Pentru cine bat tobele, Emile? Fără Simona Halep și Sorana Cîrstea, meciul de FED Cup al României de la Cluj-Napoca poate fi trecut la categoria „diverse”

100.000 de euro. Atât îi costă pe clujeni organizarea meciului de FED Cup dintre România și Rusia. O competiție interesantă pentru români în ultimii ani, în condițiile în care echipa condusă din teren de Simona Halep țintește mereu trofeul.

Așa cum Emil Boc și galeria domniei sale din primărie ținteșe mereu toba, fiind prezent la orice meci al României din deplasare. Pe banii cui, pe banii lui.

Cert e între Emil Boc și Simona Halep, mai nou și Ion Țiriac, s-a legat o adevărată prietenie. Primarul din Cluj-Napoca e un mare amator de tenis și Clujul a devenit casa echipei de tenis a României, indiferent de condiții. Mai mult, la Cluj se pregătește un turneu WTA ce va costa aproximativ 1.5 milion de euro bani publici, dar asta e altă poveste.

Revenind la meciul de FED Cup dintre România și Rusia, e lucru cert că Simona Halep va boicota competiția. Motivul? Sportiva are nevoie de timp pentru a se pregăti pentru Olimpiadă. ”Simona mi-a zis că nu vrea să vină să joace la Fed Cup pentru că se concentrează pe Jocurile Olimpice”, a dezvăluit Ion Ţiriac.

Mai mult, rămași fără cea mai bună tenismenă, cei de la FRT au încercat să o convingă pe Sorana Cîrstea să participe, însă au primit și din partea ei un refuz elegant. ”Nu! E o decizie venită pe o bază. Am jucat foarte mulți ani pentru România și am dat tot ce am avut mai bun. Acum vreau să las locul celor care sunt pregătite să ajute România mai departe. Am fost întrebată, dar am gândit bine când am luat decizia și nu mă mai întorc”, a explicat Sorana pentru Prosport.

Așadar, 100.000 de euro pentru ca oamenii să o vadă pe Simona Halep, din păcate fără să o vadă pe Simona Halep. Asemeni unui Moș Crăciun care aduce copilului șosete, deși în scrisoare micuțul îl ruga să-i cumpere un XBox, Emil Boc se vede nevoit să strângă din dinți și să mai treacă un semi-eșec pe lista lungă a lucrurilor care nu „pușcă” în ultima vreme. Cu alegerile care bat la ușă, cu PNL care se gândește la un alt candidat la Primărie, viitorul e extrem de interesant. 

România și Rusia se vor întâlni la Cluj pe 7 și 8 februarie, în Sala Polivalentă. 

 

Adauga comentariu