Polițist incoruptibil. Daniel Lazăr i-a oferit șpagă 1.000 de euro, însă el a refuzat și l-a denunțat. Jos Pălăria, Viorel Pintilie!

Turdeanul Daniel Lazăr a semnat un acord de recunoaștere pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Potrivit informațiilor obținute de Ziar de Cluj, în luna ianuarie a acestui an, Daniel Lazăr a fost somat de către un echipaj de Rutieră Turda să oprească. Acesta a refuzat și a fugit de polițiști. Depistat în trafic în luna martie, Lazăr a fost oprit din nou, moment în care a început ”negocierile” cu polițistu Viorel Alin Pintilie (FOTO), căruia i-a oferit suma de 1.000 de euro pentru ca să-l scape de responsabilitatea în fața anchetatorilor. Pintilie a denunțat infracțiunea de dare de mită și procurorii au deschis un dosar penal pe numele lui Lazăr. Câteva luni mai târziu, după reluarea audierilor în cauză, fiind suspendate în perioada de pandemie, anchetatorii au obținut un acord de recunoaștere din partea lui Lazăr pentru două acte materiale de dare de mită (în faza de urmărire penală s-a discutat și de faptul că Lazăr ar fi vrut să îl mituiască pe polițist cu un apartament).

„Fapta inculpatului L. D. care la data de 09.03.2020, după ce a fost oprit în trafic în mun. Turda de către un echipaj rutier şi condus la sediul unităţii de poliţie, pentru ca poliţistul să nu îşi îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a nu sancţiona contravenţia din data de 05.01.2020 când inculpatul a fost oprit în trafic şi a fugit apoi de către organele de poliţie, i-a oferit suma de 1000 euro, propunere refuzată de poliţist. În timp ce acesta întocmea actele şi discuta cu inculpatul, cel din urmă a continuat cu rugăminţile de a fi iertat, a scos bani din buzunar şi i-a oferit poliţistului, propunere refuzată din nou.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.p rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. (2 acte materiale)”, se arată la dosar.

 

Tribunalul Cluj judecă acordul de recunoaștere pe 19 noiembrie. Pedeapsa cea mai mică pentru infracțiunile săvârșite de Lazăr este de aproximativ 2 ani de închisoare cu suspendare. 

Jos pălăria, agent șef adjunct Viorel Alin Pintilie!

 

Adauga comentariu