Poliția Locală Florești, pe urmele internauților. Floreștenii sunt amendați pentru postările din spațiul virtual. Libera exprimare în era 5 G

În Florești, cea mai ”avansată” comună-dormitor din țară, libera exprimare este sancționată. Iar Poliția Locală a început să aplice amenzi pentru ”tulburarea liniștii publice” pe rețelele de socializare. În era 5 G, în care internetul din Florești zbârnâie cu o viteză nemaiîntâlnită, organele de control ale Poliției Locale au început să amendeze floreștenii pentru postările din spațiul virtual. Problemele din realitatea concretă au fost epuizate, astfel încât ”liniștea publică” de pe rețelele de socializare a devenit preocuparea numărul 1 a Poliției din Florești. Este cazul lui Marius Hodina, floreșteanul care a fost invitat la secție pentru a fi sancționat, deoarece și-ar fi permis să se exprime prea liber la adresa primarului din Florești, Horia Șulea.

Deoarece problemele din Florești au fost depășite, iar Marius Hodină și-a permis, totuși, să le bată obrazul nițel mai vârtos reprezentanților primăriei, acesta a fost vizitat de Poliția Locală.

Iată ce a scris acesta în urmă cu câteva zile:


Astfel, întrucât au mai rămas câteva probleme de rezolvat în comuna Florești, iar Marius Hodină le-a semnalat, acesta este pasibil de amendă.

Avertismentul nu este luat în calcul de organele de control din Florești.

”Ieri m-a căutat Polița Locală acasă. Aceștia mi-au adus o ”invitație”: trebuia să mă prezint la Secție.

Am fost în această dimineață, la domnul Mureșan Marin. Sunt revoltat: nu există lege să-mi interzică să-mi exprim liber punctul de vedere. Întrucât nu am semnat procesul-verbal, acesta nici nu mi-a fost înmânat. Totuși, agentul de Poliție mă îndemna să semnez procesul-verbal, ca să scap doar cu o amendă de 200 de lei. Sunt dispus să semnez un proces-verbal, însă doar cu avertisment”, a afirmat Marius Hodina.

”Nu, că nu mai pot să-ți dau avertisment”, mi-a replicat polițistul. 

De ce se ocupă de aceste aspecte Poliția Locală, de ce plângerea nu a fost depusă la Tribunal ori la Poliția Municipală? Iar Poliția Locală este în subordinea Primăriei...

Totul a început de la un mesaj pe care l-am postat pe Facebook. Agentul de Poliție mi-a arătat și hârtia pentru care am fost chemat. Aceștia au o copie după postare. 

În plus, eu am postat mesajul respectiv într-un grup închis, al cetățenilor din Florești. Este un grup închis, nu este unul public. Dar, culmea, știți unde vor să încadreze acest caz? La ”deranjarea liniștii publice”. Asta e Legea pe care mi-au arătat-o. La articolul respectiv mă încadrează”.

Care este legătura dintre spațiul virtual și ”liniștea publică”? Este, bineînțeles, o enigmă. Dar nu pentru organele de control ale Poliției Locale Florești.

”Nu mi se pare normal să nu-mi pot exprima punctul de vedere în spațiul virtual, mai ales într-un grup închis”, a declarat Marius.

”Am văzut pe biroul Poliției foarte multe amenzi care vor ajunge la alți oameni. ”Vor fi și alții amendați”, m-a anunțat agentul de Poliție și mi-a arătat alte asemenea dosare, vreo 10 la număr”.

Deocamdată, Marius Hodină așteaptă să primească plângerea pentru postarea sa, prin poștă. 

Însă, întrebarea este următoarea: de unde până unde, Poliția Locală l-a identificat pe cetățeanul în cauză? Pe o rețea de socializare, cu acest nume poate fi oricare alt cetățean din orice alt oraș al țării. 

”Eu nu am adresa menționată pe Facebook. Cu ce drept și de unde au fost luate datele mele personale de identificare, adresa la care locuiesc”, întreabă Marius Hodina. 

”De unde? De la Biroul de Informații? Trebuia să fiu acționat în judecată pentru ca instanța competentă de judecată să le ofere adresa mea”.

Nu este încălcat dreptul la viața privată și la intimitate a unui cetățean? 

Din 25 Mai 2018, în România și în restul Uniunii Europene a intrat în vigoare REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. 

Oare despre Regulamentul General Pentru Protecția Datelor (GDPR) s-a aflat și în cea mai ”avansată” comună din țară? Ce măsuri a luat în acest sens Primăria din Florești? Dar Poliția Locală?

 

Comentarii

Catalin

03.07.2018 18:12

Oare primaria Floresti are implementat GDPR-ul? Ca fiind in domeniu,vreau sa discut cu ofiterul gdpr al unitatii.

ciprian

06.07.2018 14:21

referitor la amenda nu ma pronunt,dar acest individ a amintit in multe randuri,sa aduca dovezi ca eu ,eu sunt acel ciprian dascal k-am ,,invitat,, la profi ca doamna de la care a primit poza respectiva lucreaza in primarie,ca domnul primar ,,depoziteaza,, banii care  citez...sunt multi intr-un apartament din manastur....si sa isi asume eventualele ,,autosesizari,, a spargatorilor de apartamente,acest indivit lucreaza ca mecanic intr-un garaj fara a avea aut de functionare fara...fara...fara....adica la negru facand evaziune fiscala

Adauga comentariu