Nu te întreba ce “propaghează” Patria pentru tine, ci ce poţi tu “să propaghezi” pentru ea! Căci, vorba locului dinspre care emană cea mai intensă deşteptăciune zilele acestea (partea galbenă cu săgeată a Uniunii Social Liberale), “propaghezi” nu “propaghezi”, vremea limbii române trece. Şi, mai ales, vremea bunului simţ. Prostia prostului “nostru”, la fel ca şi ticăloşia acestuia, sau băgatul mâinii în avuţia altora, e mai acceptabilă decât a “celuilalt”? Chiar aşa de manipulabili am ajuns? Eu zic că pe lângă “pierpătratul” ariei cercului, e bine să vă amintiţi şi care este aria FALSULUI şi UZULUI DE FALS: „Şasă” case frumoase – din care două luate de Justiţia cea oarbă. Haide să vorbim despre hoţie “in integrum”. Nu pe sărite, aşa cum se face acum cu Ordin de Zi pe Unităţile Mass Media.
Colegii jurnaliști de la Rise Project ne-au prezintat, pas cu pas, o poveste despre cum a crăpat neamțu-n țigan sadea la Sibiu. Avem de toate: fals, uz de fals, instigare la cele pomenite anterior, “minciună în falș” șamd. Povestea nu e nouă, a scris presa locală pe acest subiect de s-a auzit și citit singură, așa cum îi șade bine unei prese locale dominată de cititorii de promptere de la București care sunt consideraţi jurnalişti. Pe scurt: un ardelean de-al nostru s-a dus în State în perioada interbelică și a prins cheag. Cu cheagul și-a cumpărat două case la Sibiu. Au venit comuniștii și i le-au luat cu japca, că doar erau case frumoase și-n buricul târgului. Apoi omul binevoiește să moară și să nu prea lase urmași pe linia lui directă. Așa că bunătate de case frumoase riscau să rămână în proprietatea statului – caz tipic de ghinion. Noroc cu un ins (nepot după soția decedată înaintea soțului) care se dă rudă cu mortul și lasă moștenire ceea ce nu era al lui – și nici nu avea de ce să fie, unui alt nepot și unor cunoștințe. Cunoștințele, ce să vezi (?), erau soacra și soția lui Klaus Iohannis. Da, da, băiatul acela de-l avem chipurile președinte şi candidat pentru încă 5 ani de concedii presărate cu vacanţe ca până acum. Mai pe bază de fals, uz de fals și instigare la chestiile acestea, Klaun se procopsește co-proprietar la un spațiu comercial pe care-l dă în chirie la o bancă. Din chirie în chirie, se procopsește și cu alte case. Numai că tot ce ține de lăcomie și minciună are picioare scurte (spre deosebire de mână, care greblă i se făcu) și Ciolannis, împreună cu soacra, soția și amicul binefăcător s-au trezit cu niște procese și cu ceva dosar penal. Normal, ca orice ține de hoția domnilor în România, dosarul penal s-a stricat sau s-a pierdut pe parcurs. În schimb, dosarele civile, cele prin care li s-a bătut obrazul că s-au dat moștenitori legali le-au pierdut. Au fost chiar radiați din cartea imobilului ca proprietari, dar chiria a mers mai departe către buzunarul hămesit. Trec peste partea în care primarul Iohannis n-a avut nimic împotrivă ca cetățeanul Iohannis să nu fie scos din imobilul ocupat prin fals și uz de fals. În fond, la ce-i trebuia primăriei Sibiu un fleac de 640.000 de euro (când îi dădeau odioasele guverne PSD sute de milioane de euro pentru dezvoltare)? Și trec şi peste mârlănia cu care el, Garantul Justiţiei a ieşit public să conteste o decizie definitivă şi irevocabilă a unui complet de judecată. Cert este că la primul său mandat Ţara a avut de ales între doi penali – beneficiari de foloase necuvenite de pe urma unor falsuri, uz de fals șamd. Unul după doctorat fals, altul după acte de proprietate false Răul cel mic a fost înlocuit de penalul mai mic. Nu e de mirare că Ţara, după 5 ani, vorba prea-uimitor de deşteptei peneliste Ţurcanu, “dimineaţa sculat mort”.
Se zbat toţi să ne spună ce e mai deştept: un cap pătrat, sau o rază la pătrat? Un beneficiar de fals şi uz de fals arogant şi sinistru, sau o Veorică?
Din punctual meu de vedere, dacă era aşa de competent în ceea ce făcea până la a deveni primar de municipiu şi nu un oportunist, Klaus Iohannis rămânea în meserie, nu se avânta în politică. În 30 de ani de jurnalism eu nu am văzut vocaţie de politician decât la Raţiu şi Coposu. Restul au fost activişti de diverse grade ai PCR şi derivatele sale, nişte parveniţi fără norme morale care se tăvăleau preş în faţa presei până îşi vedeau sacii în căruţă, îşi dădeau arama pe faţă şi apoi îşi vedeau de nemernicii pe principiul „câinii latră, caravana trece”. Ce-i drept, pe atunci presa era presă nu adunătura de boschetari de presă de azi din care emană deontologie şi echidistanţă în funcţie de largheţea de portofel a sponsorului.
(Dar ce mă miră? Profesoraşii lor de „jurna” au fost azvârliţi pe brânci din orice redacţie care se respecta în anii 90 – de aceea au ajuns profesoraşi de „jurna” că sunt analfabeţi în ale jurnalismului.)
Aşa că nu mai vindeţi castraveţi grădinarului!
Şi, gata!