechi de patru ani și, culmea, ca o „coincidență a Universului”, reușesc să le și rezolve chiar în prag de ștampilat buletine de vot. Unii dintre ei, printre care și Emil Boc, reușesc performanța aproape inumană să rezolve pe repede înainte ce nu au rezolvat în ultimii 16 ani.

Totul se face cu girul cetățenilor care timp de patru ani dorm în papuci, mulțumiți și liniștiți de fiecare dată când primarul le mai flutură câte o poză frumoasă pe site-urile de socializare. Mulți rămân la somn chiar și în ani de alegeri, însă pentru ăia puțini care își ridică cinci minute capul de pe pernă, Emil Boc luptă cu o desăvârșită iscusință să îi atragă de partea sa, așa încât ei, mai departe, să își facă treaba și să îi atragă și pe „adormiți” de partea „corectă” a buletinului de vot.

Acum patru ani, chiar cu două zile înainte de alegeri, după ani întregi de lupte cu administrația locală, locuitorii de pe strada Edgar Quinet s-au trezit buimaci în sunet enervant de utilaje. Când au ieșit la balcoane nu le-a venit a crede. S-au frecat îndelung la ochi, sau ciupit și s-au lămurit că ceea ce se întâmplă e adevărat. În sfârșit, pe strada lor se toarnă asfalt. Le-a crescut inima de bucurie, speranța s-a născut din nou în sufetul lor, deja se visau cum se plimbau de mână pe trotuare, sub felinare, în siguranță și liniște. Mânați de mirosul îmbietor de asfalt, locuitorii s-au mobilizat și l-au votat masiv pe Boc. La patru ani de la acel eveniment asfaltul de pe Edgar Quinet e tot același. Trotuarele nu au mai venit, iar iluminatul stradal e în continuare un vis. Acum, locuitorii așteaptă alegerile mai ceva ca pe Moș Crăciun. Deja se fac pariuri dacă în ajunul alegerilor ne vom trezi și vom vedea trotuare și felinare, sau nu. Ce să mai, clujenii de aici sunt ca niște copiii care abia așteaptă să vadă ce le-a mai adus Moș Boc. Doar că la ei, moșul vine doar o dată la patru ani.

De ce e relevant exemplul de mai sus? Pentru că va rămâne în istorie drept cel mai populist lucru pe care l-a făcut Boc în acea tură de alegeri.

Suntem curioși, totuși, să vedem ce măsură va rămâne în analele alegerilor de anul acesta. Iar pentru asta, le vom urmări, nota și analiza. Apoi, vom face un top al celor mai populiste decizii luate de administrația locală.

Prima scânteie pe care a aruncat-o primarul în lupta pentru păstrarea scaunului de edil s-a întâmplat chiar în primele zile ale lui 2020. Nici n-a apucat să se usuce șampania de pe fundul paharelor de cristal că domnul Boc cel neobosit a aruncat cu declarații în cetățeni. Cetățeni care, pe bună dreptate, după un an de muncă, abia își reveneau din mahmureala sărbătorilor de iarnă. Dar Boc nu are timp de hipsterisme. Timpul e scurt și fiecare zi contează.

Acum câteva zile, edilul a declarat război total petardelor. Nu, nu celor administrative, ci celor care, spune el, au transformat Clujul într-un adevărat teatru de război.

Concret, ce s-a întâmplat?

Ca de obicei, la ora 12:00 noaptea, în centrul Clujului a fost organizat un foc de artificii. Clujenii s-au bucurat de eveniment, au ciocnit un pahar de șampanie, apoi au început să se retragă fiecare pe la casele lor. Doar că nu toți s-au conformat tradițiilor. Un grup de tineri a rămas în zona Teatrului Național și și-a organizat propriul „foc de artificii” cu petarde.

„În Piața Avram Iancu, după ce s-a terminat focul de artificii și după ce s-a cântat ”La multi ani!” a urmat o tornadă de petarde în fața Teatrului Național, cum nu am văzut în niciun an. S-a făcut un cerc mare și parcă era la un meci de fotbal. Așa ceva eu nu am văzut de când sunt primar în orașul acesta, și am participat la multe focuri de artificii...În Piața Avram Iancu de la 12.20 la 12.40 a fost un adevărat teatru de război în fața Teatrului Național. Nu ne putem juca cu așa ceva și nu este bine să fie în spații publice petarde așa puternice.”

a declarat Emil Boc după ce petardele s-au stins.

Culmea, edilul spune că nu este bine ca în spațiul public să fie aruncate petarde atât de puternice. Un cetățean de rând i-ar da dreptate și ar spune: „uite ce primar implicat”. Un cetățean adevărat, care cunoaște legile, ar spune: „domnul Boc ar fi trebuit să își facă temele înainte de o asemenea declarație. Dacă ar fi citit, ar fi știut că petardele puternice sunt interzise prin lege și că majoritatea celor folosite în noaptea de Anul Nou nu erau legale.”

Ce spune legea?

Legea nr.126/1995 stabilește că doar persoanele peste 16 ani pot deține și utiliza articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil. Adică cele din categoria 1 și P1, precum scântei, pocnitori cu confeti, chibrituri detonante, pocnitori de Crăciun, bețișoare bengale, jerbe, etc. Adică sub nicio formă bombele de la Teatru Național. Sunt interzise, de asemenea, toate celelalte categorii pirotehnice, inclusiv petardele, bilele pocnitoare sau pocnitorile săltărețe. Apoi, articolele pirotehnice autorizate trebuie folosite la o distanță de cel puțin 50 de metri față de imobilele care au o înălțime de până în patru etaje și de 100 de metri în cazul celor care au peste patru etaje. Totodată, petardele nu au voie să fie folosite pe drumurile publice, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane. În cazul nostru, în noaptea de Revelion, dezmățul din fața Teatrului Național nu ar fi trebuit să aibă loc dacă autoritățile și-ar fi făcut treaba.

Ce a făcut Boc? Ce știe cel mai bine să facă. A vorbit la radio.

Deși chiar el a declarat că în viața lui nu a mai văzut așa ceva, în noaptea de revelion nu a avut inspirația să își facă datoria de cetățean și să se asigure că autoritățile își fac treaba. A preferat să aștepte să treacă nebunia, apoi a întrebat la poliție ce măsuri s-au luat. Poliția i-a spus că au fost confiscate mai multe petarde. Și atât. Bombardamentul a rămas, ba chiar, în acea perioadă am avut și accidente după ce un tânăr a făcut o glumă proastă și a pus o petardă cu dublă explozie în gluga unei fete. Speriată, aceasta s-a întors, iar a doua explozie s-a petrecut chiar în fața ei. Fata a ajuns la spital și a fost nevoie să fie operată.

Revenind la populism. Cel mai ușor e să dai cu subsemnatul, să semnezi o petiție online și să declari ferm:

„Mă raliez unui asemenea demers (de interzicere a petardelor) și voi susține, prin procedurile legale, o formulă prin care să ținem sub control fenomenul. Din fericire, avem timpul necesar pentru a lua decizii.”

Timp până la alegeri sau până peste patru ani? Pe bune dacă înțelegem. Ce proceduri legale? Ce formulă? Uităm oare că avem o lege care explică foarte clar în ce condiții pot fi folosite petardele, doar că nimeni nu o respectă? Suntem curioși să știm câte amenzi s-au dat în noaptea de Revelion în Cluj-Napoca. Abia atunci vom știi sigur că primarul municipiului chiar luptă împotriva unui fenomen ilegal. Până atunci, vorbele sunt vorbe, praf de adormit cetățeni și pocnitori electorale.

Să ne vedem cu bine la următoarea măsură populistă!

 

P.S. Mai avem o întrebare delicată pentru domnul Boc. Artificiile lui Armin Van Buuren la ore târzii în noapte nu sunt tot un fel de război, mai ales că se întâmplă de obicei în nopți în care oamenii dorm, nu de Revelion când toată lumea petrece?

Adauga comentariu