Poliția, depășită de amploarea mafiei ciupercilor din România? Rezultatul INCREDIBIL al cercetărilor făcute de IPJ Cluj, în urma anchetei NCN

Polițiștii din Cluj nu au descoperit nimic în neregulă în urma verificărilor la borfașii care fac trafic cu ciuperci, despre care NCN și „Corriere della Sera” a publicat un documentar, în toamna anului trecut. Ancheta a dezvăluit în premieră, mafia din spatele traficului de ciuperci din România spre Italia. La mijloc sunt sute de milioane de euro și oameni care trăiesc în colibe improvizate prin creierii munților. Mii de copii, bătrâni și femei, printre care și minore gravide, sunt prinși în plasa acestor traficanți de deznădejde.

Cercetările au fost efectuate taman în perioada de iarnă când culegătorii de ciuperci nu au activitate, deci și cei care trimit marfa în străinătate sunt pe pauză. Cu toate acestea, sperăm că s-au făcut totuși verificări la documente din anii anteriori, dar chiar și așa nu putem să nu ne întrebăm de ce nu s-a descoperit nici măcar o neregulă, când este clar ca lumina zilei că la mijloc sunt ilegalități.

Iată răspunsul transmis de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, colegului nostru, Mircea Barbu, realizatorul documentarului:

Având în vedere sesizarea dvs, înregistrată la unitatea noastră de poliție sub numărul 362885/2018, privind efectuarea unor acte ilicite de culegere, colectare și comerț cu ciuperci și fructe de pădure, vă comunicăm faptul că unitatea noastră de poliție a procedat la efectuarea unor verificări de specialitate asupra documentelor de evidență contabilă aparținând societăților comerciale autorizate să colecteze și să comercializeze ciuperci și fructe de pădure pe raza județului Cluj, precum și verificarea situațiilor fiscale ale acestora, fără a fi constatate fapte de natură penală sau contravențională conform competențelor legale.

Se întâmplă exact cum spunea colegul nostru la începutul anchetei: autoritățile sunt depășite de amploarea fenomenului.

Citește și:

DOCUMENTAR NCN ȘI „CORRIERE DELLA SERA" - „PROXENEȚII CIUPERCILOR”

Adauga comentariu