Pericol de accidente in fata magazinului DM! Trecatorii ocolesc materialele de constructie din zona pietonala si cad, la propriu, in fatada magazinului

Pe langa faptul ca firma care se ocupa de strada Motilor a primit in urma cu aproape doua saptamani, o amenda de peste 2.000 de lei, se pare ca muncitorii Viarom continua sa-si bata joc de strada pe care o au in gestiune. Astfel, materialele de constructie care aglomereaza pietonala din fata magazinului DM ii determina pe trecatori sa traverseze prin zona de marmura a magazinului DM. In designul acestuia se incadreaza si cele doua spatii dreptunghiulare care au lungimi mai mari de un metru. In contextul sezonului rece, ele isi pierd valoarea estetica si, mai mult, devin un real pericol pentru trecatorii care aleg acest traseu, cele doua spatii nefiind semnalizate. Saptamana trecuta, o femeie, a alunecat intr-una din acestea, incercand sa evite traficul de materiale de constructie de pe zona pietonala.

Gropile de pe strazile orasului nu mai reprezinta o surpriza pentru trecatorii care le-au invatat deja locul si care stiu cand sa se fereasca de ele. Cu toate acestea, de la o saptamana la alta, se pare ca noi pericole se ivesc pentru trecatorii clujeni. Astfel, in timp ce unii incearca sa se fereasca de gropi, se confrunta cu altele. Tocmai de aceea, magazinul DM de pe strada Motilor a devenit periculos pentru trecatorii neatenti. Fatada magazinului este prevazuta cu doua spatii dreptunghiulare care au rol estetic. Insa, odata cu ploile de saptamana trecuta, ele s-au umplut cu apa, iar o femeie mai in varsta s-a accidentat, relateaza un trecator care a asistat la incident. 

"La sfarsitul saptamanii trecute am asistat la un accident sever. In fata magazinului DM de peste drum de Primarie exista doua gropi dreptunghiulare, care pot genera accidentari serioase. O secunda de neatentie ii putea fi fatala unei femei de 60 de ani. Am asistat la caderea acesteia in groapa respectiva. Lovita la cap si cu geaca murdara din pricina apei acumulate cu o noapte inainte din pricina ploii, femeia se afla in stare de soc. Ne intreba disperata daca "Am sange? Am sange?" Am ajutat-o sa se ridice si am incercat, alaturi de ceilalti oameni, sa o ajutam sa isi revina, indemnand-o sa mearga la medic pentru examinare. Nu stiu daca a facut-o in cele din urma, insa este nevoie sa tragem un semnal de alarma. Astfel de accidente le pot fi fatale oamenilor", declara Ioana Popa, martora la incident.

Mai mult, tanara explica faptul ca trotuarul din fata magazinului era aglomerat de materialele de constructie, motiv pentru care multi altii pareau ca aleg acelasi traseu ca al doamnei care a alunecat. De altfel, si in prezent, zona de pietonala este ocupata de materialele de constructie ale muncitorilor Viarom.

In plus, cele doua spatii nu sunt nici macar semnalizate. Un trecator neatent ar putea cu usurinta sa cada in ele mai ales pe timp de noapte. Aflat in apropierea Primariei, spatiul e unul dezolant, cu materiale de constructii, chistocuri de tigari, PET-uri si dale lipsa.

Avand in vedere ca numarul celor care cad in gropile Clujului, pare sa creasca de la o zi la alta, Ziar de Cluj a incercat sa afle numarul persoanelor care s-au prezentat la sectia de Ortopedie a Spitalului Judetean Cluj in urma unor incidente similare. Cele doua spatii dreptunghiulare nu ar fi devenit periculoase daca traseul pentru pietoni nu ar fi fost la randul lui aglomerat de diverse materiale, de nisip si gauri formate din lipsa dalelor. In baza de date a spitalului, nu exista si informatii legate de contextul exact in care s-au ranit pacientii. Cu toate acestea, directorul adjunct al Spitalului Judetean Cluj, Monica Miron, nu contesta existenta unor astfel de incidente mentionand ca si ea, la randul sau, s-a confruntat cu astfel de probleme, riscand sa se loveasca pe strazile-santier ale orasului.

"E foarte greu de zis, noi avem numarul de prezentari in Ortopedie si la Urgenta, dar e un numar total, adica, din acestea putem sa obtinem incidentele de circulatie, dar nu cu exactitate numarul celor care au cazut in aceste gropi. In istoricul pacientului figureaza doar accident. Nu poti sa estimezi, adevarul e ca si eu am avut un drum scurt din Piata Mihai Viteazul pana pe strada Clinicilor si era sa-mi rup picioarele de cateva ori in conditiile in care era zi si circulam cum circulam", a spus aceasta.

Cu privire la cele doua spatii dreptunghiulare din fata magazinului DM, ele par sa se fi transformat nu doar in posibile "gropi", ci si in cosul de gunoi al muncitorilor Viarom. De altfel, strada Motilor a fost un continuu cos de gunoi pentru muncitorii care o aveau in gestiune. Astfel, spatiile care ar fi trebuit sa contribuie la estetica magazinului, s-au transformat intr-o mare scrumiera. 

Conform IPJ Cluj, politistii au efectuat 40 de controale anul acesta, pentru a stabili daca lucrarile de reabilitare si reamenajare a partii carosabile de pe raza municipiului se desfasoara in conformitate cu planul supus avizarii. In urma lor, 15 firme executante au fost sanctionate contraventional cu amenzi in valoare totala de aproape 50.000 de lei. Una dintre aceste firme este si firma Viarom, responsabila pentru lucrarile de pe strada Motilor, care a primit in urma cu aproape doua saptamani o amenda de peste 2.000 de lei.

Adauga comentariu