Piata inca miroase a inmormantare, oamenii inca plang si se inchina. Lumanarile inca ard.

"Dac-ar fi in viata, cate nu le-am spune? Vai, Doamne, ca si inima doare. Cum e posibil asa ceva, cum?". Glasul ii piere, iar ochii blanzi cer raspunsuri. Isi strange haina la piept, iar spatele i se arcuieste si mai tare, de parc-ar purta pe umerii mici povara unei lumi intregi. Paseste incet, iar mana ii tremura pe bastonul de lemn. Cauta fotografia in dreptul careia se opreste de fiecare data, dar ochii ei batrani nu o mai vad. "Era o fetita aici. Era doar o fetita. Unde e?", se tanguie si ridica din nou privirea trista, in cautarea unui raspuns care sa-i stearga lacrimile de pe obrazul ridat. 

Vantul imprastie mesajele si gandurile pe care ei, cei care au murit, n-o sa le auda niciodata - "Va scriu printre lacrimi si va spun ca imi e dor de voi. Aici, in Cluj, in Piata Unirii, aveti multi prieteni", "Am promis impreuna, noi si restul tarii, sa avem grija de ai vostri", "Ati lasat in urma o tara care promite sa va faca dreptate". 

Au trecut mai bine de doua saptamani de la tragedia care a indoliat o tara intreaga, iar la 400 de kilometri, centrul Clujului inca arata ca un mare mormant. Florile insirate la poalele statuii lui Matei Corvin s-au ofilit demult, sute de lumanari au ars si s-au topit pe piatra, dar nimeni nu se incumeta sa le stranga. Cine poate sa arunce la gunoi durerea? Reprezentantii firmei de salubritate ce opereaza in centrul Clujului par inspaimantati de idee: “Cine? Noi? Nu, nu. Nu inca”. 

Cu fiecare zi neagra in care autoritatile anunta un nou deces din randul tinerilor internati acum in spitale, in Piata Unirii mai apare o fotografie din care razbate un zambet dureros. Cei ce au murit in aceste doua saptamani nu sunt doar niste numere, ci nume, fete, amintiri. Suflete ce ne-am fi dorit, cu totii, atat de mult, sa ramana. Oameni de acolo pentru care oameni de aici inca plang si inca se inchina in centrul Clujului. 

"Sa stiti ca aici, unde am ramas noi, e urat si imi e frica. Tot mai frica. Voi ce faceti, ne-ati iertat?", scrie pe una dintre foile ce inca se incapataneaza sa nu zboare in bataia vantului. Dar fotografia fetitei nu e de gasit, oricat ar cauta-o bunicuta de 89 de ani. 

"Sa ai grija. Sa ai grija. Sa ai grija.", spune ea, dupa cateva momente de liniste, de parc-ar fi gasit raspunsul, dar e unul ce-o chinuie si nu-i sterge lacrimile de pe obrazul ridat. "Si sa nu mai stai mult aici, e prea multa durere". 

Florile se ofilesc pe piatra rece, cuvintele ingheata pe foile prafuite. Piata inca miroase a inmormantare, oamenii inca plang si se inchina. Lumanarile inca ard. Nimeni nu vrea s-arunce durerea la gunoi. "Voi ce faceti, ne-ati iertat?". 

Adauga comentariu