Din oras

Piața Cipariu va fi modernizată. Ce schimbări propune proiectul Primăriei

Până la finalizarea Catedralei Greco-Catolice din Piața Cipariu, Primăria va moderniza spațiul public din jurul construcției. Deocamdată a fost întocmit Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care se află în dezbatere publică pentru o perioadă de două săptămâni.

Prin PUZ se propune reabilitarea și modernizarea spațiului public din vecinătatea Catedralei Greco-Catolice, în vederea ameliorării imaginii urbane, dezvoltarea deplasărilor pietonale, velo și a spațiilor destinate acestora, reglementarea circulației autovehiculelor și a parcării (construire parking subteran), organizarea mobilierului urban și a vegetației.

Documentația pentru reconfigurarea zonei a fost realizată de SC Spiri Com SRL și vizează o suprafață de 14.000 mp, din care suprafață pe care se va construi parkingul este de 3.300 mp.

Accesul auto se va face de pe latura estică, din Piața Timotei Cipariu, iar ieșirea de pe latura vestică, prin Calea Turzii. Aleile carosabile vor fi prevăzute cu două benzi de circulație cu lățime de 7 metri pentru circulațiile cu o lungime mai mare de 10 metri. Pista pentru biciclete va fi dispusă perimetral amplasamentului.

Se va amenaja o piațetă urbană, la sud de strada Posada, realizată pe o dală urbană pe care se va rezolva accesul pietonal la parcajul subteran, accesul pietonal la esplanada din fața catedralei și a scării monumentale, accesul cu bicicleta și montarea unor stații bike-sharing și a accesului carosabil la parcarea subterană publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *