In vizor

Polițiștii au nevoie, din nou, de ajutorul clujenilor

Polițiștii clujeni au nevoie de sprijinul cetățenilor pentru identificarea martorilor la un incendiu izbucnit  lângă o creșă din cartierul Mănăștur. La data de 20 mai a.c., în jurul orei 13:45, pompierii au semnalat un incendiu pe strada Grigore Alexandrescu la creșa ”Cenușăreasa”.

Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Polițiștii desfășoară acum activități într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ”distrugere prin incendiere” și solicită ajutorul cetățenilor. Cei care pot să ofere informații concludente despre persoanele care apar în fotografii, sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112 . 

”Persoanele care apar în imagini ar putea oferi detalii privind producerea acestui incendiu, prin urmare, cei care au date care ar putea conduce la stabilirea identităţii acestora, sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii au mai cerut ajutorul cetățenilor și în alte situații. Clujenii au dat dovadă de spirit civic și și-au oferit sprijinul, mai mult, chiar persoanele care apăreau în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, s-au prezentat de bunăvoie la secțiile de poliție. Clujenii sunt rugați să dea din nou dovadă de spirit civic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *