Și în guvernarea aceasta (a câta? că i-am pierdut șirul) avem de-a face tot cu matematica nesimțirii, a minciunilor debitate zilnic și a promisiunilor semănate în vânt. Poate e timpul ca și politicienii aceștia ai noștri să învețe că pe lumea aceasta mai există și adevăr.
Că degeaba promiți că împarți bani cu roaba și lopata la întreg bugetarul, că de unde nu este, nici măcar ANAF nu are cum colecta.
V-am mai zis, mă repet, poate se aude și acolo printre administratorii politici ai Patriei: pe piața muncii din România, mai ales în zona celor care duc greul economic print taxe și impozite, doar 14% din populaţia activă este angajată în companiile private (și aici intră și angajații la companiile care căpușează bugetele statului). Avem puține resurse pe piața muncii – acesta este tristul adevăr, cel de dincolo de triumfalisme, bătăi cu cărămida în piept și lapte și miere până la greață-n salarii.
Ponderea angajaţilor din sectorul privat raportată la totalul populaţiei este de doar 13,7% în România şi ne plasează pe ultimele locuri din Europa, în timp ce în state precum Elveţia, Danemarca sau Cehia procentul este de peste două ori mai mare, arată statisticile CNIPMMR, organizaţia care promovează interesele firmelor mici şi mijlocii, pe baza datelor comparative ale Eurostat din ultimii ani.
Normal că nu l-ați auzit pe nici un politician să deplângă această situație a scăderii dramatice a numărului de angajați din sectorul privat din ultimii ani – pentru politicieni nu există decât acei oameni care pot fi șantajați printr-un salariu de mizerie și un post sigur la stat să iasă la vot. Îngrijorarea și prioritatea în a găsi soluții pentru orice politician conștient ar trebui să fie nu numai creșterea numărului de șomeri din sectorul de stat, cât mai ales numărul de salariaţi din privat. Trebuie ca politicienii să treacă peste gargara lor obișnuită și să conștientizeze adevărul afirmației că angajații din privat alimentează în mod sănătos economia – spre deosebire de cei de la stat ale căror taxe și impozite sunt un fel de trecere a unor bani din buzunarul drept în ce stâng (ei sunt mai mult consumatorii banilor colectați din sectorul privat). Mai puțini angajați în sectorul privat înseamnă mai puțini bani colectați de către stat.
Dar de ce să se angajze privații să tragă la ham pentru statul roman, când acest stat disprețuiește munca cinstită și singura recompensă pe care o aplică muncii sunt taxe și impozite mărite? Subliniez faptul că, în prezent, în economie lucrează 4,3 milioane de angajaţi – din care 1,2 milioane lucrează (vorba vine!) la stat şi 3,1 milioane la privat.
După sarabanda de promisiuni lipsite de bun simț trâmbițate de către politicienii grupului infracțional organizat impropriu numit guvernare și majoritate (zdrobitoare) parlamentară, vine deșteptarea. Una dură, dintr-un vis frumos, în plin coșmar: Guvernul Teleormârlan este într-o foame cumplită de bani. Și cum soluții nu există pentru o guvernare cinstită în care banul public să nu mai fie sifonat (doar nu au sponsorizat sponsorii degeaba intrarea la guvernare a propriilor lor șparlamentari), urmează noi taxe și impozite.
Neavând de la cine să încaseze banii intrați la fiesta promisiunilor bugetare, aceștia fiind cu mult mai puțini decât în estimările inițiale, guvernul a încercat o așa-zisă revoluție fiscală. Dar i-a dat cu minus chiar și la mulțumirea propriilor alegători. Așa e când te bazezi să faci fiscalizare cu negrițoii care încă mai cred că Revoluția din ‘917 îi va arunca pe burghezo-moșieri în Ocean și cu cei care și-au fiscalizat prin pereții casei bunurile obținute ilicit din șpagă și trafic de influență.
Bani puțini la mulți nehaliți, înseamnă sacrificare celor mai slabi. Așa că, din nou se va termina cu laptele și cu mierea guvernării pentru “populime“ chiar înainte de a începe să umble câinii cu covrigii în coadă…
Și încă nu a răsărit ștevia pe marginea șanțului să se bucure și alegătorii de ciorba guvernării.