Rautacisme

Poliția Locală se plimbă poetic, romantic, printre nereguli! E o doamnă nespus de frumoasă la Cluj!

În această frumoasă dimineață de toamnă, doi polițiști locali, un el și-o ea, se plimbau agale, romantic, pe strada Universității, pe lângă mașinile parcate neregulamentar. Bolizii parcați pe o stradă unde există semn „parcarea interzisă” nu le-au tulburat cu nimic promenada celor doi polițiști boemi care, probabil, cu capul în nori din cauza fiorilor de iubire, nici nu au observat mașinile din drum.

Pentru romantismul de care au dat dovadă acești doi porumbei locali, Ziar de Cluj le dedică astăzi poezia Acuarelă, de Emil Boculescu:

„În orașu-n care se fac că plouă de trei ori pe săptămână
Polițiștii, pe trotuare,
Merg ținându-se de mână,
Nici în chitanțier nu îi doare
Și amenzile amână.
Și-n orașu-n care se fac că plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile clădiri, ce se dărâmă,
Și se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Polițiștii pe trotuare
Par păpuși automate, date jos din galantare.

În orașu-n care se fac că plouă de trei ori pe săptămână
Nu parchează pe trotuare
Decât mașinile tolerate de pașii celor care merg ținându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadența apei de ploaie
Ce coboară din Primărie
De la Boc
Și de la Bonțidean
Cu puterea unui ser
Dătător de poliție lentă,
Monotonă,
Inutilă
Și absentă…

În orașu-n care se fac că plouă de trei ori pe săptămână
Un polițist și o polițistă – 
Două jucării stricate – 
Merg ținându-se de mână…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *