Politica Boc-RATUC: Majoram preturile la bilete si carpim tramvaiele

Daca nu cumparam, carpim. Dupa acest model se ghideaza primarul Clujului, Emil Boc, atunci cand vine vorba de modernizarea mijloacelor de transport in comun. Intr-un oras unde pretul unui bilet de doua calatorii, care urmeaza sa se majoreze la 4,5 lei, va fi printre cele mai scumpe din intreaga tara. Intr-o urbe unde avem linii de tramvai in curs de modernizare, dar numai patru tramvaie noi. Restul, vechi de 27 de ani. Edilul Clujului a anuntat ca nu va mai cumpara tramvaie noi din lotul firmei poloneze PESA, achizitionate la un pret de 6,4 milioane de lei fiecare, deoarece nu ne permitem. In schimb, vor fi modernizate cele vechi. Directorul RATUC, Liviu Neag, spune ca in Cluj-Napoca ar trebui modernizate intre 16 si 20 de tramvaie, la un cost de 30-40% din valoarea unui tramvai nou. Asta, pentru ca investitia sa fie profitabila.

Ce presupune modernizarea tramvaielor

Pentru ca tramvaiele vechi care circula acum in Cluj-Napoca sa fie aduse la standarde moderne, acestea trebuie scoase din circulatie o perioada buna de timp si schimbate aproape in totalitate.
“Trebuie schimbata caroseria, scaunele si tapiteria refacute in totalitate. De asemenea, trebuie puse motoare asincrone, care consuma cu 50% mai putina energie. Vor trebui modernizate si boghiurile si echiparea tramvaielor cu sistem de informare electronic pentru calatori”, arata Liviu Neag, directorul RATUC Cluj-Napoca. Dupa modernizare, acestea pot fi exploatate inca 10-12 ani in conditii optime.
In parcul RATUC sunt in jur de 30 de tramvaie, dintre care patru noi, cumparate de la firma poloneza PESA, iar alte 10 au fost modernizate complet in urma cu 6 ani. Cu un parc auto atat de vechi, clujenii vor plati printre cele mai mari tarife la transportul in comun. Spre exemplu, un bilet cu doua calatorii va costa 4,5 lei, cu un leu mai mult, iar un abonament pe o linie cu 10 lei mai mult. Asta, in conditiile in care in orasele din Transilvania preturile sunt sensibil mai mici. Spre exemplu, in Alba-Iulia un bilet cu o calatorie costa 1,8 lei, ia in Oradea pretul unui bilet de doua calatorii este 4 lei.
“Inflatia este principala cauza care a dus la aceasta propunere de majorare. De asemenea, in varianta de tarife propuse s-a avut in vedere si constituirea unui fond de dezvoltare pentru dotarea cu mijloace de transport”, arata Liviu Neag.
Consilierii locali vor vota, vineri, propunerea Regiei de transport in comun de majorare a preturilor pentru calatori. Foto: tramclub.ro  

Comentarii

io

02.03.2014 15:06

Nu stiu cine va informeaza cu pretul biletelor din tara dar in Oradea pretul unui bilet este 5 lei

Adauga comentariu