Ping Pong cu pensiile clujenilor. Ce spune conducerea Poștei

Departamentul de comunicare al Poștei Române a venit cu „lămuriri” legate de poștași și pensii.

Înainte cu o săptămână am prezentat lipsa acută de poștași, dar și lipsa de comunicare de care a dat dovada directorul Direcției Regionale a Poștei Române din Cluj-Napoca.

Conform Poștei Române, la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română, în judeţul Cluj sunt 30 de posturi vacante.

Deficitul de forţă de muncă este o problemă cu care se confruntă întreaga ţară, nu doar Poşta Română, iar cauzele sunt multiple, de la scăderea ratei natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, până la migrarea forţei de muncă. Cu toate acestea, reprezentanţii Poştei Române susțin că sunt în cautare permanenţă de soluţii pentru atragerea forţei de muncă şi ocuparea acestor posturi vacante.

La începutul lunii ianuarie, Ministrul Muncii și Justiției Sociale a anunțat întârzierea plății pensiilor prin Poșta Română.

„Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile, dar întârzierea este justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi 2 ianuarie au fost sărbători legale”, a declarat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, la începutul acestei luni.

Chiar dacă Marius Budai, Ministrul Muncii și Justiției Sociale a declarat că pensiile prin Poșta Română vor ajunge cu întârziere, Poșta Română susține că pensionarii își vor primi drepturile la timp. Întrebați dacă condițiile meteo neprielnice și zăpada vor afecta mobilitatea de deplasare a poștașilor, ni s-a transmis că activitatea de distribuție nu va suferi.

„Condiţiile de iarnă sunt fireşti pentru această perioada a anului, iar salariaţii poştali îşi îndeplinesc în mod normal atribuţiile. În concluzie, activitatea de distribuire nu va suferi, iar pensionarii îşi vor primi drepturile la timp”, transmite departamentul de comunicare al Poștei Române.

Confuzi de situația mai sus prezentată, am sunat din nou la Direcția Regională de Poștă Cluj-Napoca. Un angajat al Direcției din Cluj ne-a confirmat faptul că pensiile vor întârzia luna aceasta. În Cluj, în luna ianuarie, livrarea pensiilor a început din data de 9.01 și va continua până în data de 17.01.  

Citește și: Secolul „comunicării” la Poșta din Cluj-Napoca. Pensiile prin Poșta Română nu vor ajunge la timp​

 

    

 

 


 

 

 

 

 

 

Adauga comentariu