Editorial

Pentru Boc, incompetența este excelență

Universitatea Cluj nu va reuși, cel mai probabil, să promoveze în prima divizie nici în acest an. Obiectivul din ultimii trei ani nu va fi atins nici acum. Încă un sezon în care U Cluj speră că jocul rezultatelor îi va fi prielnic, asta dacă va obține o victorie în ultima etapă cu Petrolul. Cu toate acestea primarul Emil Boc consideră că cel aflat în fruntea clubului de trei ani, Radu Constantea, și-a făcut treaba foarte bine. Oare dacă ar fi reușit pomovarea, i-ar fi făcut Boc statuie? 

Primarul continuă să își pună încrederea în Constantea și să își exprime aprecierea față de acesta, deși clubul a fost aproape de Liga a III-a în sezonul trecut, fiind salvat de pandemie, iar în acest sezon promovarea pare foarte departe. Aparent, Radu Constantea și-a dat seama că ar trebui să lase pe altcineva la cârma clubului, existând voci care susțin că el nu își mai doreste încă un mandat de președinte al clubului. Și atunci Boc de ce insistă să îl susțină? Oare este mulțumit cu faptul că de trei ani clubul se zbate în mediocritate?

În ultimele luni clubul s-a remarcat mai degrabă prin scandalurile din jurul echipei, stârnite de cei care își doresc să preia conducerea clubului. Un grup de foști jucători cred că pot să gestioneze mai bine situația de la U Cluj decât actuala conducere. În acest moment, cred că ar trebui să fie lăsați. Trei ani au fost suficienți pentru ca cei care conduc acum clubul să își demonstreze capacitățile. Ei trebuie să își asume eșecul și să ofere și altora șansa de a duce acest club în prima ligă. 

Prefer să cred că doar incompetența celor care au condus clubul în ultimii trei ani stau la baza eșecurilor de la echipă și nu e vorba de alte interese, așa cum au ajuns să creadă unii suporteri. Însă cu fiecare promovare ratată pare tot mai ușor să crezi că în oraș „jocurile” sunt făcute pentru a exista o singură echipă în oraș în prima liga, CFR Cluj. Iar principalul motiv prin care se susține această teorie e că politicul se implică în sport, iar acel politic evident că are preferințe. Când ești o echipă susținută de Primărie, așa cum este U Cluj acum, evident că depinzi complet de deciziile luate de oameni politici și de finanțările primite de la bugetul local. Pentru a avea o independență este nevoie de un investitor privat care să urmărească exclusiv interesele clubului. Însă chiar și atunci, dacă ți se pun bețe în roate, așa cum a fost în cazul Walter, vei ajunge să cedezi în fața presiunilor și să renunți. 

U Cluj este un club cu o tradiție de peste 100 de ani, de care însă nu s-au lipit niciodată performanțele. Chiar dacă clubul a fost iubit de generații de suporteri pentru alte valori decât pentru performanțe, după 100 de ani suporterii și-ar dori ca acest club să conteze pe scena fotbalului românesc. Dacă un club ar putea câștiga meciuri doar cu dragostea suporterilor, U Cluj ar fi mereu campioană. Un club cu tradiție, cu suporteri frumoși și implicați, care însă nu prezintă interes nici pentru investitori nici pentru autoritățile locale. Boc susține că a salvat clubul de la dispariție, dar nu l-a ajutat să obțină performanțe. Iar refuzul de a vedea eșecul lui Constantea nu face decât să confirme că primarul e mulțumit cu această situație. Nu stați însă prea liniștit, domnule Boc. U Cluj e puternic pentru că e iubit de mulți. Nu puteți dumneavoastră să sabotați U Cluj, cât pot suporterii să se lupte pentru acest club.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *