Personalul medical, detașat ”forțat” în spitalele COVID. Ungureanu: ”Nu e normal să amânăm bolnavii cu cancere pentru că alocăm anesteziștii la spitale COVID”

Una dintre prevederile Legii carantinării și izolării este că personalul medical poate fi detașat fără a-și da acordul în spitalele care tratează bolnavii de COVID-19. Astfel de ordine privind detașarea au început deja să apară, iar medici, asistente și personal auxiliar sunt nevoiți să se transfere în spitalele suport COVID, lăsând celelalte spitale cu un deficit de personal. 

Un astfel de ordin a fost dat de către Raed Arafat în 31 iulie prin care a fost dispusă detașarea personalului medical și personalului auxiliar sanitar din spitale din București pentru o perioadă de 30 de zile. Detașarea începea chiar de a doua zi, respectiv din 1 august, personalul medical fiind detașat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale dr. Victor Babeș – Secția Externă Modulară Pipera, potrivit national.ro 

Pentru aplicarea dispozițiilor Ordinului comandantului acțiunii, secretar de stat, șef al DSU nr.76266/15.05.2020 și a Dispoziției secretarului de stat, șef al DSU nr. 660 din 30.06.2020 privind detașarea personalului medical pe perioada stării de alertă la nivel național în contextul pandemiei COVID – 19. 

În urma adresei cu nr. 21125 DG/31.07. 2020 a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București 

Secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, emite următorul ORDIN : 

Art. 1 Se detașează personalul medical și personalul auxiliar sanitar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.08.2020, conform Anexei. 

Art. 2 Personalul detașat va beneficia de indemnizația de detașare, conform Legii 136/2020. 

Art. 3 Prezentul ordin se comunică Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției pentru transmitere către Centrul Municipiului București de Coordonare și Conducere a Intervenției, Ministerului Sănătății, Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, spre diseminare și aplicare”. 

Premierul Ludovic Orban a declarat că s-a apelat la detașări deoarece inițial s-a apelat la voluntariat, însă doritorii au fost prea puțin. Astfel că toți acei medici și asistente care au refuzat detașarea acum vor fi obligați să o accepte. 

„Detașarea cadrelor medicale, care sunt în alte entități, de exemplu pentru DSP avem nevoie de medici generaliști, infecționiști, de asistente. De asemenea, în spitalele COVID secțiile exteriore avem nevoie de cadre medicale. Noi am apelat la voluntariat, dar răspunsul nu este la nivelul așteptărilor și vom utiliza instrumentul detașărilor”, a declarat Orban. 

Prefectul județului Cluj Mircea Abrudean a confirmat pentru Ziar de Cluj că și în Cluj deja are loc detașarea personalului ATI din alte spitale în spitalele suport COVID.

ZIar de Cluj a stat de vorbă și cu deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate cel care susține cu sunt zeci de alți pacienți clujeni care au de suferit fie pentru că spitalele au fost transformate în spitale COVID fie că medicii au fost detașați.

”Ministerul Sănătății persistă în greșeală. Marea greșeală este să forțezi niște oameni care oricum sunt puțini, în loc să îi motivezi. Trebuie să înțeleagă Ministerul Sănătății că pentru noi, populația, mă includ și eu pentru că mă ocup de zeci de copii care fac dializă și au diferite alte afecțiuni pe lângă boală de bază, noi populația avem și alte afecțiuni în afară de COVID. Este absolut uluitor cum se pot bloca spitale pentru o boală. Este o boală periculoasă, este o boală contagioasă, dar nu este singura boală. Nu este normal să amânăm bolnavii cu cancere pentru că nu sunt anesteziști, pentru că îi alocăm la spitale COVID. Nu e ok ca Spitalul de Recuperare să fie redirecționat din nou spre COVID, pentru că sunt pacienți care trebuie să se recupereze după atacuri cerebrale și nu pot să-și continue terapia și viața lor e în pericol. Este absolut inacceptabil să amânăm pacienți la Institutul Oncologic care trebuie operați la cea mai mică infecție”, a declarat Ungureanu.

Emanuel Ungureanu a amintit faptul că specialiștii din alte țări au găsit soluții astfel încât să fie degrevate spitalele. Asimptomaticii și cazurile mai puțin grave pot să fie tratate acasă sub supravegherea medicilor de familie. Dacă toate spitalele se vor umple de pacienți bolnavi de COVID nu se vor mai putea opera nici măcar banalele apendicite.

”Asimptomaticii trebuie tratați acasă sub supravegherea medicilor de familie, pentru că noi nu avem suficiente locuri în spitale pentru toate patologiile. Trebuie să degrevăm spitalele de cazurile care pot fi tratate în izolare și sub supraveghere medicală. Au spus asta specialiști de talie din Olanda, Germania, unde fenomenul exploziv al creșterii cazurilor, unde oamenii se organizează mai bine. În timp ce autoritățile se plângeau că nu mai sunt locuri în spitalele COVID, că nu mai sunt resurse umane erau la dispoziție 40 de rezidenți, medici ATI, care pot să îngrijească cazurile COVID. Din punctul de vedere al anestezistului și al specialistului de Terapie Intensivă, COVID-ul nu este cea mai grea situație în care se află un pacient. Sunt afecțiuni mult mai complicate pe care le tratează. Sunt puțini anesteziști și trebuie găsite soluții modulare. Noi dacă încărcăm toate spitalele cu COVID, nu vom mai putea opera nici apendicitele. La Cluj-Napoca spitalul Polaris trebuia rechiziționat pe bune, nu să se transforme într-o afacere ca să se scape patronatul de o povară. Trebuia să dedicăm un spital cu 200 de paturi doar pentru COVID, ca celelalte spitale din Cluj să trateze alte afecțiuni. Boc și gașca lui fac jocuri de imagine și în curând se umple și Recuperarea și vom claca. Clujul preai și cazuri grave din alte județe. Medicii sunt epuizați și nu se vorbește despre asta, nu legat de gravitatea cazurilor ci este extrem de greu de purtat acel echipament de protecție”, explică Emanuel Ungureanu.

Adauga comentariu