PETER MADARAS, MEDICUL VETERINAR CARE IUBEȘTE OAMENII ȘI AJUTĂ ANIMALELE

Peter Madaras și Veterinarius sunt nume recunoscute de toți iubitorii de animale din Cluj. Puțini știu însă că el este a treia generație de medici veterinari din familie și recunoaște că, fără echipa din spate, nu poate acorda tot ajutorul pe care îl dorește. Peter vorbește despre respectul față de tot ceea ce este viu, despre respectul și iubirea pentru animale, care trebuie insuflate de cei mari, copiilor, dar și despre onoarea pe care o simte cand se pune în slujba celorlalți, prin meseria pe care o slujește. Peter vorbește despre sterilizare, ca unica metodă de prevenție, despre cum nu refuză niciun caz,  căutând soluții pentru orice buget, dar și despre lupta dusă alături de asociațiile de protecție a animalelor, cu un profund respect față de toți oamenii care încercă să ajute.

Reporter: Alături de noi este Peter Madaras, medicul veterinar care a înființat primul cabinet veterinar privat din Cluj-Napoca, acum mai bine de 20 de ani. Astăzi ne vorbește despre ce înseamnă meseria de veterinar, cum și-a desfășurat munca în perioada aceasta cu multă izolare și restricții.

Peter Madaras, medic veterinar: Bine ați venit la clinica Veterinarius, într-adevăr a fost primul cabinet veterinar cândva, astăzi se numește clinică. Iar numele Veterinarius provine de la denumirea din latină a cuvântului “veterinarius”, care era aceea persoană din perioada romană, care cosea rănile, inclusiv cele ale oamenilor căzuți în bătălii, deci aceștia nu erau medici, erau veterinari. Sunt cel mai vechi în Cluj, doar în rândul cabinetelor sau al clinicilor veterinare, pentru că au fost foarte înaintași de-ai mei care s-au ocupat serios de animale mici. Deci Clujul întotdeauna a avut medici veterinari care mergeau cu geanta din casă în casă, la oameni cu câini, la vânători, la doamne cu pechinezi. Deci Clujul este un oraș cu tradiție din punctul de vedere al medicinei animalelor mici.

Reporter: Știu că este o tradiție și în familia ta, ești a treia generație din familia ta, care practică această meserie.

Peter Madaras, medic veterinar: Da, sunt a treia generație, bunicul a fost medic veterinar în Banat, pe vremuri erau plase, apoi dintr-o plasă s-au facut zece circumscripții, pe atunci medical veterinar era un om foarte important în societate. Tata, tot medic veterinar, fratele meu, tot medic veterinar, mai am un văr tot veterinar, iar acum fata mea de 14 ani dorește și ea să fie veterinary, așa că ea va fi a patra generație și, în final, feminină. Această medicină a animalelor mici s-a feminizat, ca să zic așa, ceea ce este foarte bine, deoarece femeile, după părerea mea, sunt mult mai atente și mai aproape de animale, simt mai bine problemele lor.

Reporter: Știu că ești cunoscut în oraș ca un medic extrem de iubitor și de empatic, atât cu pacienții cu patru picioare, cât și cu aparținătorii, cu stăpânii acestora. Aș putea spune că te situezi de foarte multe ori, desi ești medic veterinar, în tabăra clienților clinicii, a celor care vin cu micii pacienți aici.

Peter Madaras, medic veterinar: Da, pentru că asta am învățat de la tata, că trebuie să fii un bun prieten al oamenilor, al deținătorilor de animale, să fii cât se poate de empatic cu ei. Evident, sunt situații în care cerți omul, pentru că nu a văzut că animalul e mâncat de muște, că e plin de viermi, de ce nu a venit mai repede cu el. Însă trebuie să înțelegem, noi medicii veterinari, că oamenii au foarte multe probleme, au bolile lor, au probleme în familie, deci ca să vii la veterinar este parcă totuși, un timp rupt din viața lor de zi cu zi. Eu sunt onorat de faptul că vine cineva cu câinele la mine, mai ales dacă știu că vine din Mănăștur sau dintr-un cartier îndepărtat al orașului, mai ales dacă vine cu un câine găsit pe stradă. Este un lucru extraordinar când tu mergi undeva, ești în întârziere, pierzi trenul sau riști să ajungi mai târziu la lucru și găsești un animăluț pe marginea drumului, îl iei și fugi la un medic veterinar. Cum să fiu eu orgolios atunci, cum să îl iau eu la rost pe om cu nu știu ce?!? Deci trebuie să fac totul ca să ridic acest om în slăvi, pentru că este un exemplu, așa ar trebui toți să fim. Inclusiv eu, care pot fi și un civil al animalelor de pe stradă, am pățit și eu așa și eu personal, … Dar treaba mea este să primesc acești oameni, care fac un lucru extraordinar, indiferent că au întârziat o zi,  două. Nu eu am inventat meseria asta - eu, dacă am ales meseria asta, trebuie să fiu un fel de slugă, să fac o caritate, o binefacere pentru animale, dar, în același timp, pentru om.

Reporter: Știu că faci și multă muncă de educație pentru aparținătorii animalelor, pentru că oamenii, așa cum spuneai, chiar nu știu să recunoască simptomele, nu știu că acele două zile întârziere poate contează foarte mult pentru sănătatea animalului. Oamenii trebuie educați în privința asta, iar asta se întâmplă de cele mai multe ori la cabinetele veterinare.

Peter Madaras, medic veterinar: Eu cred că noi toti, medicii veterinari, ar trebui să mergem la școli, la grădinițe, să ținem cumva cursuri de socializare, care să-i ajute pe aceștia să iubească de mici prunci animalele. Nu neapărat să le iubească, ci să aibă o stimă față de ele, acel respect față de tot cee ace este viu, că nu tu ai dat viață. Animalele au aceeasi valoare, din punctul de vedere al naturii, ca și noi oamenii, deci nu suntem noi ființe superioare, doar pentru că am avut norocul sau nenorocul să ne naștem oameni. Ceea ce cred eu că mai este important, să ajuți oamenii care încearcă să ajute. Acum 20 de ani am început să ajutăm cât încă nu existau asociațiile, erau persoane care mergeau cu gălețile și dădeau de mâncare câinilor de la colțul străzii, de prin curțile fabricilor, pe unde erau haitele de câini fără stăpân. Între-timp, acești oameni au reușit să facă niște asociații și fac o muncă voluntară extraordinară, cu relații cu asociațiile din Germania, Anglia, Suedia, astfel cred eu că am crescut și Clujul, cred eu, este un oraș în care nu se mai bate joc de animale.

Reporter: Încă este des întâlnită percepția cum că asociațiile de protecție a animalelor sunt datoare, hai să spunem așa, să preia un animal, în momentul în care cineva îl găsește pe stradă. Nu se cunoaște faptul că acele asociații, care supraviețuiesc din sponsorizări și donații pe care se luptă din greu să le obțină, sunt formate de obicei din 1-2 oameni care fac tot ce pot, în general pentru animalele rănite sau bolnave și în limita locurilor pe care le dețin. Așadar nu au obligația de a primi orice cîine găsit de o persoană pe stradă, o persoană care dorește să facă o faptă bună, dar numai pe jumătate, nu-și asumă responsabilitatea total.

Peter Madaras, medic veterinar: Exact, asociațiile trebuie să-și cunoască limitele, nu trebuie să ajungă să aibă 1000 de câini sau la capătul puterilor, aproape epuizate, ci trebuie să știe clar: am 200 de locuri, dacă lucrez cu un adăpost, sau dacă lucrez cu fosteri, am 50 de fosteri, nu am mai mult loc. Dar nu putem aștepta de la asociații să ne ia acea cățelușă cu 8 pui, pentru că trebuie să venim și noi cu niște soluții, noi care i-am găsit. Adică nu faci bine aruncând peste gard problema, deci trebuie cumva să te implicit și tu personal. Asta am învățat eu și cred că în ultimul deceniu, faptul că există voluntari, este un lucru extraordinar, aceștia sunt oameni care fac ceva nu pentru bani, fac ceva pentru că cred că au acel rol, să ajute și se simt bine astfel. Eu cred că trebuie să fim foarte atenți la acest aspect, pentru că, în viață nu e cel mai important lucru adunarea averilor, ci a altui fel de averi, adică alea care nu se numără în bani, ci poate într-un lins pe mână.

Reporter: Știu că aici, la clinica Veterinarius, vin foarte multe animale de pe stradă, aduse de voluntari, aduse poate de oameni cu venituri reduse și întotdeauna găsiți o soluție. Nu respingi un pacient cu patru lăbuțe, doar pentru că stăpânul este o bătrânică cu o pensiue minusculă sau poate pentru că e găsit de către un copilaș, adică găsiți mereu soluții.

Peter Madaras, medic veterinar: Pentru că văd ce mașini parchează în fața clinicii, e foarte interesant ca aceia care vin cu niște mașini foarte scumpe, cer un bon și se uită lung la preț, eventual fac așa: “Pfff, cât am dat eu pe tine, maaaaaai…..”, ori cei care au 2 lei în buzunar, aceia nu fac treaba asta sau spun că, pur și simplu nu au. Se găsește o soluție, trebuie să găsim o soluție, nu poți da afară un câine sau o pisică care a fost găsită pe stradă, cu picioarele rupte și care trebuie să fie operată, spunând că tu nu lucrezi pe gratis sau că tu nu faci pentru 100 de lei. Trebuie să faci, că asta e meseria ta, altfel de ce nu te-ai făcut judecător sau altceva din care se fac bani mai mulți. Și este foarte important să lucrezi într-o echipă. Ani la rândul am lucrat singur, apoi am avut doi colegi, acum suntem aproape zece și este și o școală, ca să zic așa, vin studenții să învețe de drag. Dar numai cu o echipă care este la fel, în ceea ce privește valorile, dragostea față de animale și empatia, poți să faci ceva mai serios, singur e foarte greu. Trebuie să te gândești că mai bine împarți banii tăi cu alții și faci o echipă, ca să poți să ajuți un număr mai mare de animale. Astfel putem să spitalizăm, să avem 10-15 animale internate, pe care dimineața, încă de la 7, fetele le iau, le aranjează, le pun în curat, e foarte mult de lucru. Nu este cea mai curată clinică, tocmai pentru că tot timpul suntem copleșiți cu cazuri din ce în ce mai grele și mai murdare, ca să zic așa, dar o clinică nu trebuie să fie curate, trebuie să fie uzată. Eu am o vorbă, totdeauna aceea e ușa cea mai faină pentru mine, care este zgâriată de câini. Așa e și a mea acasă. Îți dai seama că acolo înseamnă că este viață, înseamnă că acolo este un cîine, cîinele vrea să intre, deci se simte bine în casă, deci imaginea aceea este frumoasă, a unei uși cu urme de gheruțe pe ea.

Reporter: Știu că ești foarte implicat și în activitățile de sterilizare, când se fac acele campanii în care mergeți, medicii veterinari, alături de asociațiile de protecție a animalelor și de voluntari, desigur, mergeți prin sate, lăsați asfaltul orașului și sterilizați câinii și pisicile oamenilor, care altfel nu ar ajunge poate niciodată într-un cabinet veterinar.

Peter Madaras, medic veterinar: Exact, asta ar trebui repetat, au fost ani foarte buni, în care am reușit treabă bună în jurul Clujului. Aici nu pot să nu o numesc pe doamna Bora de la Arca lui Noe, care este marea doamnă a asociațiilor și cred că a fost prima care a lăsat urme prin atitudinea ei. Am făcut sterilizări și cu Asociația Nuca, cu mulți voluntari veniți să ajute și a fost cand am făcut cu colega mea, Adina Feher, câte 100 de sterilizări/zi, au fost ani foarte frumoși. În ultima vreme s-a schimbat, au apărut niște cabinet veterinare sociale care sterilizează pentru asociații și pentru oameni. Dar și acum mă duc la țară sau în provincie, să fac campanii mai mici de sterilizări cu colegele mele, este foarte important și ar trebui din an în an reluate, până când oamenii conștientizează că e responsabilitatea lor să sterilizeze, că nu ai voie să arunci în apă vietăți și apoi duminică să te duci la biserică și acolo crezi că ți s-au iertat toate. Nu, astea nu se iarta! Astea nu se iartă, pentru că ai fi putut să le previi cumva, numai că ți-a fost lene sau ai fost prea economicos și nu ai găsit 50-100 de lei ca să găsești o asociație prin care să îți sterilizezi câinele.

Continuarea interviului, în materialul video de mai sus.

 

 

Adauga comentariu