Din oras

Piața de vechituri de la Expo Transilvania nu se redeschide. Nu are autorizație

Piața de vechituri de pe platoul de la Expo Transilvania nu se redeschide din cauză că nu are autorizație sanitară de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj. Piața este administrată de Camera de Comerț și Industrie. Primarul Emil Boc a anunțat astăzi, într-o intervenție la un post de radio local, că piața nu are autorizație.

„Nu are avize de la Direcția de Sănătate Publică. Cum să poată funcționa acolo? În perioada de pandemie este exclus să poată funcționa ceva fără autorizație. Dacă obțin autorizație cei de la Camera de Comerț, atunci să funcționeze, dar nu au autorizație. Nu poți să ai spații deschise fără autorizație, cum avem și noi Oserul. Pot funcționa numai piețe autorizate. Altfel este infracțiune. Îi rog pe cei de la Camera de Comerț și Industrie să înceteze propaganda asta împotriva Primăriei. Dacă vor să organizeze ceva să obțină autorizație de rigoare și atunci să iasă în fața opiniei publice. Altfel dezinformează opinia publică și promovează activități care pun în pericol activitatea publică”, a declarat primarul Emil Boc.

Piața de vechituri Oser, administrată de Primăria Cluj-Napoca, s-a redeschis în 3 iulie.

„Primăria deschide Oserul începând cu data 3 iulie. Ne bucurăm de faptul că după un efort de durată reușim să redeschidem și acest obiectiv Sâmbătă redeschidem Târgul de vechituri din Cluj-Napoca după o lungă perioadă de așteptare, cu avizul DSP. Târgul va fi deschis în fiecare sâmbătă, între orele 07:00-18:00. Oserul are o suprafață de 4 ha, cuprinzând 15 hale acoperite, dintre care una pentru alimentație publică, precum și o parcare cu o capacitate de 300 locuri. Pentru a respecta măsurile de siguranță au fost amenajate fluxuri separate de intrare/ieșire, s-au montat dispensere cu dezinfectant, coșuri speciale pentru măștile de protecție uzate și marcaje informative privind păstrarea distanțării sociale”, a anunțat Boc, pe pagina sa de Facebook, săptămâna trecută.

Foto: arhiva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *