Polițistul rănit grav în accidentul de pe Moților are nevoie de sânge. Se zbate între viață și moarte

Polițiștul de 28 de ani, care a fost rănit ieri, în accidentul de motocicletă de pe Calea Moților este internat în spital. Se află în stare gravă și are nevoie de sânge.

Colegii tânărului rănit s-au mobilizat pe rețelele de socializare și cer ajutor tuturor celor care pot să doneze sânge.

„Colegul nostru Ciceu Mircea Bogdan, din cadrul Secției 6 Poliție, a fost implicat intr-un tragic accident de circulație, care i-a produs grave leziuni interne. Acesta se zbate acum între viață și moarte și are nevoie urgentă de sânge. Începând de vineri dimineață, colegii care doresc să îl ajute pot dona sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (str. Nicolae Bălcescu nr.18) cu precizarea că sângele este destinat pacientului Ciceu Mircea Bogdan”, este mesajul postat pe Facebook.

Polițistul a fost rănit grav ieri dimineață, în jurul orei 10.30, după ce a pierdut direcția de deplasare și în cădere s-a lovit de o mașină.

Citește și:

UPDATE - Accident pe Moților. Un motociclist, de profesie polițist a fost rănit. Transportul în comun este blocat - FOTO și VIDEO

 

Adauga comentariu