Popa Marţiş din Floreşti, tupeu cât casa: vrea şedinţă închisă în procesul său de divorţ! Ca să nu audă comunitatea că e curvalău şi făţarnic

Părintele Ciprian Marţiş are obrazul mai gros ca sutana. A pozat ani de zile în marele familist, iubitor de soţie, preot cu frica lui Dumnezeu şi artist umil. Ziar de Cluj a demonstrat că e un făţarnic sadea, un cocalar care-şi trage maşini luxuriante, în dispreţ cu haina modestă de slujitor al Bisericii.

Că e un curvalău, n-am demonstrat-o noi, ci chair soţia sa, preoteasa. Care l-a prins pe Popa Marţiş cu sutana-n vine, miruind o creştină aflată în nevoie de „carbaxan”.

Tot Ziar de Cluj a dezvăluit, în exclusivitate, că preoteasa nu mai are chef să tolerete adulterul soţului său şi a depus cerere de divorţ.

Ştiam că Popa Marţiş are obrazul gros cât talpa de bocanc, dar nu am fi bănuit niciodată că este atât de ipocrit încât să ceară instanţei ca procesul să se desfăşioare cu uşile închise, aşa cum demonstrăm prin documentul pe care îl prezentăm azi.

Auziţi, măi, nene, ce motov invocă Părintele: cică e persoană publică de rang naţional (poate de rangă), aşa că România şi opinia publică nu ar trebui să afle cum îşi înşală el nevasta şi apoi pozează în preot neprihănit!

Adauga comentariu