Peste 40 milioane de euro pentru amenajarea Cetățuii, obiectiv turistic în stare avansată de degradare

Aflat într-o stare avansată de degradare, Dealul Cetățuii din Cluj-Napoca urmează să fie reamenajat, după ani de promisiuni, concursuri de soluții și licitații proiectate în viitor. Lucrările propriu-zise vor costa peste 40 de milioane de euro/cca 206 milioane de lei. Valoarea exproprierilor este estimată la suma de 40 de milioane de lei. Studiul de fezabilitate pentru modernizarea zonei turistice a ansamblului Cetățuia va intra în atenția consilierilor locali pentru a fi aprobat.

Proiectul de hotătâre vizează aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajarea ansamblului urban Cetățuia din Cluj-Napoca”.

Proiectul de modernizare a fost realizat după organizarea unui concurs internaţional de soluții, de asocierea Metapolis Architecs – Atelier Mass – Ana Horhat – Prodeco Arhitectură și Inginerie. 

După aprobarea studiului de fezabilitate de către consilierii locali, urmează etapa premergătoare lansării licitației de execuție. 

Durata propriu-zisă a lucrărilor de modernizare este estimată la  24 de luni. 

Suprafaţa inclusă în proiectul de modernizare este de cca 140.000 mp, iar investiţia cuprinde o serie de obiective:

amenajare parc pe versantul sudic

amenajare platou nord

amenajare parc aferentă fortificaţiei

CITEȘTE ȘI: FOTO - Cum va arăta Cetățuia după modernizare: dispar terasa Pergola și Monumentul Eroilor

Urmează să fie plantaţi 1.100 de arbori și amenajarea a 26.500 mp de spații pietonale.

Sunt prevăzute 110 locuri de parcare pentru biciclete și trotinete, unde se vor instala 7 stații de încărcare mașini electrice și 11 pentru biciclete și trotinete electrice etc. 

CITEȘTE ȘI: Cetățuia va fi amenajată, în sfârșit. Cum au regândit zona câștigătorii concursului de soluții - FOTO 

Amenajarea Cetățuii în scop turistic reprezintă un proiect solicitat de comunitate în urmă cu cca 10 ani de zile, dar care nu a încăput printre prioritățile administrației locale, astfel încât zona a intrat într-un stadiu avansat de degradare. 

În urma derulării concursului de soluții având ca temă amenajarea ansamblului urban „Cetățuia”, municipiul Cluj-Napoca a încheiat cu întârzieri, abia în august 2019, contractul de servicii și proiectare cu asocierea Metapolis Arhitects BVBA – Atelier Mass SRL și Ana-Maria Horvath, câștigătorul concursului.

CITEȘTE ȘI: În loc de modernizare, ansamblul Cetățuia intră în dezbatere publică

Din păcate, deși obiectivul de patrimoniu „Cetățuia” a fost înscris în lista Monumentelor Istorice din județul Cluj în 2015, abia în august 2019 Primăria reușea încheierea unui contract de servicii, iar în plină campanie electorală, în septembrie 2020, atașa la pachet acestui obiectiv și Turnul Parașutiștilor.

CITEȘTE ȘI: Boc include Turnul Parașutiștilor în circuit turistic printr-un proiect electoral

„Uitați-vă la Cetățuie.

Sigur, avem un proiect, așteptăm să se realizeze. Bine, dar chiar 30 de ani!? Treizeci de ani!? Până când? Da, a fost un proces întreg, cu Parcul Feroviarilor etc.

Bine, dar totuși, chiar 30 de ani? Desigur, vor spune: „în acea vreme nu eram noi la conducere”.

Dar totuși, există deja o continuitate administrativă la Cluj, suficientă pentru a spune că, „Ba da, erați la cârmă. Sunteți la cârmă de aproape 20 de ani”.

Și există această continuitate, deciziile sunt frumoase, sunt bune, dar merge al naibii de încet!

Dar ar trebui să fim mai ambițioși”, aprecia Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR), în cadrul unui interviu pentru Ziar de Cluj. 

CITEȘTE ȘI: INTERVIU - Șerban Țigănaș, despre „estetica arhitecturii”: Clujul primește notă de trecere, chiar dacă lucrurile se schimbă în bine „extrem de încet”. Despre METROU: „E o beție cu apă rece”

În privința amenajării acestui obiectiv turistic, președintele OAR, arhitectul Șerban Țigănaș, este îndreptățit să considere că schimbările în bine se derulează extrem de încet, cu mari întârzieri, dovadă că administrația PNL-istă a permis în timpul celor peste 15 ani de conducere a Primăriei degradarea continuă a acestui ansamblu de interes public, cu puternică încărcătură istorică. 

Vezi cum arată acum Cetățuia AICI.

Adauga comentariu