Pe cine se poate baza Ponta? Brăila lui Mihai Tudose a fost bombă nucleară din partea ProRomânia, Clujul lui Ioan Rus s-a făcut de râs

ProRomânia a obținut peste 600.000 de voturi pe 26 mai, în timpul alegerilor europarlamentare (un procent liniștitor de 6.6%). Partidul lui Victor Ponta, Mihai Tudose, Ioan Rus sau Corina Crețu s-a înfruptat din voturile celor care nu-l agreau pe Liviu Dragnea și va trimite doi oameni în Parlamentul European.

În majoritatea cazurilor, ProRomânia a făcut pragul electoral pe spatele PSD-ului, partid care a pierdut între 20.000 și 50.000 de voturi pe județ. Electoratul de stânga s-a reorientat spre ProRomânia, trimițând în medie între 30-50% din voturile pierdute de PSD către Victor Ponta și echipa sa. Au existat cazuri în care aproape 100% din voturile pierdute de PSD față de alegerile parlamentare din 2016 au fost redireționate către ProRomânia. Ziar de Cluj a făcut o analiză, pentru a înțelege mai bine cine l-a trimis pe Victor Ponta în Parlamentul European.

Asta, dacă se va duce în Parlamentul European. El spune că nu...deci probabil că da

Victor Ponta a anunțat în repetate rânduri că nu intenționează să ajungă în Parlamentul European, fiind pus pe listă mai degrabă pentru a da credibilitate partidului. Așa cum a anunțat în repetate rânduri că nu pregătește o fuziune cu PSD după plecarea lui Dragnea și nu intenționează să conducă din nou partidul. Presimțim că va fi contrazis de realitate.

"La dvs, minciuna are personalitate. Mintiti numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciuna colectiva. Mintiti dupa cum va bate vantul minciunii, dupa cum cad zarurile in ziua aceea, dupa ce potlogarie sau minciuna anterioara trebuie sa carpiti", îi scria Gabriel Liiceanu lui Victor Ponta în urmă cu câțiva ani, într-un text care a fost viral.

Victor Ponta a fost prins cu minciuna, statistic, de peste 50 de ori. Reamintim doar câteva situații:

*A plagiat lucrarea sa de doctorat publicata in 2003. Lucru demonstrat de CNATDCU
*A promis că demisionează dacă se dovedește că a plagiat. Evident, nu a demisionat
*A făcut un masterat la Universitatea din Catania. În sensul că nici pomeneală
*A ținut neapărat să reprezinte România la Consiliul European, deși nu era invitat
*L-a suspendat pe Traian Băsescu, după care la Bruxelles a făcut anumite promisiuni liderilor europeni. Întors în țară, a negat cele promise
*S-a lăudat că privatizează Oltchim, având investitori serioși în acest sens
*A convins opinia publică de faptul că România nu a intrat în Schengen din cauza lui Băsescu
*A fost huiduit la Cluj, când era la o întâlnire cu Mitropolitul. A considerat că huiduielile se adresează Mitropolitului

În cazul în care Ponta va zice pas Parlamentului European, următorii pe listă sunt Mihai Tudose și Iurie Leancă. Fără a o lua în considerare pe Corina Crețu, a doua pe listă, care este deja cu bagajele făcute pentru P.E. Alegerea nu va fi ușoară în alegerea unui reprezentant pentru Parlamentul European, în condițiile în care Mihai Tudose are probleme de sănătate, iar Leancă este un intelectual fin, însă este considerat prea „moale” pentru un politician.

Revenind la rezultatul alegerilor, sunt de remarcat județele Argeș (9.99% și 25.962 voturi), Brăila (22.41% și 27.523 voturi), Constanța (7.24% și 22.492 voturi), Dâmbovița (10.93% și 23.122 voturi), Iași (6.55% și 21.445 voturi) și Prahova (6.52% și 21.676 voturi).

În Brăila, Ilfov, Caraș-Severin și Satu Mare, ProRomânia a obținut aproape 100% din voturile pierdute de PSD față de alegerile din 2016, semn că votanții socialiști nu au dispărut, doar s-au reorientat spre Victor Ponta, fiind nemulțumiți de ultimul an al PSD-ului.

Victorie împotriva PSD-ului în Diaspora

Partidul lui Victor Ponta se poate lăuda cu o victorie de moral în fața PSD-ului în Diaspora. ProRomânia a obținut 2.5% (9380 de voturi), față de 2.4% obținut de PSD.

Oltenia, eterna Terra Nova

Oltenii iartă, dar nu uită. Teleormanul lui Dragnea a rămas fidel fostului lider PSD și a crezut în varianta salvatorului Victor Ponta. Astfel, ProRomânia a obținut un scor relativ modest, sub pragul electoral, de 4.19% cu 6532 de voturi. La Dolj și Gorj, oamenii au fost mai îngăduitori cu Ponta și l-au recompensat cu aproximativ 15.000 de voturi (5.42% în Dolj și 10% în Gorj).

Tudose a „livrat”, Ion Rus a fost uitat de clujeni

Dintre liderii credibili ai partidului, doar fostul premier Mihai Tudose a „livrat”. Județul Brăila a „rupt”, ajutând ProRomânia cu un procent incredibil de 22.21% (27.523 voturi), fiind al doilea partid din județ după PSD (care a obținut 27.01% și 33,179 voturi). La Cluj, orașul lui Ioan Rus, ProRomânia a obținut unul dintre cele mai rușinoase scoruri din țară, cu un total de 13.429 de voturi și un procent de 3.7%. Doar Sibiul, Harghita și Covasna au ridiculizat ProRomânia mai mult ca și orașul de pe Someș.

În concluzie, cu 600.000 de voturi, Victor Ponta a făcut un pas mare spre negocierile ce vor urma în săptămânile următoare cu PSD. Fiindcă altfel negociezi cu 600.000 de voturi pe masă, în fața unui partid ca și PSD-ul, care a pierdut extrem de mult electorat în ultimii ani.

Adauga comentariu